The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îl privi surprinsă cum James se apropie de pat şi se trâti pe el. Atunci când el se apucă să desfacă o ciocolată muşcă şi ea din a ei, ca şi cum tocmai i-ar fi amintit de ea. Mestecă absentă, simţind uşor efectele oboselii. Gândurile începeau să îi zboare aiurea rău de tot şi nu se mai putea concentra pe nimic. Observă în treacăt că lui James îi lipsea cârligul. Oftă şi se lăsă şi ea pe spate, alături de el, privind tavanul.
  - Aveam nevoie de un loc al meu, răspunse Melanie la întrebare într-un final. Nu Hogwarts sau casa bunicii. O căsuţă mică şi izolată doar a mea era cea mai bună idee, aşa că am pus-o în practică.
  Ridică din umeri, gest ce arăta ciudat, aşa, întinsă pe pat. Nu era în fiecare zi când reuşea să vorbească aşa de deschis cu cineva. Îşi aminte că acum aproximativ o jumătate de oră era nervoasă pe el. Se întrebă dacă aşa era adolescenţa, să treci de la un sentiment la altul, fără să-ţi dai seama. Şi dacă asta era, de ce i se întâmplase numai acum?
  Îşi termină batonul de ciocolată, mototoli hârtia şi o aruncă pe undeva prin jur, nu era sigură dacă nimerise pe pat sau pe jos. Pipăi după altceva şi începu să ronţăie un baton cu cocos.
  - Dar tu? Cum ai ajuns să... nu locuieşti nicăieri? îl întrebă Melanie, sperând că nu avea să atingă un subiect sensibil.
  Nu era bună la strecurarea afară din situaţii jenante, aşa că dacă tocmai atinsese o coardă sensibilă, avea să se simtă ciudat vreo jumătate de oră bună.