O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Va iubesc><
O sa ma smecheresc si eu si o sa vreau mai multe commuri=]]
as fi onorata daca ar trece si pwcaita Anwca pe aici..:-s

Btw, o sa vedeti daca Ginny e indragostita sau nu de Leo aparentele inseala..
Nu s'a intrebat chiar nimeni de ce am ales titlul asta? chiar ma gandeam sa va dau un indiciu, dar daca nu vreti
Asa. Urmeaza o parte mai tuta si plictisitoare, dar necesara scuze ^^

~


Este ora de germana acum.
Nu o ascult pe profesoara. Mi se pare ca am altele pe cap. I’am aruncat o privire lui Leo, dar, din nefericire, nu se uita la mine. Am incercat sa ii atrag atentia, facand semne disperate cu mainile, spre hazul unor tipe din primele banci. Cred ca una era gata sa ii zica ceva profei, asa ca am incetat. Pentru un moment, m’am gandit sa scriu un bilet… dar la ce bun? Am continuat sa privesc pixul… supravietuiesc eu inca 29 minute… oh, tocmai au mai trecut 60 de secunde.
2 minute mai tarziu, ma chinuiam sa fac avion biletelul pe care il scrisesem.
“Domnisoara? Denisa?...” se aude doamna Rubbek. Scap bucata de hartie pe jos.
Am uitat ca Denisa dormea… ma rugase sa o trezesc daca e ceva. Acum, chiar e ceva. Profesoara e la doi pasi de mine, si nu am cum sa spun nimic. Leo paru in sfarsit sa isi dea seama de existenta mea si, din fericire, si de necazul meu. O banana a fost lansata in aer, iar eu, buimaca, i’am urmarit traiectoria. Doamna Rubbek s’a intors, vizibil nedumerita, inspre catedra, iar eu am profitat cat am putut de clipa de neatentie pentru a o impunge usor in umar pe Denisa.
“Doamna profesoara, aveti grija sa nu calcati in banana,” a spus pe un ton serios Leo. Avea o privire de elev cuminte care ma facea sa pufnesc in ras.
Pana la urma, saraca profesoara a uitat probabil ce dorea sa o intrebe pe Den, asa ca, dupa ce bietul de Leo a fost supus chinului de a lua fructul si de a’l duce la cosul de gunoi, ora a decurs in mod normal… cat se poate de normal.
~
“Ginevra? Vino o clipa.”
Desi in mod cert nu aveam de gand sa refuz un profesor, ea a simtit, probabil, o usoara urma de ezitare, asa ca a continuat:
“Te rog.”
Am urmat’o pana la catedra.
“Da?” am incercat sa par politicoasa. Poate dorea sa imi spuna despre vre’un proiect, un concurs..
Am privit’o in ochi. Nu era prima oara, si pana atunci mi se paruse ca nuanta lor era absolute banala. Se intamplase ceva cu ei astazi, totusi… Am incercat sa ma port normal, dar adevarul era ca ma fascina culoarea celor doua perle cenusii.
Straluceau.
Uitasem ca mai era si ea, ca persoana, langa mine. Nu am putut sa nu tresar cand a vorbit.
“Ce stii despre… despre…?”