Sweet dreams

[Lucas Sasha Neitzke]

Arunca o privire dispretuitoare si extrem de dezgustata spre casele din Hogsmeade. Ii era sila de lumea magica, de comploturi, de devoratori, de ordin, de toti care pretind ca sunt cine vor sa fie, dar nu pot. Ce bine i-ar prinde niste tarie sa-i arda gatul si amintirele, insa inevitabil in ziua aceea toate vor iesi la suprafata. Inghiti in sec, gandindu-se la Lorelei, o ranise pe ea, se purtase ca un idiot infect legandu-se mai apoi de toate tarfele posibile si imposibile cand o simti apropiindu-se emotional de el. Se lasase absorbit de alcool si droguri pana in ziua in care o intalnise pe India. Probabil frica de a pierde pe cineva la care tinea, de altfel, in felul sau, il facuse sa se maturizeze si sa-si asume sentimentele fata de ea si sa o ia de sotie, insa schimbarile din mintea lui nu erau decat o iluzie ca si faptul ca nu era un vrajitor psihopat. Putea spune cu siguranta ca facuse de toate la viata lui, mai putin alegeri corecte. 
Vazuse numele ei intr-un registru de la Minister si in acel moment simti cum ii cade ceva in cap, se trezi instant din ameteala obisnuita pe care o simtea la munca din cauza viciului sau de a ascunde tarie in ceasca de cafea. Ii trimise direct o scrisoare fara sa isi acorde timp sa se razgandeasca, insa nu primi nici un raspuns de la ea, nu stia sigur daca avea sa vina sau nu.
Mai arunca o privire la ceas, mai erau cateva secunde, trei, doi, unu..si simti cum il loveste ceva in omoplat si fara sa isi dea seama schita un zambet multumit. Deci venise pana la urma. Isi scuturase roba intorcandu-si mana dreapta intr-un mod destul de ciudat cat sa ii ajunga pe omoplatul stang, evitand sa foloseasca magia pentru un nimic ca asta. Se intoarse pe calcaie si o vazu. Era mult mai feminina decat si-o amintea el, trasaturile fetei erau in concordanta cu cele ale trupului, exact opusul a ce era candva, in vremurile cand ii era eleva la Hogwarts, o pustoaica mica cu care ii placea pur si simplu sa converseze, bine, sa mai scape cateva atingeri nespecifice atitudinii de profesor insa ii era draga si nu isi putea imagina ca o sa o vada si dupa aproape sapte ani. 
Adopta o atitudine indiferenta, fara sa exprime vreo emotie pe fata lui, cu buzele strambe, ochii reci si sprancenele arcuite. Se apropia tot mai mult de el si nu se abtinu sa isi treaca limba peste buzele uscate, iar cand ajunse in fata lui facu o plecaciune specifica vremurilor de cavaleri. 
"Domnisoara Hounsfild, ma bucur sa te revad." fu tot ce putu sa spuna fiind pur si simplu absorbit de frumusetea ei.