O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Next ><


[right]20 Septembrie[/right]

Vineri … O zi banala si ploioasa. Daca nu ar fi insistat mama, nu m’as fi ridicat deloc din pat. Stiu ca, pe vremea ei, nici ea nu era asa de silitoare… stiu ca si ea chiulea. Dar, asa cum mi’a repetat in fiecare semestru, “ orice inceput de an este important in ochii profesorilor …”
Ma rog. Am imbracat o bluza kaki si o fusta pana la genunchi, crem, cu niste snururi asortate cu bluza pe post de curea. M’am privit scurt in oglinda. Parul era intr’una din zilele lui bune. Am zambit, dupa care mi’am luat geanta, am strigat un “Pa mama!” si am iesit din casa. Am lasat usa un moment deschisa, asteptand raspunsul mamei… in zadar. Mi’am dat ochii peste cap, convinsa ca isi recucerise teritoriul preferat – baia – si am plecat.
M’am gandit sa iau autobuzul, altfel as fi intarziat cu siguranta. As fi ajuns totusi cam devreme la scoala, dar asta e. M’am oprit o clipa la coltul strazii mele. Nu stiu unde este statia de autobuz, dar trebuie sa fie pe undeva pe aici. Nu cred ca am realizat ca strazile din jurul meu erau aproape pustii. Inima a inceput sa imi bata cu putere cand am vazut ca eram singura – singura cu inca patru tipi inalti si solizi, care veneau… spre mine. Am grabit pasul, incercand sa par ca nu i’am vazut. Am traversat strada, sperand ca ei aveau sa ramana pe partea cealalta. Am tresarit cand am auzit o masina trecand pe langa mine, dar mai ales cand i’am vazut in oglinda retrovizorie in spatele meu.
Panica ma cuprinsese in timp ce mergeam. Nu mi'am dat seama cand am inceput sa fug. Ei nu pareau sa se grabeasca. Curand am inteles si de ce – era inca unul in fata, la intersectia unor stradute.
Nu stiam ca o sa iubesc atat de mult venirea unui grup mare de adolescenti emo. M’am grabit spre ei, lasandu’i pe urmaritori cu mult in spate. Am rasuflat usurata. In plus, ei mergeau spre statie.
Am prins autobuzul in ultimul moment – am fost nevoita sa fug, de fapt. M’am asezat pe undeva prin spate.
“Hei!”
Am tresarit. Era Leo! Doream sa raspund, cand am inteles ca el nu ma saluta pe mine, ci pe… cine e fata aia??
M’am asezat mai comod in scaunul meu, inchizand ochii in incercarea de a ma calma. Nu eram indragostita de Leo. Era doar un prieten de treaba… care acum ma scoate din sarite. Vorbeste cu o fata. Aproape se tin de mana. Aia se da pe langa el. Chiar atat de prost e baiatul asta?...
Mi’am dat ochii peste cap, suierand:
“Tu ai vrut’o!”
“Ce?” intreba un tip de alaturi. Cred ca ma auzise.
“Nimic, nimic…” am spus eu, incercand sa zambesc. M’am intors cu spatele, sprijinindu’mi capul de fereastra, vazand in geam reflectata privirea baiatului, de genul “mare e gradina ta Doamne…” . Apoi a inceput sa asculte muzica. O Doamne… nu suport melodiile astea. Mi se face greata. Prefer sa stau in picioare. M’am ridicat, avand grija sa nu il ating pe baiat, si m’am intins dupa bara. Am incercat. Autobuzul s’a oprit brusc la semafor, iar eu am cazut. M’am sprijinit de un scaun. Cred ca am lovit’o putin pe cea care statea pe el.
“Esti ok?” se sperie fata de acolo.
“Nu e nimic… m’am dezechilibrat…” am zis eu, dar aproape imediat fata m’a tras pe scaunul de langa ea si nu am putut comenta deloc.
“Arati de parca ai fi vazut’o pe strabunica’mea pe toaleta” zise ea, fara sa fie convinsa de scuzele mele.
Acum, am incetat.
“Chiar?” am intrebat eu incet, aproape soptind. Nu ca eram ingrijorata de felul cum aratam – si chiar mi se facuse greata - , dar tocmai vazusem ca cei din fata noastra erau Leo si… amica lui. Eram ferm hotarata sa nu o numesc “prietena”.
“Stai aici,” m’a oprit fata de langa mine cand am dat sa ma ridic. M’am prefacut ca doream doar sa ma asez mai bine. Parea… de treaba. M’am prezentat, iar ea mi’a spus ca o cheama Adriana.


Adriana.
C l i c k .