Privind spre noi orizonturi...

[Aida-chan]

my last story... ..sh chiar k va fi ultima

Privind spre noi orizonturi

Luna decembrie.Cimitirul orashului Sheffield este adancit in bezna…Doar lumina lunii mai lumineaza putin locul.In jur este totul acoperit cu straturi de zapada pufoasa,care domneshte de cateva zile peste acel tzinut.
In linistea aceea deplina se aude un zgomot…Oare ce o fi?Se zareshte o umbra,care se apropie cu pashi mici,avand privirea atzintita in jos.In mana avea un buchet de flori.Isi croia drum printre mormintele in care se aflau persoane ce nu mai erau in lumea noastra,pana cand ajunse la destinatzie,aceasta fiind de asemenea un mormant.
Ingenunche langa acel mormant si reciti cu o voce joasa:
- Jason Kurt…
Parca ceva o retzinea sa spuna acele cuvinte,simtzea ca simplul fapt de a rosti numele lui o slabea.Asheza incet buchetul cu flori pe mormant,dupa care se asheza ea insushi acolo…Nu-i pasa de frigul de afara,nu-i pasa de faptul ca avea sa se ude stand pe mormantul acoperit cu zapada…Nu-i mai pasa de nimic,voia doar sa fie cat mai aproape de el…
-Jason…shopti ea.Mi-e atat de dor de tine…De ce ai plecat??A trecut un an si inca nu am reushit sa te uit.Oare voi reushi vreodata?Vreau sa merg si eu acolo unde esti tu…Ia-ma cu tine,te implor…Nu mai suport sa stau aici.
Insa ea vorbea practic singura,el nu o putea auzi.Era departe…foarte departe…pe alta lume,iar ea spera sa ajunga de asemenea,acolo…
Isi aminti momentele petrecute alaturi de el,la fel si momentul in care el parasi aceasta lume…Ii trecura prin minte imaginile respective,cand ea vru sa traverseze strada,si neatenta fiind,nu vazu scuterul care venea in viteza.Insa Jason il vazu si,vrand sa o salveze pe ea,sari si o dadu la o parte,fiind el cel luat inainte…Si persoana care conducea acel scuter ajunse in spital,insa supravietzui,dar Jason nu.
O durea sa-si aminteasca asta,era ca o tortura pentru ea.Razele slabe ale lunii ii luminau fatza pe care curgeau lacrimile ce formau un mic lac care indeparta zapada ashternuta.
Ramase pe mormant,plangand,poate cateva clipe,poate cateva ore…nu stia,nu-si putea da seama,si nu asta conta pentru ea.Era cufundata in propriile ei ganduri,de aceea n-a auzit pashii ce se auzeau ushor,atingand zapada rece si moarta.Era din ce in ce mai aproape…si mai aproape…si…
-Scuza-ma…
Lisa(caci asa o chema),se sperie ingrozitor la auzul vocii baiatului care o striga,si se ridica brusc de pe mormant,fiind plina de zapada si pe jumatate congelata.Era o fata cu parul de culoare castanie,ochi caprui,si avea un chip angelic.
-Imi pare rau,n-am vrut sa te sperii,doar ca eram curios cum de esti la ora aceasta intr-un astfel de loc.Ma numesc Chris,tu?
-Hmm…Lisa.Motivul pentru care sunt aici este ca mi s-a facut dor de el(si arata inspre mormant)si am simtit ca trebuie sa vin aici.
Inca plangea,si Chris vazu asta,scoase un shervetzel din buzunar,si ii sterse lacrimile aproape inghetzate…
-Te inteleg,si eu sunt aici din acelasi motiv ca si tine…mama mea a murit acum 3 ani si de atunci eu locuiesc doar cu tatal meu.Imi e foarte dor de ea…
-Durerea pe care o simtzi atunci cand cel drag te paraseshte este mistuitoare,iti darama fiecare gram de incredere si te aduce in pragul disperarii si al melancoliei,este foarte greu sa treci peste asta…eu insumi nu mi-am revenit inca,deshi au trecut 2 ani de atunci.Mai bine muream eu in locul lui…
-Dar cum a murit?o intreba Chris pe Lisa,fiind curios.
-A murit din cauza mea,a incercat sa ma salveze si scuterul l-a lovit pe el…ii raspunse ea,iar lacrimile incepura din nou sa-i curga.
Auzind acestea,Chris se inalbi la fatza,dar Lisa nu vazu.
-Dar mama ta?Ce s-a intamplat cu ea?continua Lisa.
-Huh?Pai ea…a avut probleme cu inima si de asta a murit,a facut stop-cardiac…ii raspunse Chris,iar tristetzea se putea citi clar in glasul lui.
-Regret...tatal tau nu s-a recasatorit?
-Ba da,dar nimeni nu mi-ar putea inlocui mama,nici macar o clona!
-Da,ai dreptate…Nu stii cumva cat e ceasul?Am cam pierdut notiunea timpului si mama cred ca e ingrijorata.Ar trebui sa ma intorc acasa…
-Este 23:19,ii raspunse Chris,uitandu-se la ceas.Vrei sa te conduc acasa?
-Da,multumesc,chiar imi este frica sa ma intorc…mi-ar placea sa nu plec niciodata de aici,sa raman langa el…Poate ca in curand am sa ajung si eu acolo,cine stie?
-Sa nu mai zici niciodata asta!Nu e bine sa mori,si cu atat mai rau este sa TE omori…sa nu-ti treaca niciodata prin cap una ca asta,pentru ca multe persoane ar suferi in urma ta.
-Stiu,dar viatza de pe pamant nu e tocmai ushoara,ar fi mai simplu sa mor,si sa fiu alaturi de el.
-Vad ca nu suntem de acord,sa incheiem subiectul.Hai sa te conduc acasa,iar pe urma ma intorc si eu la mine acasa.
Ajungand acasa,Lisa se decongela,dupa care se baga in pat si adormi instantaneu,visandu-l din nou pe Jason…
A doua zi,Lisa se ridica cu greu din pat,iar cand se uita la ceas,observa cu nemultzumire ca era ora 12:15.Camera era luminata de razele slabe ale soarelui tipic iernii,un soare cu dintzi,care nu te incalzeshte deloc.
-MAMAAA!!
-Ce s-a intamplat,ce a luat foc??zise mama ei alarmata,intrand in camera fetei.
-N-a luat inca nimic foc,dar de ce m-ai lasat sa dorm pana la ora asta??o intreba Lisa pe mama ei,nervoasa.
-Pai imi era mila sa te trezesc,dormeai asa de frumos…ca un ingerash!
-Ingerash??Uoff…bine,data viitoare sa nu ma mai lashi sa dorm mai mult de ora 9:00,bine?
-Bine,acum daca nu te superi ma intorc la bucatarie,pana nu ia acolo foc ceva!Sa nu intarzii la micul dejun…de fapt pranzul.
-N-am sa intarzii,ii zise Lisa razand.
Se imbraca in viteza,isi facu patul si se duse la bucatarie,unde lua pranzul si apoi ieshi sa se plimbe.
-Mama,ies putin sa iau o gura de aer,ne vedem mai tarziu,bine?
-Sa nu intarzii la cina,draga mea!Azi fac felul tau preferat,cartofi prajitzi cu friptura,nu cred ca vrei sa ratezi asta?
-Ohh cum as putea pierde asha ceva??Pa-pa!zise ea,inchizand usha la intrare.
Se plimba pe malul raului si isi aduse aminte de toate picnicurile facute acolo,alaturi de Jason,in plina vara,cand era caldura mai mare…Trecu pe langa fantana artezia de langa parcul orashului,unde au devenit suflete pereche,unde s-au sarutat prima oara…Atatea amintiri roiau in mintea Lisei,imagini care nu vor veni niciodata inapoi,ca sa le mai traiasca o data.Clipe de vis,petrecute de cea mai importanta persoana pentru ea,toate nu aveau sa se intoarca niciodata…
Intra in parc si se plimba pe langa bancile de lemn,pe care se asezase de atatea ori,langa el,atunci cand se simtzea singura…O voce de baiat o trezi la realitate insa.
-Lisa!!Hey Lisa,stai!
Fata se intoarse brusc si il vazu pe Chris,alaturi de un alt baiat,indreptandu-se spre ea.
-Salut,ce mai faci?Ti-l prezint pe Elliot,prietenul meu cel mai bun.
-Buna,eu sunt Lisa,incantata de cunostintza,ii zise ea cu un aer trist.
-Salut,placerea e de partea mea.
-Bun,acum ca v-atzi cunoscut,ce vant te aduce pe aici,Lisa?
-Ma plimbam si eu pe aici,si imi aminteam anumite lucruri…
-Ah..despre Jason,nu?o intreba el,ezitand putin.
-Da…dar sa schimbam subiectul,voi ce facetzi pe aici?
-Am iesit sa luam o gura de aer,iar pe urma ne gandeam sa mergem la o bere.Vii si tu cu noi?o intreba Chris entuziasmat.
-Nu vreau sa fiu nepoliticoasa,dar nu prea am chef acum,prefer sa ma intorc acasa.
-Bine…ii raspunse Chris,evident dezamagit,iar aceeasi expresie de nemultzumire se putea observa si pe chipul lui Elliot.Imi poti lasa nr.tau de telefon?Poate candva o sa ai chef,chiar mi-ar placea sa ramanem prieteni.
-Ok,noteaza-ti-l.
Lisa ii dicta nr.ei,iar acesta il introduse in telefon.
-Multumesc.Sarbatori fericite,poate ne mai intalnim,Lisa!
-Poate,in orice caz,Sarbatori fericite si voua baietzi!zise ea,schitzand un zambet,dupa care completa fraza in gandul ei:”ca ale mele cu sigurantza nu vor fi fericite”.Mi-a parut bine bine de cunoshtintza,Elliot!
-Si mie,Lisa.Pa!
Fata se indrepta spre casa,unde o asteptau cartofii prajitzi,iar baietzii la o bere.Elliot ii zise lui Chris:
-E foarte dragutza Lisa,de unde o cunoshti?
-Pare ciudat,dar am cunoscut-o in cimitir..ea venise sa-si viziteze iubitul care a murit…
-Saraca…cred ca e foarte dureros sa pierzi pe cineva drag.Eu inca nu am trecut prin asta,si sper sa nu trec prea curand,dar tu stii cum e,si imi imaginez ca e greu.
-Da,intr-adevar,e dureros de dificil…