The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Melanie fu pe punctul de a se plesni peste frunte, însă se abţinu la timp. Încăpăţânarea lui o enerva atât de tare încât se credea în stare să-l arunce în zăpadă cu tot cu sacul şi cârligul. Mârâi aprobator la imaginea ce i se formase în minte şi îşi muşcă buza, întorcându-se cu spatele la el şi străbătând camera.
  - Ai o logică imposibilă, mormăi ea. Însă dacă vrei să te întreci în jocuri de cuvinte, ar trebui să reconsideri dacă nu vrei să dormi afară nopţile astea.
  Normal că nu ar fii făcut aşa ceva pentru că, implicit, înţelegerea lor ar cădea, ceea ce însemna că el ar fii putut să o omoare, să o jefuiască sau să o ia cu el oricând. Închise ochii şi inspiră pentru a se calma, apoi se întoarse spre el şi zâmbi.
  - Lasă-mă să-ţi arăt dormitorul tău, făcu ea.
  Se apropie de el, îl prinse de încheietura mâinii întregi şi îl trase prin coridorul îngust, trecând de prima uşă, crăpată, prin care se vedea camera ei şi deschizând-o pe următoarea.
  - Ar trebui să te simţi confortabil aici, făcu ea. De fapt, era doar un pat sărac, un sertar cu o lampă lângă, covor îngust pe jos şi un geam acoperit de perdele groase.
  Se întoarse zâmbăreaţă spre el cu mâinile în şolduri.