-- give me scars, give me pain

[Isolde du Maurier]

• Asadar, Isolde tot nu avea noroc. Nimeni nu stia de ce Raphael era zeu, si nimeni din cei care stiau nu vroiau sa spuna.
  Isolde deschise usa indicata de Meghan, sperand ca aceasta avea dreptate. Daca nu, atunci vor trebui sa mai incerce, sperand ca timpul le ajungea.
  Camera era mare, mult prea mare pentru o camera obisnuita (desi Isolde simtea ca asta nu era o camera obisnuita), si era goala. Doar ca viperinei i se paru ca peretele din fata arata nenatural. Iar intuitia ii spune ca era nenatural. Aceeasi intuitie ii spunea ca acolo se ascundea si bomba lui Raphael.
  "Meghan, un zeu nu moare niciodata. Si nici nu se uita de tot. Este doar omis."
  Se apropie cu grija de perete, scotandu-si bagheta.
  "Un zeu nu va accepta niciodata sa fie uitat. Un zeu este razbunator. Un zeu este mereu invingator. Iar un zeu, cand se supara, face ravagii. O sa mai auzim de Raphael"
  Isolde realiza brusc ca repetase cuvintele pe care Ra o invatase. In acel moment protestase, insa acum le rostise fara nici o greutate. Poate ca influenta lui asupra ei nu era chiar atat de vaga precum isi dorea ea.