O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

[Scarlett Soul]

Ganduri ... Liniste ... Pace... iar apoi o alta putere iscodindu-mi gandurile ....

"Nu ... NU ! Iesi din mintea mea !", am tipat eu inspaimantata, insa constienta de ceea ce se intampla.

'Nu, nu o voi lasa sa-mi vada temerile, placerile, amintirile si nici macar prezentul, caci mintea ... Mintea oameni buni este singurul nostru refugiu in care putem fi cine vrem noi sa fim fara ascunzisuri, fara nici o vizuina din care sa pandim prada si sa ne ascundem in umbra ei. In capul meu sunt DOAR EU ! ... FARA NIMIC ALTCEVA ...'

Incercam sa nu ma gandesc la nimic, sa vad doar frumusetea florilor, puritatea copiilor, albastrul cerului si poate culorile ce mai apareau din cand in cand in peisajul parc' pictat.

Dar, atunci facusem greseala ... ma gandisem !

Ma gandisem la ceea ce nu trebuia, iar acum probabil Luna putea vedea totul .

~ Amintire ~

Stelele imi calauzeau calea, luna ma indemna sa trag si ultimul fum din tigara " saracacioasa " ce o tineam intre degete. Eram atat de melancolica si totusi multumita, chiar fericita.
Pentru cateva secunde puteam simti nicotina pe care-o asimilam in trup cum isi face efectul, cum mai linisteste pentru cateva secunde, iar apoi la trimite inapoi in lumea Realitatii, dar de data asta ma bucuram caci DE DATA ASTA Realitatea era un lucru frumos ...

"Mai vrei ?", ma intreba o voce blanda .
Baiatul imi intinse pahetul, dar nu ai simteam nimic, nici o nevoie de a ma descarca pe o tigara.
"Nu multumesc ...", i-am spus eu , dar acesta imi intinse deja tigara.
Am luat-o usor, tragand un ultim fum, iar apoi i-am inapoiat-o , spre mirarea lui.
"E atat de frig ...", i-am soptit eu , determind restul prietenilor pe care tocmai mi facusem in acel loc nou sa se apropie.
"E ?", intreba baiatul, ranjind si apropiindu-se si mai mult de mine, acum fiind capabila sa-i simt respiratia.
"Poate ...", am murmurat eu tainic, putin confuza.

'E atat de atent .... Se vede ca-si calculeaza vorbele si si le trece printr-o sita temeinica inainte de a le rosti.', gandeam eu pe atunci.

"Pot sa ....", am incercand eu, fiindu-mi frica sa continui.
"Desigur !", imi intui el raspunsul.

'Bun ... asta chiar e ciudat ! ', ma fulgera un alt gand inofensiv.

Apoi isi lasa capul pe banca, parca citindu-mi gandurile, caci eu am inceput sa zambesc gandindu-ma ca deseori ma gandeam cat de mult imi placea sa stau pe o banca intinsa si sa privesc cerul.
Ma treceau fiori, dar nu de frica, ci de curiozitate...

Peste nici 20 de minute ....

Mana mea ajunsese in parul lui, jucandu-se cu fiecare bucla si unduind-o in functie de stelele vazute pe cer , sau poate de gandurile ce le purtam in suflet.

'Placut ...', ii intuiam eu sentimentele, bazandu-ma pe spiritul meu observator.

"Haide ! Trebuie sa plecam !", tipa o voce pitigaiata de undeva din spatele nostru, rupand vraja ce ne inconjurase... o vraja atat de tanara incat nici nu apucase sa se nasca si deja era distrusa, insa stiam ca nu aveam de ce sa merg mai departe ... simteam asta ... desi cel mai mult ma uimea atentia si premonitia lui fata tot ceea ce gandeam eu .

Odata am avut tot ceea ce am vrut, chiar totul, dar in clipa urmatoare mi s-a scurs printre degete precum nisipul , pierzandu-se undeva, neputand sa mai respire de noul nisip ce-l aducea briza zi de zi .

~ Revenire ~

'Ohh nu !', am tipat eu, clipind des, pe motiv ca lacrimile sa nu-si faca din nou loc pe fata mea.
"Iesi ... Iesi !", am tipat eu isterica catre Luna .
"Imi pare rau ....", sopti aceasta, avand o privire aproape inocenta.
"Sa nu mai faci asta niciodata !", i-am spus eu, facand-o pe Layla sa tresara in spatele meu, caci desi ma enervam destul de repede, in ultimul timp invatasem sa ma controlez .
"Luna ... Te iert, insa te rog sa nu-mi mai faci asta niciodata !"