The words that became reality

[James Bradley]

Incepea deja sa se simta greutatea Capitanului pe spatele sau. Sean parea foarte usor la inceput, insa dupa ce strabatusera 3 coridoare deja, corpul prizonierului devenea tot mai greu. Totusi nu vroia sa o ingrijoreze pe Emma, de aceea incerca sa-si tina o expresie faciala care sa nu-i tradeze durerea care o simtea acum la nivelul umerilor. Cand fata il intreba daca e bine, dadu un raspuns simplu, de "n-am nimic".

"Nu stii cat mai e pana la biroul directorului?" intreba James intr-un final. " Daca mai avem mult crezi ca ai putea sa pui un farmec pe Sean ca sa fie mai usor?" o intreba James, neascunzandu-si speranta din voce. Se gandi apoi ca poate trebuia inca din sala oglinzii sa o roage asta, insa in momentul ala nu ii trecu prin cap, mai ales cand vazu cat de usor e Capitanul la greutate. Soimeanul astepta raspunsul Emmei, insa inima i se opri putin cand simti capul lui Sean ca se misca putin. Il lasa repede jos si primul sau instinct a fost sa ii ia cutitul care acum se afla intr-un buzunar din geaca Capitanului. 'CUm am fost asa prost incat sa il las la el"? se gandi James. Abia atunci observa inscriptiile de pe maneerul cutitului, inscriptii care ii dadura fiori..