O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

[Scarlett Soul]

Imi priveam sufletul si incepeam sa observ panglica rosie care lega cadoul inca nedesfacut de nimeni, imi priveam mana si simteam raceala degetelor lungi, care faceam sa tresara pe oricine, o priveam pe Layla si ii vedeam suferinta, dorinta de viata si bucuria acelei clipe scurse pe care incerca sa o mai duca o data in piept.
"Si daca acum ar veni sfarsitul ce as regreta cel mai mult ? ", m-am intrebat eu in tacerea tainica a noptii cernata cu mii de margele rupte.


~ Amintire ~

Un drum atat de lung, ganduri la fel de nesfarsite si monotone, doar stand acolo si privind vagonul in care urma sa urc si eu, eram atat de neincrezatoare incat in soaptele diminetii am reusit sa ma intreb : ' Daca trenul este incarcat cu podoabe de vise, atunci inseamna ca acum voi calatorii impreuna cu visul meu sau el va fi in alt compartiment ? '
Nu stiam, dar un lucru era sigur, daca speranta mea aveam sa ramana tot cioburi calcate in picioare, atunci aveam sa profit de asta si sa-mi simt libertatea si placerea vietii ce mi-a mai ramas in spate. Mi-am inclestat cu putere mana pe marginea geamului simtind vantul palid ce incerca sa ma ajunga, parca ajutandu-ma sa-mi iau zborul si sa trec intr-o lume de regine si sclavi. Adoram acea esenta de eternitate ce se nastea si renastea in mine odata cu imaginea copacilor intr-o zi de vineri.
'Viata ne ia mereu prin surprindere ...', mi-am amintit eu, brusc simtind niste brate protectoare asternandu-se in jurul taliei mele. Am intors capul si am vazut ceva frumos, dar nu ceea ce doream cu adevarat, caci cel ce tocmai ma imbratisa era un prieten foarte bun, dar in definitie doar un prieten. I-am desprins mainile catifelate, poate mult prea " slabe " pentru a-mi sustine sufletul si i le-am asezat pe fereastra ce parea sa ne desparta de lumea exterioara a bucuriilor si nenorocirilor, lumea de acum si de odinioara.
O privire discreta, dar rautacioasa fusese aruncata asupra noastra, ceea ce se parea ca totusi nu avusese efect si asupra lui, doar asupra mea, caci acum iarasi si iarasi incercam sa-l indepartez cat mai finut cu putinta.
"Daca asta doresti nu te mai imbratisez niciodata !", imi spuse incet, in soapta .
'Acum ce ma fac ... ? Il las sa ma cuprinda sau ... il pierd de tot ?', m-am intrebat eu in gand, sperand ca expresia mea nu era prea usor de citit.
Brusc am simtit cum cele doua maini dadeau sa se retraga ... imi observase ezitarea.
"Nu.", am raspuns eu, determinand lumea sa ne priveasca si rosind putin la aceasta idee, dar in definitiv eram destul de multumita, caci reusisem sa gasesc o pozitie in care aratam intr-adevar doar ca prieteni.
'Pentru o vreme va fi multumit. Pentru o vreme ...', mi-am amintit eu, incercand sa gasesc mica spartura din cercul perfect pe care si-l asigurase baiatul. Nu aveam cum sa-l ocolesc, singura varianta era sa-i vorbesc deschis, foarte deschis, iar asta avea sa provoace rani adanci.
Nu dupa prea mult timp, vedeam cum aveam sa-mi las vagonul cu vise in urma, dar cui ii mai pasa cand stiam ca visul meu nu era prezent in trenul in care urcasem.
"Acum mergem pe jos ... ", anunta o voce de femeie.
"Bun .", am inganat eu, mai mult pentru mine.

Lumina unui felinar imi calauzea palid pasii, simtind cum fugeam de sinele trenului, de urmele pe care probabil plecase si inima mea dupa acel an ce ma innebunise. Nu vedeam nimic, doar pe cel pe care-l tineam de mana, iar asta pentru ca ceata efemera isi marca clar teritoriile, lasandu-ne invaluiti in totalitate de asternuturile sfasiate de ghiarele mele, caci nu vroiam sa accept iubirea lui. Il tineam strans de mana, dar nu simteam ceea ce simtea si el, eu vedeam prietenia, tristetea si bucuria, iar el iubirea tristetea si bucuria ...
Apoi sosi o clipa magica, pret in care totul disparuse, si nu se auzeau doar masinile ce treceau pe langa mine, facandu-ma sa uit notiunea timpului si crezandu-ma nemuritoare. Nu zic ca nu-mi place, dar nu ma fermeca.
"Te iubesc !", se auzi o soapta dulce dusa de palele puternice de vant si absorbita de lumina incandescenta a lunii.
"Te implor ...", i-am raspuns incet, fara sa-mi dau seama ca de fapt vorbeam intr-adevar. Credeam ca doar gandisem asta ...
"Sa ce ?", i-am auzit eu raspunsul sec.
Era acolo ceva ... o schimbare de voce, ceva ce incet-incet se transforma intr-o URA blanda, dar tot Ura .
"Sa ....", mi se pierdu mie vocea in intunecimea de afara.Imi dadusem seama ca cuvintele tocmai imi zburasera, iar acum nu le mai aveam deloc, intru cat ramasesem muta.

~ Revenire ~

"Prietenia, acesta este singurul lucru pe care l-as regreta dintr-o carte scrisa cu cerneala rosie, dintr-o dimensiune cu copii saraci, din intreaga mea viata !"