O noua prietenie

[Samantha Hawkins]

*multumesc mult de tot fetelor , but be aware, soarta actiunilor e pe care sa se schimbe intr-un mod dramatic *

" - Si .voi cum v'ati cunoscut ? "

Centaurul a scuturat capul linistit in semn de refuz si a aratat cu mana intinsa in spatele lui, fara a se intoarce.

„- Te-am adus la alti pui de oameni.”

Aceste ultime cuvintele i-au rasunat ca un ecou in cutia craniana. Ca unul rece, indepartat... glacial. Mintea ii era obscura. Uda, cu parul si fata ravasite, cu picaturi de sange uscat pe frunte, strangea la piept o povara fara suflare de care nu s-ar fi departit nici cu pretul vietii. Nici cu pretul vietii.
Nu avea nicio pata de noroi, dar se simtea murdara. Murdara. Nu ii era nicidecum frig, dar tremura din toate madularele. Si obrajii ii erau vineti, biciuiti de fuga prin racoarea diminetii tomnatice. Tremura de necaz. In acele clipe negre de ratacire, speranta alba a aparut sub forma unui centaur. Albul va fi de acum in colo culoarea sperantei. Pastreaza-ti speranta. E viu, traieste.

E viu. Si totusi mort si rece ca stana de piatra. Gandurile ii roiau in minte cu intreruperi. Dar simtea ca trebuia sa mai existe un firicel de viata. Simtea. Parca intestinele i-ar fi fost rascolite, nu putea sa planga. Dar si altceva era in neregula. Se uita inainte, cu o expresie fixa, aproape impaienjenita. Nici ea nu mai stia ce vazuse. Ochii albastri erau gri, cine s-ar fi uitat atent, ar fi observat cu stupefactie noante aurii. Dar ea se afla in spatele marelui centaur alb, in umbra plopului, la marginea padurii. Ea vedea fetele, fetele nu o observasera. La cuvintele pline de mister ale centaurului Roer, inainta; nimic nu mai parea logic in aceste momente, nu mai stia ce sa faca.

Aimi a scos un tipat scurt si s-a dat inapoi cu un „Doamne!”. Roer privea scena cu mila. Si pe ea, si pe animalul cu blana gri-albastrie murdara de noroi ce nu demult fusese o frumoasa albastra-de-rusia. Bella a ramas intepenita, acum se priveau. Anul II nu incepuse demult si Sam era uimita sa o vada complet schimbata, cu alte robe... oare era... era...

Intuneric deplin.

Samantha a lesinat, cazand mai intai lin pe greabanul lui Roer, dar alunecand rasunator de pe acesta pe covorul de frunze fasaind si ud, inainte ca el sa poata reactiona. Inca mai tinea strans in brate animalul. Bella o recunoscuse pe Samantha, Bella o tinea minte. Bella stia si de sufletul din bratele fetei. Dar Aimi nu avea idee de ciudata scena.

„-E speriata.”

a inceput Roer si ca la o comanda fetele s-au mobilizat, sarind ca arse in ajutorul tinerei eleve.
„-Vai doamne, cine e? Ce a patit?” a inceput Aimi uimita si de-a dreptul panicata.
„-E o eleva Aimi, o eleva, Samantha, ODS.” a inceput grabita Bella, parca inghitind cuvintele si enervata de propria reactia intarziata. Erau alarmate. Erau panicate. Aerul devenise brusc inabusitor.
„-Sa ne ducem la Aripa Spitalului si...” incepu Bella dar Centaurul se impuse cu timbrul vocal mai gros
„-Asezati-o pe spatele meu si urmati-ma.” Dar la ciudatul indemn fetele doar s-au oprit in loc, nereceptive. In calitate de profesor, Bella simtea nevoia instinctiva de a o duce in incinta castelului. Ce putea sa vrea Roer? Unde trebuiau sa se indrepte? Puteau avea incredere? Dar si-a amintit ca Aimi il cunostea dinainte, asa ca schimba cateva priviri cu fata ce parea a fi mai increzatoare, si incuviintara din cap. Astfel au pornit la drum, calea intunecata a necunoscutului deschizandu-se in fata lor.