Trenul n-asteapta

[Buffy Halliwell]

O priveam pe Ema si ma tot intrebam ce e cu privirea speriata si plina de speranta.
- "Ma rog, era clar ca esti animag, acum stim ca esti bufnita. Stai linistita ca n-avem nicio colivie ca sa te inchidem, insa e probabil sa te trimit cu vreo scrisoare vreodata" am spus pe un ton indiferent.
- "De ce spui ca era clar ca sunt animag?" m-a intrebat foarte surprinsa. Cel putin surpriza luase locul temerilor in ochii ei.
- "Scuza-ma, dar cand vorbesti in repetate randuri despre zborul cu aripi, se gandeste omul ca esti animag si ca te transformi intr-o pasare; cum altfel ai putea avea aripi?" am spus la randul meu.
- "Ma tot intreb ce te sperie la faptul ca stim si noi. Colivie extra n-avem, friptura de bufnita nu mancam ... hei Artemait, stai cuminte; din cate stiu Dog Germanii nu mananca bufnite. Deci care e tragedia de fapt?" am intrebat-o curioasa. Ma intrebam daca a observat partea cu Dog Germanii si asteptam sa vad de ce prefera sa stie cat mai putine persoane despre abilitatea ei speciala. Oricum faptul ca ne-a spus mie si Evelinei m-a impresionat placut, insa simteam dorinta de a-i risipa teama din privire, dar pentru asta trebuia sa stiu care e problema.