The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îl urmări atât de atent cu privirea pe James încât nu avea cum să nu observe semnul pe care i-l făcuse. Lăsă să îi scape o respiraţie între-tăiată, ezitând câteva secunde. Apoi, întoarse spatele duelului şi o luă la fugă.
  Nici nu ştia dacă acesta era cel mai bun lucru de făcut. I se părea o dovadă de pură laşitate, însă habar nu avea ce altceva ar fii putut face. James îi oferise o alternativă, aşa că o luase.
  Se simţi vinovată, aruncând priviri îngrijorate în spate. Şi dacă James va muri acum? Poate că ea va scăpa pentru un timp, însă tipul blond sigur o va găsi. Şi James va fii mort. Dacă va muri?
  Gândurile ei începură să devină doar un amalgam de neînţeles, unde se distingea clar doar vocea isteriei.
  Simţi cum respiraţia i se îngreunează, însă nu se opri, ci acceleră mai tare, încercând să stârpească şi ultimele urme de slăbiciune trupească. Fugea pentru că voia să scape. Nu fugea de blond, fugea de viaţă, de alegere, de tot ce o punea într-o situaţie prea grea pentru a o putea înfrunta.
  Se opri când ajunse în casă şi îi urmă mecanic instrucţiunile lui James. Închise uşa cu toate încuietorile posibile şi întări vrăjile protectoare. Nu se simţea absolut deloc mai uşurată. De fapt, singurul lucru pe care îl simţea era îngrijorare, ameţeală şi o uşoară senzaţie că urma să verse.