The words that became reality

[Ema Snow]

• Dori sa spuna ceva, insa se opri atunci cand isi aminti ca James oricum nu ar intelege-o. Un chirait de bufnita nu era foarte exact. Insa va avea grija sa-i spuna totul dupa.
  Nu se revolta simtind mica greutate a hartiei, desi nu intelegea cum putea o bufnita normala sa suporte asa ceva. Mai ales distante mari. I se parea enervant. Insa izi lua zborul pe fereastra deschisa, grabindu-se cat mai mult posibil. Ateriza pe pervazul ferestrei de la bucatarie si se vazu nevoita sa ciocane ca sa atraga atentia cuiva. Auzi un 'Posta!' posomorat si ii veni sa-si dea ochii peste cap. Nici vorba. Trebuia sa-si joace rolul. Asa ca incerca cumva sa topaie inauntru atunci cand fereastra se deschise, imitand miscarile pe care le facea Artemait cand venea cu o scrisoare. Astepta rabdatoare ca degetele butucanoase ale unuia sa desfaca nodul si sa-i ia greutatea, uitandu-se intre timp prin jur si incercand sa localizeze baghetele. Auzi fosnetul hartiei, iar capul i se indrepta automat spre matahalos.
  " Capitane! Trebuie sa citesti asta!" striga el, iar Sean isi facu aparitia dupa cateva secunde, morocanos si cu baghetele in mana. Le lasa pe masa, iar Ema nu le scapa din ochi. Singurul lucru pe care il astepta veni in momentul in care Capitanul incepu sa injure. Soimeanca sari, prinse baghetele si disparu pe fereastra, sperand ca ceilalti sa vada doar reactia unei bufnite speriate.
  Intra in camera si se transforma pe podea. Isi dadu parul la o parte de pe fata si ii inmana lui James bagheta.
  " Cred ca e timpul sa plecam de aici. Ce zici?" ranji ea, gafaind usor.