3:00 AM
19 Aug 2018, 20:45
Post: #9
Începu să râdă destul de discret când o văzu că începe să se joace cu o şuviţă din parul lui creţ şi lăsat pe spate de data asta, deşi obişnuia să-l prindă mereu într-o coadă lejeră în spate. Nu era deloc deranjat de noua lui poziţie, poate chiar ii era mai comod să-i observe trăsăturile feţei în modul ăsta. Deja începea să iasă la iveală viperiniţa din ea, perfect, prefera compania viperinilor şi a cercetaşilor, deşi nu s-ar fi integrat în nici una din casele respective. Viperinii l-ar fi numit prea slab de înger având în vedere că încerca să fie elegant cu toată lumea, în special cu domniţele, iar pentru cercetaşi era prea nebun.
Ridică o sprânceană când o auzi. Aşteptă ca ea să termine cu prostiile apoi începu să râdă ca un disperat , destul de zgomotos pentru o bibliotecă, mai ales în timpul nopţii. Îi prinse bărbia între degetul arătator şi cel mare şi sopti destul de încet încât se îndoia dacă auzise şi ea.
"Şoarece de bibliotecă? Cine spune că nu poate fi şi un şoarece galant?" Se îndepărtă încet şi plimbându-se în jurul ei ajunse in spatele canapelei. Trebuia să recunoască că îi plac cărţile, dar oare ei nu îi plăceau dacă a găsit-o acolo în acel moment? 
"Uite tu spre exemplu, un şoricel destul de neaşteptat pe aici" zise el făcând încă câţiva paşi astfel încât să ajungă în faţa ei evitând întrebarea ce căuta el aici. Era treabă lui şi cu cât ştiau mai puţini cu atât se afla mai în siguranţă.
Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
3:00 AM - by Carsten R. Günther - 14 Aug 2018, 18:37
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 18 Aug 2018, 00:17
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 18 Aug 2018, 00:36
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 18 Aug 2018, 00:44
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 18 Aug 2018, 14:41
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 19 Aug 2018, 00:03
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 19 Aug 2018, 00:18
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 19 Aug 2018, 19:52
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 19 Aug 2018, 20:45
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 19 Aug 2018, 21:53
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 19 Aug 2018, 22:27
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 19 Aug 2018, 23:09
RE: 3:00 AM - by Carsten R. Günther - 19 Aug 2018, 23:33
RE: 3:00 AM - by Splendora Cromwell - 20 Aug 2018, 00:02