Toamna tarzie

[Helena Daphne Rose]

Helena o gasi pe Bell abatuta pe malul lacului, stand cu genunchii impreunati si suspinand usor. Se apropie incet de ea si ii puse mana pe spate. Cercetasa tresari imperceptibil si se intoarse spre ea. Helena o privi ingrijorata si se aseza langa Bell, observand doua lacrimi ce iesira din ochii sai caprui.
"-Ti-a spus tot, nu?"murmura Bell cu vocea gatuita.
"-Poftim?Nu..nu mi-a spus nimic. De fapt, habar n-am exact ce s-a intamplat."zise confuza Helena.
"-Se pare ca nu il placi pe Nick"concluziona intr-un sfarsit Bell, zambind vag.
"-Nu, nu il plac."o mustra Helena amuzata.
"-E suparat pe mine.."sopti cercetasa, lasand alta lacrima sa curga pe obrazul sau.
"-Ba nu! E suparat pe el insusi, ca nu stie sa-si arate sentimentele si cauta mereu pe cineva pe care sa dea vina. In cazul asta tu ai fost victima! Crede-ma, il cunosc destul de bine.."suiera Helena.
"-Dar tot eu am fost ceea care a gresit..ca intotdeauna."murmura Bell. Helena o imbratisa cu compasiune si ii zise hotarata:
"-Nu te mai invinovati. Mergem sa-l cautam pe Nick.."
"-Nu!"o intrerupse Bell surprinsa si isi sterse urmele de lacrimi repede.
"-Ba da! Trebuie sa il infrunti si sa iti...ceri scuze, daca tu crezi ca ai gresit cu ceva. Iar el randul lui isi va cere scuze."sustinu Helena senina.
"-Crezi?"intreba Bell.
"-Voi avea eu grija de asta.."zise cercetasa ridicandu-se de pe prundis.