Don't dare to cry

[Rosalie Vivienne Alden]

Instantaneu ii aparuse un suras pe buze, caci observase faptul ca nu disparuse comunicarea mintala dintre cele doua, ceea ce o facea sa se simta mult mai linistita, chiar protejata. Brusc, isi adusese aminte cum de fiecare data cand se aflau intr-o situatie primejdioasa si nu puteau vorbi pentru a nu se da de gol, mintile lor gandeau ca una singura, comunicau prin ganduri, iar vorbele Emei de acum tocmai ii confirmase ca inca aveau acea putere, ca inca gandurile lor puteau sa 'vorbeasca' unele cu celelalte. Daduse afirmativ din cap, in semn ca era constienta de acest lucru, dar totusi stia ca sunt in primejdie. Nu aveau de unde sa stie cat aveau sa ramana linistite sau cati oameni a lasat unchiul sau in urma. Ih! I se facuse pielea de gaina la amintirea a faptului ca acel om barbar fusese din familia sa, desi nu de sange. Hmm ..
"Da, poate ai dreptate, dar totusi.. nu ne putem culca pe-o ureche. Totul e primejdios si ciudat in jurul nostru si tu stii asta la fel de bine ca si mine, dar ca de obicei.. vom trece peste. Amandoua! " Zambise usor in semn ca spera asta.