Vlentine's day

[Colin Hawkeye Rovson]

• Trase cu putere aer in piept, il tinu o clipa acolo, incalzindu-l, si expira, urmarind in liniste felul in care respiratia calda se contura in aerul rece. Hawkeye zambi si isi baga mai adanc mainile in buzunarele paltonului negru. Era amuzat, caci isi amintise un simplu dialog mai vechi.
  
  " Nu ii e frig lui Colin?"
  " Neah... Lui Colin i-a fost frig acum o jumatate de ora, inainte sa se transforme intr-un turture"
  
  O mica gluma menita sa lumineze un viitor sumbru. Si nu regreta nimic, mai ales acum, cand se simtea de parca Marele Anonim era de partea sa.
  El cu lumina lui sporea a lumii taina, si-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micsoreaza, ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii, asa imbogea si el intunecaa zare cu largi flori de sfant mister. Si tot ce-i neinteles se schimba-n neintelesuri si mai mare sub ochii sai. Caci el iubea si flori si buze si morminte.
  Cum de ajunsese el acolo? Cu ce motiv? In ce scop? Dar ce? Mai conta? Hawkeye se rezema de trunchiul unui copac, imaginandu-si felul in care probabil se jucau desenele de gheata desprinse de scoarta si agatate in materialul aspru al hainei lui. Desi, in teorie, inca era iarna, nimeni nu se mai astepta la ninsori. Si totusi, spre marea bucurie a tanarului, fulgii incepusera sa se scuture de ziua lui. De atunci, se tot fataiau in reprize. Insa era ceva multumitor.
  Gandurile ii zburasera aiurea. Suficient de mult incat sa ajunga sa-si imagineze tot soiul de lucruri. Asa cum isi imagina acum silueta albicioasa ce se contura la distanta.