I just know

[Carsten R. Günther]

Avea o durere de cap incredibilă. Nu înțelegea cum reușea mereu să fie atât de intensă în momentele lui de liniște deplină, sau mă rog, aproape deplină. Auzi un țipăt de după copaci și înțepeni instant. Oare rănise pe cineva cu al doilea cuțit? Puțin probabil, cu excepția cazului în care acel individ era un sinucigaș convins. Deschise ochii și ce să vadă, o elevă speriată dar zâmbăreață în același timp. Nu credea până în momentul de față că puteau fi combinate atât de frumos acele două sentimente sau mai bine zis stări. 
"Te-am rănit?"întrebă el pe un ton prea indiferent și rece pentru cineva care probabil rănise o fetișcană. Observă în secunda următoare că al doilea cuțit atârna curat langă primul perfect curat, fără nici o urmă de sânge. Deci nu îi făcuse nici un rău, perfect.
"Carsten" raspunse el sec având tentația să îi imite pronunția literei 'r', însă renunță imediat, nu putea fi răutacios chiar din prima. "Zău așa? pasiune pentru obiecte ascuțite?" 
Cine ar fi crezut că un pufulete inocent ca ea ascunde așa ceva, sau îl mințise? Ridică un cuțit de jos și îl puse în mâna fetei ce era încă întinsă spre el, făcându-i semn spre una din ținte invitând-o pentru o demonstrație.