The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James observă schimbarea din atitudinea centaurului şi aproape că se încruntă. Ce? Ce făcuse?
  O privi pe Melanie care părea că fierbe pe dinăuntru şi îşi dădu o palmă mintală. Ah, daaa, sarcasmul.
  Nu părea prea panicat, deşi era puţin neliniştit. Îşi dădea seama că ceea ce făcuse era o prostie şi realiză că nu ar mai face-o încă o dată dacă ar avea ocazia. Îşi muşcă buza involuntar, însă îşi păstră privirea calmă şi neştiutoare. Avea impresia că era mai bun decât Melanie la acest capitol, care părea că imediat avea să explodeze.
  Urmări schimbul de vorbe dintre cei doi, însă nu se împotrivi în niciun fel la decizia lor de a se întoarce. Avea impresia că, dacă ar mai fi stat mult pe acolo, ar fi fost omorât.
  Se întoarse pe călcâie cu Melanie în dreapta sa, nu înainte de a saluta centaurul politicos, apoi, când se aflau la o distanţă sigură de luminiş, şopti:
  'Deci? Cum m-am descurcat?'
  Vocea îi era clară, însă ironică şi fără pic de îngrijorare, deşi ochii lui pândeau copacii cu o oarecare nelinişte.