The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James păşi peste o rădăcină de copac cu o grijă care nu era chiar deloc necesară, ridicându-şi mâna în care ţinea mica hartă la nivelul ochilor. Privi liniile întortocheate fără să îşi folosească mintea pentru a le descifra, apoi o lăsă deoparte.
  Creierul e mai bun, îşi spuse, morocănos şi îşi continuă drumul fără să aibă vreo idee încotro. Tot ce ştia era că ar fi trebuit să iasă din pădure, să dea de civilizaţie şi apoi să încerce să caute un loc în care să îşi petreacă următoarele nopţi. Avea în calcul şi un somn sub cerul liber şi înstelat mai târziu, însă pământul era tare, umed şi cam incomod. Ar fi preferat un pat.
  Îşi scutură picioarele lungi, încercând să îşi relaxeze muşchii, apoi îşi ridică privirea spre cerul asfinţitului. Îşi încruntă sprâncenele, brusc intimidat de alternativa unei nopţi petrecute în aerul rece.
  Înaintă printre copaci, cu gândul să găsească un luminiş în care să îşi facă un mic foc şi câteva farmece de protecţie în jurul său. Se opri brusc. În faţa lui se afla o casă. Mică, foarte bine camuflată, însă destul de vizibilă din locul în care stătea. Colţurile gurii lui James se ridicară într-un zâmbet mulţumit şi aproape alergă până la uşa din faţă. Îşi aşeză roba peste jumătate de cap, apoi îşi lăsă spatele drept să cadă, într-o poziţie umilă. Bătu la uşă de două ori.