Vlentine's day

[Fantine Tholomyes]

In spatele ei se profilau siluete de copaci, iar Fantine inainta fara ezitare printre arbori, prin intunericul nud.
Caldura ii invelea pielea ca un voal sidefiu, gadilandu-i simturile.Parea a fi in siguranta, mai ales datorita senzatiei de caldut ce ii invalui corpul, fiindca nu putea sa o simta decat ca pe o lumina ce ii mangaie inima, nu si pielea.
Nu putea sa treaca ca un orb, fara a devora cu privirea comorile ascunse dupa cortinele de fulgi pufosi.Mainile sale tremurande de emotie atingeau pe rand scoarta tare a copacilor amortiti.Simtea seva vietii cum curgea bubuind, sub carapacea de lemn.Copacii fusesera dintotdeauna dragostea ei, si ramaneau a fi pana in prezent...Ii iubea.. si ce daca in aceasta seara de ajun de Dragobete aveau sa se transforme intr-un EL care in viata reala nu exista?!
Voia iubire, iar ei i-o puteau oferi, chiar daca era imateriala...O iubire mica, dar suficienta ca sa ii umple singuratatea...
"Si totusi nu sunt singura..." gandea Fantine entuziasmata de noul "iubit"..."O iubire pentru doi melancolici incurabili"

Gandul ii paru atat de frumos, chiar daca absurd pentru altii...
"Da, pentru altii, pentru cei care nu stiu sa viseze.Jalnici, inutili, urati..." gandi ea cu voce tare, insa termina brusc, speriata de sunetul straniu ce se asternu peste visul ei.Mai era cineva acolo...Ochii sai deslusira in intuneric o figura cunoscuta...
"Colin?"