Memoriile Nimanui

[Aylee L. Lovel]

Story of my life

Ce replica invechita: Salut jurnalu-le! Ma calca pe nervi! Asa ca eu voi incepe altfel.
Nu stii cine sunt si nici eu nu te stiu pe tine. Suntem doua suflete ratacite care s-au gasit unul pe celalalt, dar nu-i sigur ca se potrivesc. Exista concomitent, fara legatura unul cu celalalt. Si, de fapt, de ce sa aiba legatura? Unul dintre suflete apartine unui caiet gol, iar celalalt unei fete. O fata care de abia a avut legatura cu lumea. Un nimeni.
Un nimeni care asculta de numele de Arla Norness. Un nimeni care atrait pana la varsta de 6 ani,intr-un mic si cat se poate de normal orasel din sudul Angliei, impreuna cu parintii. Un nimeni care ai carei cele mai bune prietene erau cartile si copacii. Un nimeni cu o viata cat se poate de normala, pana la ziua fatala de 25 iunie, care ii schimba viata. Statea in camera mare cu parintii si citea o carte. La un moment dat incepu sa planga, moment in cãre exploda bucataria. Parintii ei vazura toata scena, iar ziua urmatoare o si dusera la doctor. Acela a fost primul dintr-un sir lung de doctori, care au consultat-o pe Arla, fara sa gaseasca ceva anormal. Pana cand o doctorita le spuse parintilor ei ca probabil fata e o vrajitoare, la fel ca insasi doctorita. Din acel moment, parintii incepura sa se comporte altfel cu ea. Daca ei discutau si Arla intrau in incapere, atunci incetau orice conversatie si o continuau doar cand ea parasea camera. Nu ii mai vorbeau, dar cand totusi i se adresau, ii ziceau ciudatenie. Cam la doua luni dupa ce explodase bucataria si la o luna dupa ce aflase ca e vrajitoare, Arla iesi, intr-o noapte, sa isi ia un pahar cu apa. Inainta pe coridorul intunecat, dar inainte sa ajunga la bucatarie dadu de o geana de lumina care se strecura din camera parintilor. Fata se aproprie de usa, de unde li se auzeau vocile. Isi auzi mama spunand ca ciudatenia ar trebui data la casa de copii, poate isi gaseste pe altcineva de explodat. Tatal o aproba,adaugand ca ar trebui sa faca asta cat mai repede, caci el nu stia cat aveau nervii lui sa o suporte pe ciudatenie in aceeasi casa cu el. Arla statea in fata usii cu ochii ei verzi in lacrimi. Un copil mic, in genunchi, cu ochii scaldati in lacrimi, in fata unei usi, pe intunric. In fata unei usi dupa care erau doi monstrii. Doi monstrii pe care candva ii strigase mama si tata. Doi monstrii, care auzind zgomote, iesira din camera, cand vazura despre ce e vorba intrara repede inapoi, incuiand usa dupa ei.
[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft3246-memoriile-nimanui">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft3246-memoriile-nimanui">conectat pentru a vedea acest link]</span>