O nouã erã [Fantasy, Drama, Romance]

[Raizen Isildur]

Capitolul I. Calmul Dinaintea Furtunii

Thoren se lãsã pe vine și își întinse mâna stângã, ridicându-și scutul încrustat cu diamante strãlucitoare de pe jos. În cealaltã mânã ținea strâns o sabie latã, cu mâner aurit. O învârti neliniștit între degete, despicând aerul cu tâișul ei ascuțit, și ieși fãrã prea mare tragere de inimã din odaia slab luminatã în care se afla. Închise ușa, auzind un scârțâit în urma sa și ridicã privirea spre cerul întunecat. „Calmul dinaintea furtunii…” își zise el înfiorându-se.

Strãzile cetãții erau pustii. Femeile, împreunã cu copiii fuseserã trimise în munți, pentru a scãpa de furia bãtãliei, în timp ce luptãtorii se aflau în partea de vest a cetãții, pregãtindu-se sã ia parte la haosul ce va urma. Thoren trecea abãtut prientre casele reci și lipsite de viațã , îndreptându-se spre locul unde avea sã se dea bãtãlia. Se gândi la uriașa armatã de orci, druizi și goblini ce erau la câteva leghe depãrtare de Daman, câmpia din fața cetãții, și locul în care va curge sângele în torente peste numai câteva ore. „Bãtãlia..” se gândi Thoren în timp ce grãbi pasul nerãbdãtor sã afle vești noi despre inamici. „Nu ne permitem sã o pierdem. Dacã va învinge azi, Brokk va pune mânã pe cetatea Tyra, iar apoi va fi doar o chestiune de timp pânã cucerește și Faerûn, transformându-ne pe toți în sclavii lui.”

Coborî o serie de scãri, continuând sã învârtã sabia prin aer. Mersul grãbit i se transformã în fugã în timp ce strãbãtea un tunel îngust și întunecat. Șuirã douã vorbe de neînteles și brusc, o luminã albã, nepãmânteanã, scãldã tunelul îngãduindu-i sã vadã pe unde merge. „Și totuși poate cã avem sorți de izbândã.” se gândi el din nou. Oamenii și piticii se aliasera, iar ei, elfii, le veniserã în ajutor atunci când se credeau pierduți. Unde mai pui cã era și EL acolo. „Ei și, poate cã are sã vinã și Elphias de partea inamicilor, iar atunci, avantajul nostru se pierde. Elfii sunt rãzboinici și vrãjitori pricepuți, însã druizii care au fost și ei elfi o datã, au în plus magia neagrã, cea care i-a alungat de lângã semenii lor. Oamenii sunt luptãtori buni, însã orcii sunt mai puternici și de multe ori mai iscusiți. Dar la ce te aștepți… rãzboiul e viața lor. Apoi mai sunt piticii și goblinii. Aici avem într-adevãr un avantaj clar. Iar apoi, mai sunt cei doi Kamaeli, eu, Thoren și Elphis, fratele meu trãdãtor”. Era greu de spus care era mai puternic din moment ce nu se confruntasera nici o datã direct, însã era posibil ca Elphias sã fi fost ajutat de șiretlicurile elfilor întunecați – druizii. „Ei bine, frãțioare vom vedea cine dovedește pe cine azi, în caz cã vei avea curajul sã-ți arãți mutra ticãloasã” își zise Thoren în minte și colțurile gurii i se curbarã într-un zâmbet feroce.

Ieși din tunel și, curând, îl vãzu pe Shyn, cel mai bun prieten al sãu, stând alãturi de Aarren, regele oamenilor și în același timp tatãl celui din urmã. Shyn, deși om, era un luptãtor cum rar gãseai în tot Oblivionul, iar acest tãrâm era cu siguanțã unul foarte vast. Bãrbatul era scund, dar vânjos, cu pãrul negru ca pana corbului și ochii verzi ca iarba în mijlocul verii. Purta o arumurã argintie cu un vultur negru cu aripile larg deschise însemnat pe piept. Spre deosebire de Thoren, el lupta cu securea, și niciodatã nu își lua scut, spunând cã mai mult îl încurcã. Elful se apropie de cei doi și îi salutã stangându-le pe rând mâna.

- Ei bine, cât timp credeți cã-i vom mai aștepta ?
- Cel mult o jumãtate de ceas, rãspunse Aarren cu o veselie amarã în glas.
- Nu uitați cã astãzi s-ar putea ca dragul meu frãțior sã aparã și el pe aici. Maiestate, cum vor reacționa soldații Mãriei Tale dacã îl vor vedea pe Elphias ?
- Thoren, i-am instruit deja în privința asta… sunt pregãtiți, rãspunse regele calm.
- Prea bine. Sã sperãm cã nu vom avea probleme... mari, șopti elful mai mult pentru sine.

În minutele ce urmarã, Shyn îi povesti cum structurase tatãl sãu armata. Arcașii, majoritatea oameni și elfi, vor fii singurii ce vor rãmâne în cetate, trãgând cu sãgeți de pe zidurile acesteia în timp ce restul ieșeau afarã, chiar înainte de sosirea inamicului. Sãbierii, oameni și elfi, vor avea în fațã douã rânduri de sulițași, iar în spate, piticii cu securile lor necrutatoare.

- În fața porții au sã stea vrãji…, vru Shyn sã continue, dar nu mai apucã.

Fu întrerupt de o elfã înaltã, cu pãrul arginitiu, ochii migdalați și urechile ascuțite. Era îmbracatã într-o armura ușoarã, fãrã coif, de asemenea cu un vultur pe piept, ca și cei trei de lângã ea. Aceasta pãși grațios spre ei și îl privi pe Thoren în ochi zâmbindu-i. Acesta îi întoarse zâmbetul și se aplecã spre ea sãrutând-o pe buzele-i dulci ca mierea de albine.

- Ah, bunã Miya. Deci te-ai hotãrât sã iei parte la marea bãtãlie ? glumi Shyn și se amuzã de propria sa glumã.

Miya îi aruncã o privire necruțãtoare, și își întoarse atenția spre Thoren, care începu și el sã râdã, de Shyn.

Brusc, un sunet limpede, de corn, umplu valea înfiorând soldații ce așteptau abãtuți în fața porții. Cornul mai rãsunã de douã ori, iar uriașa poartã din lemn placat cu oțel, scârțâi în timp ce se deschidea fãcând loc oștirii sã le iasã în întâmpinare inamicilor. Pãmântul se zgudui sub tropãitul soldaților înfricoșați. „Mã îndrept spre propria-mi moarte !” gândi un tânãr soldat, în timp ce ieșea din cetate. Thoren își ridicã privirea spre cer, și vãzu corbii însetați de sânge rotindu-se în cercuri largi deasupra câmpiei.

- Începe… , zise el oftând.

Va urma...

PS: Merci Kennya pt ajutor.