The smell of irony

[Carsten R. Günther]

Cuvintele rostite de el nu-i lăsasera nici o impresie. Aproape că nici nu le bagase în seamă. Le ințelesese totuși sensul și aluzia la adresa lui, tocmai de aceea se gândi că trebuia să răspundă sincer, având în vedere că bărbatul părea foarte relaxat. Cât despre faptul că bause otrava, ei bine, putea spune că se așteptase la lucruri ieșite din comun, dat fiind reputația lui. Iși puse vârful baghetei pe marginea paharului apoi zâmbi forțat. "Personal consider că este o onoare să fi torturat. Măcar pentru câteva clipe ajungi ceva mai mult decât un vierme normal al societății, atât timp cât are nevoie cineva de informația pe care o deții, ai și puterea." Într-o oarecare măsură, nu avea motive să se încreadă în specimenul din fața lui și totuși el îi ceruse ajutorul, nu într-un moment de disperare sau slăbiciune temporară, ci calculat din timp, fiecare mișcare și cuvânt rostit. Anticipase o groază de imagini despre cum s-ar fi derulat întâlnirea lor și totul devenise inutil, pentru că Sasha era cel care deținea controlul, neavând nimic de pierdut în comparație cu sine însuși.
Zâmbi ceva mai larg. Apoi, își trecu mâna prin păr și oftă scurt, continuand "
Otrăvind pe cineva nu obții decât satisfacția că-l știi mort, e diferită senzația în momentul torturii, nu-i așa?" Cu siguranță bărbatul din fața lui știa despre ce e vorba și din păcate și el. Nu vroia să își amintească de acea latură incontrolabilă a lui pe cqre o subjugase cu succes în ultimii ani. Acum îl interesa altceva, iar acel nou scop al său avea nevoie de cunoștințele psihopatului din fața lui.