Derutat

[Jonathan Argus]

Emoțiile pe care le trăise în prima sa Apariție ar fi dificil de descris în cuvinte. Zeci de gânduri îi răsfirară prin cap, de la teama că ar fi putut pronunța greșit numele destinației, până la teama că, din emoție sau din grabă, ar fi putut lua mai puțin praf decât era necesar și și-ar fi transportat astfel corpul fără o mână sau fără vreo parte din picior. Toate aceste gânduri, dar și grijile de a nu uita nimic acasă, nici ghiozdanul său jerpelit, nici puținele monede care ar fi trebuit să servească în orele următoare ca plată pentru cele trebuincioase primului an la Hogwarts, fură întrerupte de un zgomot strident. Se auzi de parcă tocmai căzuse puternic de la treizeci de metri înălțime și făcuse o gaură adâncă în pământ. Privi în jur, dar înțelese repede că acest lucru nu fu posibil, căci aleea pe care se afla era foarte solidă. Mâinile îl dureau însă cumplit, iar din pelerina moștenită de la tatăl său ieșea mult praf. Era încă derutat, dar parcă auzea deja pași în jur, iar cu cât praful se risipea în aer, cu atât silueta din fața lui era mai puțin confuză ori neclară.
    O voce i se adresă pe un ton destul de dur, fără însă a-i înțelege toate cuvintele. Abia după câteva secunde elucidă în mintea sa cele spuse de silueta neclară și reuși să construiască dintr-un amalgam de cuvinte un anume sens. „Ai grijă pe unde Apari” sau „Vezi pe unde Apari” erau variantele cele mai viabile, dar era oricum prea târziu să mai realizeze cu exactitate ce îi fusese spus. 
    - E... u... eu, da, scuze... nu..., încercă el să îi răspundă, după mai multe secunde bizare de pauză, pentru a da impresia că înțelesese ce îi fusese spus. Da, scuze, nu mi-am dat seama că voi Apărea aici... Păi, de fapt, nu cred... adică, nu știu, dar... nu poți alege unde să Apari, nu? Așa a fost să fie, cred... scuze, nu știu exact.
    Confuzia încă i se mai citea în glas,timp în care își strecura mâna val-vârtej spre buzunare pentru a verifica dacă mai avea tot ceea ce îi trebuia. Grăbit schimbă mâinile de la un buzunar la celălalt, simți o foaie, anume lista cu lucrurile de cumpărat, dar speriat își simți celălalt buzunar gol. Se panică, pentru că își dădu seama că în acea cădere era posibil să își fi pierdut banii. Ce urma să facă, de unde să facă rost de alți bani? Strânsese banii aceia în ultimele săptămâni, se înfometase pentru a-și cumpăra acele manuale și bagheta, iar totul părea acum sfârșit. 
    Albit la față și cu voce tremurândă, Jonathan deschise adânc ochii și o privi pe făptura din fața lui. Abia acum praful se risipise și o putea privi limpede.