O picatura de sange intr'un pahar de apa

[Ginny Malfoy]

Era extrem de innecacios parfumul.
Btw, de ce credeti ca nu isi mai poate controla temporar corpul Ginny? ce s'a intamplat exact inainte de asta?:-w

Oricum, v'am mai zis cat va iubesc? >< uite next..



[right]6 Octombrie[/right]
Este o zi superba de duminica si tocmai m’am certat cu mama pe televizor. Pana la urma, telenovela ei a castigat. Mi’am dat ochii peste cap si m’am hotarat sa fac ce imi spusese ea sa fac – sa ies afara. Evitam pe cat posibil sa fac asta, dupa dimineata de 20 septembrie… Oricum, nu ma mai plimbam pe strazi pustii.
M’am imbracat repede si am plecat; m’am decis sa dau o tura prin oras si sa vad ce mai e prin magazine. Am luat’o pe bulevard in jos, abia abtinandu’ma sa nu o iau pe o straduta paralela. Uram galagia specifica bulevardului. Mi s’a parut ca vad pe cineva cunoscut pe partea cealalta a strazii, dar nu m’am concentrat prea mult asupra lui; dupa cateva minute, am intors din nou capul, si l’am vazut pe Ben in spatele meu. M’am oprit, schitand un zambet.
“Ginny, ce mai faci?” m’a intrebat acesta.
“Ah, bine,” I’am spus usurata. Ma temusem sa nu fie Leo. Il cam lasasem balta la petrecere… si apoi, mi s’a parut ca era cam dezamagit atunci cand eu si Blake… ma rog.
“Unde mergi?”
“Ma plimbam doar.”
Simtindu’ma un pic stanjenita, m’am prefacut ocupata sa imi pun ochelarii de soare.
“Si… hm, vrei sa mergem putin impreuna?”
“Suna bine,” am zambit eu. Imi cadeau planurile de a merge la cumparaturi, dar asta e.
“A fost o petrecere reusita, nu?” m’a intrebat Ben multumit. “Stii, eu am ajutat putin la decoratiuni.”
“Da,” am fost eu de acord, de dragul lui. Pana la urma, doar eu fusesem cea care nu se distrase aseara. “Chiar au fost niste decoratiuni excelente.”
Ben a zambit, incepand apoi sa se planga de lenea fratelui sau geaman, care nu pusese mana sa faca nimic. Radeam cu adevarat in timp ce descria, cu lux de amanunte, prostia lui Tom. Imi dadeam seama ca exagera – era evident, si cred ca de asta isi dadea seama si Ben – , dar, oricum, ma simteam destul de bine si asa.
“…Si apoi, desigur, Leo a ales si inchiriat localul. Ma rog, cu ajutorul nostru, desigur. Tom “ – paru destul de iritat si dezamagit – “ l’a ales, de fapt. A facut si el ceva, pana la ur – ...”
Se oprise. Telefonul lui mobil incepuse sa sune. Fara sa se uite cine e, respinse apelul si telefonul ii cazu din mana.
“Pana la urma,” continua el razand, in timp ce isi ridica mobilul de jos.
Il ascultam doar pe jumatate. Am tras cu ochiul la o vitrina din dreapta noastra. In minte mi se schita un plan cu tema ‘ cum sa intru in magazine sa probez o bluza fara ca Ben sa isi dea seama ‘.
“Mike a adus Dj’ul… Ryan s’a ocupat de mancare si bauturi… Hayden “ – cand l’am intrebat cine e, mi l’a descries ca fiind brunet cu ochii negri, si m’am gandit imediat ca este unul din tipii ‘ no name ‘ de la petrecere – “ a ajutat la stabilirea invitatilor…”
“Stai putin, lasa’ma sa apuc sa notez pe ceva,” I’am reprosat. Ben a ras.
“Oh, trebuie sa plec,” facu el, cand am ajuns destul de departe de blocul meu. “Pe curand, Ginny!”
I’am facut cu mana, si dus a fost. Brusc, nu mai aveam chef sa ma intorc sa probez bluza aia. Era doar o haina, la urma urmei. Uitand de principiile mele, am luat’o pe o alee laturalnica, fara multa lume pe ea…
S’au petrecut mai multe lucruri in acelasi timp. Doi tipi solizi, pe care – stomacul mi s’a strans intr’un mod dureros – ii cunosteam prea bine, au aparut de dupa colt, telefonul meu a inceput sa sune [ ‘ De ce e alta melodie? Poate am schimbat’o din greseala… ‘ ] si l’am auzit pe Ben strigandu’ma.
Usurata, am fugit de’a dreptul catre el, in timp ce imi cautam telefonul prin geanta. Cu nedumerire am vazut cum in nici’un caz nu imi apartinea mie, si am citit pe ecran ‘ Pv1 ‘.
“E mobilul meu,” aproape mi’l smulse Ben din mana. “L’am… uitat. Cred ca a cazut din greseala in geanta ta.” Parea… furios… pe el insusi. Citeam asta pe chipul lui. O clipa, am avut o senzatie ciudata ca urma sa lesin si…

…l’am vazut pe Ben in spatele meu. M’am oprit, schitand un zambet.
“Ginny, ce mai faci?” m’a intrebat acesta.
“Ah, bine,” I’am spus usurata. Ma temusem sa nu fie Leo. Il cam lasasem balta la petrecere… si apoi, mi s’a parut ca era cam dezamagit atunci cand eu si Blake… ma rog.
“Unde mergi?”
“Ma plimbam doar.”
Simtindu’ma un pic stanjenita, m’am prefacut ocupata sa imi pun ochelarii de soare.
“Si… hm, vrei sa mergem putin impreuna?”
“Suna bine,” am zambit eu. Imi cadeau planurile de a merge la cumparaturi, dar asta e.
“A fost o petrecere reusita, nu?” m’a intrebat Ben multumit. “Stii, eu am ajutat putin la decoratiuni.”
“Da,” am fost eu de acord, de dragul lui. Pana la urma, doar eu fusesem cea care nu se distrase aseara. “Chiar au fost niste decoratiuni excelente.”
Ben a zambit, incepand apoi sa se planga de lenea fratelui sau geaman, care nu pusese mana sa faca nimic. Radeam cu adevarat in timp ce descria, cu lux de amanunte, prostia lui Tom. Imi dadeam seama ca exagera – era evident, si cred ca de asta isi dadea seama si Ben – , dar, oricum, ma simteam destul de bine si asa.
“…Si apoi, desigur, Leo a ales si inchiriat localul. Ma rog, cu ajutorul nostru, desigur. Tom “ – paru destul de iritat si dezamagit – “ l’a ales, de fapt. A facut si el ceva, pana la ur – ...”
Se oprise. Telefonul lui mobil incepuse sa sune. Fara sa se uite cine e, respinse apelul si telefonul ii cazu din mana.
“Pana la urma,” continua el razand.
Il ascultam doar pe jumatate. Am tras cu ochiul la o vitrina din dreapta noastra. In minte mi se schita un plan cu tema ‘ cum sa intru in magazine sa probez o bluza fara ca Ben sa isi dea seama ‘.
“Mike a adus Dj’ul… Ryan s’a ocupat de mancare si bauturi… Hayden “ – cand l’am intrebat cine e, mi l’a descries ca fiind brunet cu ochii negri, si m’am gandit imediat ca este unul din tipii ‘ no name ‘ de la petrecere – “ a ajutat la stabilirea invitatilor…”
“Stai putin, lasa’ma sa apuc sa notez pe ceva,” I’am reprosat. Ben a ras.
“Oh, trebuie sa plec,” facu el, cand am ajuns destul de departe de blocul meu. “Pe curand, Ginny!”
I’am facut cu mana, si dus a fost.

“Esti bine? Oh, te rog, te rog…”
Am clipit, vazand o fata cunoscuta. Ben statea langa mine, ajutandu’ma sa ma ridic.
“Ce’a fost asta?” am intrebat eu, ducandu’mi mainile la gura. Imi venea sa vomit. Intalnirea cu Ben mi se derulase in fata ochilor, atat de real… parca abia acum traisem toate acestea.
Si totusi, ceva era schimbat.
“Ai lesinat,” spuse Ben simplu. “Esti bine acum, nu?”
Am incuviintat slab din cap. Nervoasa pe cat de bolnava paream, am scuturat inca odata, de data asta energic, din cap.
“Bine…” ofta Ben. “Acum, chiar trebuie sa plec.” Deschise gura, de parca dorea sa mai adauge ceva, dar clatina usor din cap si spuse doar: “Ne mai vedem.”
Nu aveam decat un singur gand in timp ce ma indreptam spre casa. Doua, de fapt. Primul consta in multumiri eterne catre Ben, si al doilea… Cine era Pv1?


Nota : nu degeaba am scris pe bune rememorarea intalnirii. Nu va zic mai multe. Cititi cu atentie paragraful de dupa rememorare.