Un drum presarat cu petice de frunze si praf de vise...

[Scarlett Soul]

"Ne-a parasit ... De fapt s-a parasit pe ea insasi !", i-am spus lui Ema, constienta de vocea mea calma, in care nu se putea remarca nici o tresarire, desi in inma mea nu simteam decat franturi din mesajul ce il furnizam soimaritei.

"Cum ?", izbucni aceasta nedumerita.

"Gata ! Nu se mai suporta, vrea sa-si traiasca viata in propriul intuneric, in abatuta-i fiinta, in aceasta existenta cenusie.
Ruthie nu se mai accepta !", am lamurit-o pe Ema, spunand ceea ce vazusem in gesturile ei neputincioase, ceea ce investigasem in ultima ei privire spre destin, ceea ce era.

Apoi am observat un mic detaliu ce nu-l puteam sterge din minte...

Urmele lui Ruthie se inbibasera bine in pamantul moale, mocirlos ce era peste tot, urmele ei lasasera o cale ... una diferita, o cale pe care nimeni nu mai putea ajunge, una individuala. Cine stie, poate ca ea alesese corect si noi nu stiam sa ne urmam drumul , sau ...

"Ohh, cat as vrea sa-mi poate raspunde cineva la aceasta gramada de intrebari fara sens !", am rostit eu vorbind cu parfumul cel lasase Ruthie Allen in urma.

"Se pare ca caile noastre se separa, desi vom ramane mereu una langa cealalta, precum apa, care este luata un intreg, insa care pe masura ce inaintezi se adanceste tot mai mult. Vom fi la fel ca doua picaturi de ploaie, de aceasi natura, dar diferite !", i-am soptit eu Emei in linistea mormantala ce pusese stapanire pe padure, iar apoi am alergat spre propriul drum, lasand pasi plini de noroi in urma, pasi ce peste ani si ani vor forma un nou drum, o noua deschidere spre o lume diferita .

Nu stiam ce avea sa se intample cu Ema, insa eram sigura ca o luase pe o alta bifurcatie, o cale proprie, tivita cu pavaj din propriul sau trup si lacrimi din sufletul ei, de muritor !

OOC : Topic Closed