Wake me up before I die

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 8-Vocea
(Aileen’s point of view)

Am pasit cu grija pragul casei si cineva a incercat sa-mi rupa coastele intr-o imbratisare stransa.Am descoperit ca acea persoana era mama mea si automat m-am relaxat.
“-Am fost atat de ingrijorata,Aileen”,imi sopti ea la ureche.
Am auzit deja cum ii curgeau lacrimile pe obraji,dar am facut nimic ca sa I le sterg.Mi-am lasat capul pe umarul ei drept,am inchis ochii si am inspirat adanc parfumul ei de iris.Eram mandra ca mama mea avea propria ei companie ce distribuia parfumuri.
Insa imaginea cu Andrew zacand intr-o balta de sange mi-a stricat momentul special.Am incercat sa o blochez intr-un sertar al mintii mele,dar nu am reusit,doar am facut-o sa para mai clara.
Sonorul de la televizor era dat la maxim.Canalul de stiri,fara indoiala.Cateva cuvinte simple mi-au captat atentia:
“-Chiar acum,locul este blocat de politisti.In camera tinerei Melody Casper,de saisprezece ani,s-a descoperit obiectul lipsa de la locul crimei Isadorei Jenkins,propriul ei deget.Fata si tatal ei sunt acum dusi la sediul politiei.Doua morti suspecte in ultimele doua saptamani,Andrew Lavisheart si Isadora Jenkins,amandoi avand saptesprezece ani.Initial,Andrew Lavisheart era suspectat de crima,dar se pare ca lucrurile se schimba.Mai multe aflam cu reporterul nostru special,Ana Loost.”
Ecranul se facu dintr-o data negru.Am descoperit socata ca mama imi daduse drumul din imbratisare si ca ea se uita acum la mine cu mila,tinand o telecomanda mare in mana.
“-Imi pare rau”,spuse ea.”Dar stii…eu cu tatal tau am hotarat sa parasesti orasul.Pentru siguranta ta.”
“-Nu acuma”,i-am spus eu pe un ton stins.”Si prietenii mei?”
“-Decizia a fost deja luata”,imi zise ea.”Nu vreau sa ti se intample nimic,doar stii asta.Acum,du-te si te schimba.”
“-Unde e tata?”am intrebat eu curioasa.
“-S-a dus pana la magazine,sa-ti cumpere cadou pentru ziua de maine”,zambi ea.”Ma simt vinovata ca iti spun.”
M-am uitat perplexa la mama mea.
“-Despre ce e vorba?Sarbatoriti faptul ca voi pleca din oras?”
Ea isi dadu ochii peste cap si imi spuse,avand un zambet larg pe fata:
“-Maine e ziua ta de nastere,prostuto!Ai si uitat?”
Ziua mea de nastere?Aaaa…29 aprilie.Uitasem complet.
“-Nu este nevoie sa-mi cumparati ceva”,am bolborosit eu stanjenita.
“-Chestia asta ne-ai servit-o in fiecare an.Si ca de obicei nu o sa te ascultam”,rase mama.”Trebuie sa iti doresti ceva de ziua ta.”
Mi-am dat parul din ochi si i-am spus ironica:
“-Sa nu crezi ca voi accepta cadourile fara lupta.”
Am observat ca zambetul I se latise pe fata.Un zambet pur,inocent.
I-am intors spatele ca sa-mi ascund lacrimile si am urcat scarile spre camera mea.Mi-am luat vechii mei pantaloni de trening negri si un tricou mov,m-am asezat relaxata pe pat si am citit cateva capitole din “Gazda”,de Stephanie Meyer.Stiam ca era un moment nepotrivit sa fac asa ceva,dar sentimentele umane pe care le descria autoarea erau pur si simplu….naturale,le simteam in fiecare zi.Dar frazele imi curgeau linistitoare prin minte si asta ma ajuta sa raman calma si stapana pe situatie.
Am sarit in sus cand am auzit o ciocanitura in usa.Chipul mamei mele se ivi in camera si ma privi ingrijorata cateva secunde,inainte de a-mi spune:
“-Scumpo,ma duc pana afara,am uitat geanta in masina.Vin repede,OK?”
“-Vreau sa vin cu tine”,i-am spus eu,incercand sa ascund nota falsa din vocea mea.
“-E chiar peste strada,draguta…o sa vin intr-o secunda.Te iubesc.”
Am ranjit si i-am raspuns:
“-Si eu te iubesc.”
De ce aveam din nou sentimentul ca se va intampla ceva rau?Imi simteam corpul tremurand si bataile inimii accelarandu-se,fara motiv.Poate inca eram in soc sau ceva de genul acesta.Am incercat sa ignor sentimentul si m-am indreptat spre baie,gandindu-ma sa fac un dus scurt.
Telefonul meu mobil a inceput sa taraie pe pat.Poate era Melody,cine stia.As fi vrut sa vorbesc cu ea,sa-I spun ca nu credeam ca este o criminala.Nu si-ar fi omorat iubitul.Am luat telefonul si am raspuns:
“-Alo?”
Am asteptat ca cineva sa-mi raspunda.Dar nu se auzea decat un harsait.O farsa,puneam pariu.Asta nu ma ajuta sa ma calmez.
“-Alo!!”am zbierat eu intepata.
Vocea rase. Rece, glacial, distant. Pentru binele tensiunii mele, am aruncat o privire rapida ecranului telefonului si am inghetat, fiind mult mai socata decat daca ar fi fost banalul Unknown. Eram apelata de pe un numar cunoscut, chiar foarte cunoscut, pe care nu ma lasase inima sa il sterg - Isa.
Eram apelata de pe telefonul care lipsea de la locul crimei Isadorei Jenkins.
“-Uita-te pe fereastra”,spuse vocea harsaita.
Corpul meu deveni rigid.Vocea aceea nu parea umana,asa plina de rautate cum era.Totusi,am facut un effort si am dat draperiile la o parte.
Mama mea traversa strada in fuga.Un Ferrari California se ducea inspre ea cu mare viteza,cel putin 200 de kilometri pe ora.Masina familiei Jenkins.
“-NUUU!!”am tipat eu.
Nimeni din jur nu m-a auzit.Era deja prea tarziu.
Am scapat mobilul din mana si m-am dus sa-I sar in ajutor.
Masina o izbi in viteza si o lasa la pamant,intr-o balta de sange…MOARTA.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Asa...deci:
1.Sper sa nu ma credeti bolnava mintal.
2.Dupa cate am observat eu,astea ar fi cam ultimele 24 de ore din fic,asta daca nu punem la socoteala epilogul.Deci...voi incerca sa ma gandesc la cel mai bun sfarsit posibil...deci asta inseamna ca voi posta un pic mai rar aici.
3.Cred ca trebuie sa ma reapuc de Equinox
Edit:M-ar bucura fffff mult niste comentarii