Din confesiunile unei pisici

[Kasumi Mikoto]

Capitolul
3
Ah, dulce dimineata! Fara caini…fara vreo idee unde anume sunt si fara mancare! Grozav! Plus ca aveam sa aflu ca prima parte a propozitiei e o minciuna totala!
-Buna dimineata, draga pranz de ieri!
Iarasi el??! Daca as fi purtat chiloti, recunosc ca ar fi fost uzi de mult. Lucru care se simtea ca un ciocan in cap pentru demnitatea mea de felina. Dar ma pricepeam sa ascund frica
-Vrei si azi un maraton? Pentru ca ar trebui sa mai dai jos cateva kile!
-Hrrrrrr! Circ de pureci neobrazat ce esti!
-Te-ai uitat vreodata in oglinda?!
-AJUNGE! Hrrrr…
Care era problema lui?!
-Da-mi trei minute avans! Ma ascund si daca ma gasesti in cinci minute, sunt…pranzul..
-Hrrrrrrrrrrrrrrrr…! UN MINUT!
-Ufff! Fie, un minut. Dar daca trisezi, intelegerea cade!
-Ce te face sa crezi ca as fi de acord cu asta si ca ti-as respecta vreo conditie?
-Viteza mea mai mare si greutatea mai mica…Altfel spus, sansele tale scazute sa ma prinzi!
-Fie…
Asta era sansa mea! Aveam 60 de secunde sa dispar! Am fugit. Din nou printre copaci si pietre ascutite, cu viata mea depinzand de asta! Nici o gropa, vizuina sau scorbura! Eram ca si moarta. In spatele meu il auzeam
pe lup numarand:
-58, 59...60!
Trisase! Se tinuse dupa mine! Am facut o greseala ca m-am uitat in spate. A profitat de momentul meu de panica si a sarit! Ma prinsese! Asta sa fi fost? Atata timp irosit traind pentru un sfarsit ca asta?
Imaginea se intuneca treptat. Am renuntat sa incerc sa scap. eram deja ranita. Nu as fi putut sa fug de el si mi-as fi ingreunat
doar situatia. Dar nu imi era frica. O secunda, m-am gandit la Commer si la cum ar fi facut orice sa ma scoata de aici. Imi mai salvase odata viata, iar acum singurul regret al unei vieti traite era ca nu puteam sa fiu acolo si sa fac la fel cand Commer va avea nevoie de ajutor. As fi sperat ca dragul de Commer sa apara din mijlocul lupilor care se adunasera, cu una din replicile lui…
-Hei, badaranilor! Lasati doamna in pace! Viro, trebuie sa tii dieta! Incearca o salata!
Viro trebuia sa fi fost cel care ma prinsese. Inca intre coltii lui, am ridicat
capul, ca sa-l vad pe Commer, Azvarlind cu lupi in stanga si in dreapta. Viro
m-a aruncat jos si s-a repezit la amicul meu Rotweiller. Commer s-a ferit cu
pricepere de el, iar lupul s-a izbit intr-un copac. Commer a fugit glont pe
langa mine, m-a ridicat pe spatele lui si dusi am fost! Lupii ramasesera in urma.
-C-cum m-ai gasit…? am intrebat eu cateva ore mai incolo, acasa la Commer, in timp ce stapanul lui ma ingrijea. Au! Cretinule, lasa spirtul jos! Porcaria aia ustura!
-Sssst. Nu vorbi, iti povestesc eu, a zambit Commer. Cateodata e bine sa mai cunosti omizi si veverite.
-Ee-le ti-au zis?Auuu!
-Nu!
Vevrita se intrecea cu alta veverita. Omida s-a enervat ca ele ii deranjau frunza si eu am fugit dupa veverita sa ii spun sa stea cuminte. Veverita s-a speriat de mine si s-a ascun, dar i-am luat urma, si am gasito exact cand era la 8 metri de Viro. Am asteptat trei minute ca sa pot ataca.
-Ghmbl…
-Da, stiu…”Au”.
Cainele m-a luat de acolo inainte sa apuce Doua-Picioare sa ma mai atinga si m-a dus in sufragerie pe un fotoliu.
-Eu dorm aici iarna.
-Mersi. Auzi? Primata ta evoluata e destul de agreabila!
-Primata mea evoluata si-a pus in cap sa te pastreze!
-Da-o-ncolo!
Commer a ras.
-Nu vrei sa ramai macar la cina?
-Oo, n-as putea! Fie, daca insisti!