Not going to fight this

[Aylee L. Lovel]

• Statu in liniste, lasandu-l sa se gandeasca. Era ceva de la care nu trebuia intrerupt nimeni in nici o situatie. Se folosi de ragaz pentru a studia ceea ce se intampla afara. Incepea sa fie atat de intuneric incat sa nu poata distinge copacii de cer. Faptul ca se lasasera niste nori inchisi la culoare nu o ajuta. Isi intoarse privirea de la geam doar cand soimeanul vorbi. Desi incepuse o idee, parea sa aiba dificultate in a o duce la capat. Cel putin verbal.
  Petrecandu-si aproape tot timpul scriind, i se parea foarte enervant cand patea asa ea insasi. Nu putea sa continue, iar lucrul acela ii ocupa mintea. Avea momente cand situatia aceasta tinea atat de mult, incat lasa totul balta... Apoi se trezea in mijlocul noptii, cand ii revenea ideea, si scria frenetic pana la rasarit. Se opri aici, caci parea ca baiatul reusise sa inteleaga ceva din ceea ce ii spusese. Ochii lui se luminara, dar in desenele acelea incuiate, in care ii apare un beculet celui caruia ii vine o idee. Ei bine, in acest caz, lumina venea din interiorul lui. Cu un zambet, o asigura pe Viperina ca intelesese in sfarsit de lucrul pe care incerca sa il spuna. Se bucura de lucrul acesta, asa ca ii zambi inapoi.
  Isi priponi din nou privirea inspre peisaj, cand isi dadu seama de ceva interesant. Cadenta ritmica a trenului disparuse, iar copacul acela la care se uitase cu ceva timp in urma mai era acolo. Si nu parea sa vrea sa plece. Calm, isi intoarse din nou capul inspre baiat. Chipul de portelan revenise, expresiile faciale disparusera din nou.
  -Cred ca ne-am oprit, spuse ea, calma.