For the sake of everything

[Dawn Snow]

• Multumi cerurilor ca Klaus era nevoit sa plece. Avea nevoie macar de un minut dupa totul.
  Sa nu iasa pentru nimic in lume? Ha! Nu era sigura ca o mai duceau picioarele. De fapt, abia daca isi gasi drum pana inapoi pe fotoliu, desi se impiedica de doua ori. Iar ea nu se impiedica niciodata. Se aseza, probabil aratand ca o persoana mahmura. Isi rezema coatele de genunchi si isi prinse capul in maini. Oh, Merlin! Oh, Thor! Zeus, Afrodita si care mai era pe acolo sus, indiferent de cultura din care faceau parte.
  Incepu sa zambeasca. Incepu sa zambeasca ca o tampa, gandindu-se ca lucrurile luasera o turnura neasteptata. Nu. Mintea. Zambea, gandindu-se ca tocmai fusese sarutata de Klaus Lovel. Asta... Ea, o Snow cu nu prea mult tupeu, atrasese atentia unui om ca acela! Poate ca visa! Poate ca era deja nebuna!
  Se misca brusc, rezemandu-se de spatar. Zambetul deveni si mai larg. Obrajii ii ardeau, inima ii bubuia. Iar ea era imbatata de fericire. Nu mai conta nicio experienta veche. Nu mai conta nimic, cu exceptia lui. Pentru ca Dawn intelese foarte clar ca era indragostita de Klaus. Se intamplase poate intr-o fractiune de secunda, poate fusese ceva mai indelungat. Nu conta. Ii placea.