Asteptand trenul.

[Kasumi Mikoto]

Inc-un an la Hogwarts. Oricum incepusem sa ma plictisesc de stat acasa si exersat caligrafia...
-Nu, Kazu. i-am zambit testoasei mele pitice, care molfaia intr-un plictis total o frunza de salata. Nu poti pleca... Trenul ajunge imediat. Sper sa dam de cineva cunoscut. Poftim? Asa e, asa e, nu mai am salata. Dar mai am un mar a mine.
Am scos din rucsac un mar si un cutit. Am taiat jumatate in felii destul de mici pentru ca lui Kazu sa-i vina usor. Cealalta jumatate, am mancat-o eu.
Era o zi frumoasa, pentru septembrie. Un vanticel cald imprastia in aer frunze ca de pietre pretioase. De la rubin, la smarald. Soarele, desi era sus, pe cer, deja incepuse sa nu mai faca treaba ca pe vremuri. La gandul asta, am zambit.
Ceva mai incolo, s-a pus o ceata groasa de s-o tai cu cutitul. Kazu a inchitit, lenes, ultima felie de mar. Gara era tixita de oameni, asteptand trenul. Uneori, cate o doamna sau vreun copil nerabdator, il cauta cu privirea la cotitura sinelor. Expreul de Hogwarts - nicaieri. Si chiar daca ar fi fost, singurul indiciu pentru asta avea sa fie un sunet innabusit de ceata, si mai mult ca sigur ca nu ai fi nimerit sa urci in tren pe unde trebuie, in loc de asta, izbindu-se de el.
Un baietel intreba in stanga si in dreapta daca cineva nu i-a vazut soricelul.
-Il ai in buzunar, i-am spus.
Soarecii comunica prin ultrasunete imperceptibile urechii umane, chiar daca uneori mai si fac zgomot. Pentru mine, usese usor sa il aud.
Am renuntat sa mai astepta trenul din picioare. M-am asezat pe o banca, sperand, in continuare, sa dau de cineva cunoscut.