Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Capitolul 12-And the silence is so overwhelming

Katherine,la naiba,unde esti?Am nevoie de tine.Acum,imediat.
Am alergat pe coridoarele scolii,fara ca macar sa stiu de ce agitatia mea crestea cu fiecare secunda ce trecea agonizant de incet.Cele 12 apeluri ratate de ieri indicau clar ca ea ma cautase;dar de ce acum nu o gaseam nicaieri?
Singura mea prietena.Am nevoie de…
Nu,chiar nu-mi placea deloc asta.De ce oamenii au aceasta nevoie sufocanta de a marturisi ce au pe suflet?De ce sunt om si de ce mi se intampla tocmai mie asta?
Trebuie sa-I spun ce mi s-a intamplat.Trebuie sa fac ceva,orice,pentru a opri inevitabilul.Va intelege.Sunt sigura ca ma va intelege.
Unde esti…?
Am impins brutal cativa colegi ca sa vad daca era cumva in laboratorul de chimie,ultima mea speranta.Verificasem pana atunci toate salile de clasa,dar fara niciun rezultat.
Aproape aveam lacrimi de disperare in coltul ochilor.Ma simteam patetic de vulnerabila,caci Kate,cu toate defectele ei,imi era singura prietena.Si acum,mai mult ca nicodata,aveam nevoie de caldura unei prietenii adevarate.
Va putea oare sa inteleaga chinul prin care trecusem aseara?Intrebandu-ma daca mai avea rost sa continui,sau daca moartea e singura trasatura care-I uneste pe oameni.Si daca frica iti dadea curajul sa-ti curmi viata…
Singurul loc in care nu am mers sa o caut era curtea scolii.Am mers afara,fugind bezmetica pe scari,alunecand pe podea,tarandu-ma cu greu printre elevi.Cand am iesit din cladire rasuflam cu greu din cauza efortului.
Insa toata panica si disperearea mi-au fost rasplatite.Era acolo,puteam sa-I recunosc de la kilometri intregi postura mandra si sfidatoare.Si tigara din mana.Dar ce mai conta asta avand in vedere ca o gasisem?
M-am indreptat spre ea.In sfarsit,puteam sa…
Ba nu.A, oftat adanc cand mi-am dat seama ca nu era de fapt singura.Intreg grupul era acolo,inclusiv Chaz.
De ce eram atat de ghinionista,la naiba?
Chaz.Un spasm de frica mi-a cuprins trupul cand l-am vazut acolo.Amintirea noptii deveni nespus de reala si de dureroasa,precum un cutit infipt in carne.De ce era atat de relaxat si de nonsalant,in timp ce eu ma scaldam in abisul propriei panici?
Nu puteam sa mai fac niciun pas.Era imposibil sa vorbesc cu Katherine daca el era de fata.
Ce sa fac?Sa fug?Sa o chem pe Kate sau sa ma duc la ea?
“-Vivian!”
Katherine imi facea semne disperate cu mana.Acum nu mai puteam da inapoi.
Dar ce puteam sa-I spun in fata lui Chaz?
Insa am mers spre ea.O voi face sa inteleaga cat de mult aveam nevoie de o conversatie intre patru ochi.
“-Viv”,sari Katherine incantata cand am ajuns langa ea.”Mi-era..dar ce naiba ai patit?”
Se uita ingrijorata la obrazul meu drept.Mi-am dus mana si am simtit acolo o crestatura adanca,sapata in piele.Probabil una din multele zgarieturi pe care le primisem aseara.
”-Ma rog”,continua ea repede.”Imi explici mai tarziu.Mi-era dor de tine,te-am sunat aseara de vreo 7 ori si n-ai raspuns.”
Mi-am desclestat buzele si am raspuns,putin nesigura:
“-De fapt,erau 12 apeluri pierdute.”
“-Da.Ceva de genul.N-ai vazut cat de disperata eram?De ce nu ai raspuns?”insista ea.
Chaz avea o privire rece cand se uita la mine.Nu ii spune unde erai aseara.,asta citeam in ochii lui.
“-Telefonul era descarcat”,am mintit eu,cu privirea atintita de pamant.Nu stiam de ce faceam asta,probabil ca eram nebuna.De ce nu ii spuneam odata,ce dracu’?
“-Ba nu.Ar fi trebuit sa intre robotul daca era descarcat.Mie nu mi-a intrat.”
Minciuna mea incepea sa paleasca precum flacara unei lumanari.
“-Nu neaparat.”Am zambit stramb.”La unele marci de telefoane nu se intampla asta.Stiu din proprie experienta,crede-ma.”
“-Aha.Ok..”spuse Katherine,in continuare suspicioasa.Duse tigara la buze si pufai indelung.Vazand ca ma uitam ciudat la ea,intreba:
“-Vrei si tu sa incerci?Mai am un pachet Marlboro prin geanta.”
“-Nu…Kate,asculta-ma…”
“-Dar parca iti placeau”,ma intrerupse ea inocenta.
“-La naiba,lasa tigarile acelea deoparte macar 2 secunde.”M-am uitat adanc in ochii ei de un albastru dureros.”Trebuie sa vorbim intre patru ochi,urgent.”
Chaz era inca acolo…oare ma auzea?
Dar de ce imi era atat de frica de el si de parerea lui?
“-Si de ce nu putem vorbi acum,de fata cu toti?”intreba Katherine dispretuitoare,indicandu-I cu capul pe cei din spatele ei.”Sunt prietenii mei,au dreptul sa asculte.”
Da,prieteni pe naiba.
“-De ce niciodata nu-ti plac prietenii mei,Vivian?De ce te porti atat de ciudat?”sopti ea sfidatoare.”De ce nu te intelegi nici macar pe tine insati?”
La ultima intrebare chiar nu aveam un raspuns clar.
Am incercat sa-I induc o stare de calm,deoarece furia aceea ciudata iar izbucnea in ea.
“-Te rog,intelege-ma”,i-am raspuns incet.”E foarte,foarte, important.Si vreau sa-ti spun asta fiindca tu esti prietena mea cea mai buna. “
De fapt,nu era chiar asa.Insa eram convinsa ca toate aceste cuvinte o vor maguli si vor conduce intr-un final la o intelegere.
“-Chiar sunt?”intreba ea.
“-Sigur,sigur”,am incercat eu sa –I zic.”Si iti voi povesti totul la cantina,la pranz.Intre patru ochi,ok?”
“-Nimeni altcineva”,aproba ea.
“-Multumesc”,am spus simplu,cuprinzand-o cu bratele.Mirosul pregnant de tigara ma invalui si,timp de cateva secunde,am strambat din nas.Incepeam sa ma gandesc la metode prin care sa o fac sa renunte la pachete Marlboro.Erau tentante,chiar si pentru mine,dar cancerul pe care il va avea peste 10 ani probabil va lasa mult de dorit.Daca va continua asa.
Insa acum ma gandeam la ce as fi putut sa-I zic la pranz.Oare putea doar o simpla conversatie sa-l opreasca pe Chaz?Chiar si acum,in imbratisarea lui Katherine,ii zaream ochii reci si suspiciosi.
Oare sesizasem inca de atunci pericolul?


~~~~~~~~~~~
Mda,stiu ca vroiati next la Post Mortem Dar sincer,nu am reusit sa fac nimic acolo