Nimic mai mult decat putina liniste..

[Bell Evans]

Bell rememora toate amintirile. Moartea bunicului, cum ii daduse vestea mama sa, funeraliile. Tot.. Lacrimile calde nu incetau sa se opreasca, iar in scurt timp tricoul baiatului se uda de la atata plans. O legana incetisor, incercand sa o calmeze, dar in zadar. Nu putea uita acel cosmar, care era de fapt o realitate. Oricat incerca sa se gandeasca la faptul ca bunicul o pazeste de undeva de sus si vegheaza asupra ei, nu putea sa se comformeze cu ideea ca el nu'i va mai fi niciodata alturi ca prezenta fizica. Stia ca ii este alaturi in fiecare clipa, dar avea nevoie si de dovezi materiale.
In cele din urma, se cufunda intr'un alt vis, de data aceasta atmosfera fiind mult mai calma. Se plimba intr'o padure de afini, ce imprastiau un miros puternic, iar bunicul mergea atent in spatele ei. Vorbeau despre viata la Hogwarts si despre greutatile elevilor, dar curand soarele fu acoperit de un strat gros de nori fumurii. Bell se infricosa la gandul unui alt cosmar, dar bunicul pluti spre cer, invaluit intr'o aura luminoasa, soptindu'i:
"-Bellyshor, eu sunt mereu cu tine, nu uita!"
Fata se trezi, si un zambet micut ii acoperi intreg chipul scaldat in lacrimi. Dragos o privi nesigur, confuz daca va incepe din nou sa planga sau daca va fi mai linistita.
"-Sunt bine" murmura ea, si merse langa Rose. Aceasta dormea bustean, si nu dadea vre'un semn ca ar vrea sase gandeasca.
Se reintoarse pe canapea, si isi relua cartea pe care o citea cu mult inainte de venirea prietenilor sai..