De cate ori poate muri un suflet?

[Aylee L. Lovel]

Avem o micuta problema! Nu am mai fost in padurea asta de cand i-am dat foc, nu mai exista ascunzatoare in padurea asta, nu mai exista nimic! Nu mai exista nici speranta! zise Aylee. Ultimele propozitii deja le urle, cu fata spre padure, cu fata spre ceea ce credea ca vi fi casa ei, din care nu mai ramase decat un uris morman de cenusa dupa incendiul care a pornit din motive necunoscute pentru incuiatii din satul acela. Speranta a parasit aceste meleaguri de mult. Am ajuns la concluzia cã speranþa este ultima pierdere umanã, deoarece fiecare muritor sperã, pânã în ultima clipã, cã el va fi veºnic, ca o va pãcãli pe doamna în negru! Din pãcate, nimeni nu a reuºit s-o pãcãleascã! În faþa ei mergem singuri, chiar dacã suntem înconjuraþi de cei dragi, pentru a da socoteala propriei noastre conºtiinþe, doamna în negru nefiind decât oglinda în care ne privim pentru ultima datã de pe acest tãrâm. Asa ma simt eu. Se mai auzea doar o soapta... Foarte dragut! zise o voce de baiat, baiat ce iesea aplaudand in batjocura din spatele casei. Nu te-ai schimbat deloc, scumpa mea prietena zise el in timp ce se uita insistent la Aylee si o masura din priviri pe Cryss, dar nu se uita la ea ca la o fata, ci ca la o bucata de pui, numai buna de mancat. Era un baiat destul de dragut, inalt brunet, cu ochii albastii si adanci. Nu te lasa pacalita de el, nici macar daca iti apare in forma tipului cu ochi albastrii, nici daca e un copil mic. Nu e adevarata lui infatisre. Iar tu stai departe de ea, ca o sa ai de a face mune!