O noua cale, sau doar o simpla plimbare ?

[Scarlett Soul]

"O viata in care iubirea este o necesitate, momente cand durerea ne alina amintirile, clipe eterne de priviri imbietoare ce ni se impregneaza in par pentru totdeauna.", se auzi o soapta cruda iesid din gatlejul meu uscat.
Ma jucam continuu cu primul fir de iarba verde ce rezistase unei sorti mult prea crude, dar care in ciuda tuturor frunzelor din jur, inca traia si putea simti fiecare atingere de zeci de mi de ori mai clar. Atat de sensibil acest fir de iarba, atat de vulnerabil in propriul sine, incat uneori nu mai stia cum sa-si continuie supravietuirea zadarnica. Poate era doar o simpla fiinta printre atatea altele ...
"Si ce daca iubim fara sa primim un raspuns, ce daca suntem umiliti, ce daca murim in putoarea suferintei noastre ? Conteaza ? Dupa atata suferinta si suferinta, tot ce poti simti este paloarea unei flori rigide numite Prietenie renascuta precum Phoenix din propria-i cenusa.", am continuat eu s-a rostesc cuvant cu cuvant accentuand fiecare silaba.
Zi de zi ne ascundem unii de alti, traim cu vaga impresie ca daca nu vorbim atunci nimic nu e previzibil, rostim la fiecare rasarit de soare : Astazi ma inalt mai mult, sunt mai puternica , dar apoi ajungem sa plangem intr-un compartiment de toaleta fara sa ne pese de noi insine, doar sperand ca vom fi lasati in pace !
Cu fiecare clipa ce trece vroiam sa-mi vad chipul schimomosit de durere si lacrimile anului ce au trecut, caci indiferent cat de tare incerc sa ma indragostesc de cineva, ceva ma opreste inainte sa apuc sa-mi iau zborul, cazand deja din picioare. Prea slaba sa ma mentin fara raceala acelor clipe cand in ureche imi urla muzica Realitatii. Un inceput scris in salbele rupte de la intrarea inimii mele si un sfarsit la fel de linistit, doar lacrimi varsate in vid si nimic mai mult.

~ Amintire ~

Uneori ma intreb daca mi-am facut-o cu mana mea sau pur si simplu asa a fost sa fie, fiindca daca nu sunt vinovata atunci pot trai asa pana la sfarsitul vietii mele, impacata cu gandul ca Am Iubit, dar daca acelasi refren notoriu imi zice ca eu am fost cea care am stat deoparte atunci poate ar fi cazul sa-mi umezesc fata cu cateva clipe sfarsinde de apa si sa ma trezesc din acest ... acest vis ce nu-si mai gaseste sfarsitul in amintirea ta, inca vie.
Simteam cum inhalam fiecare fum ce indraznea sa se strecoare din tigara pe care-o tineam decent in mana, strangand-o cu putere, nevrand sa pierd nici macar o secunda din disperarea ce incet nicotina o linistea.Acum aveam o stare freerica, nepasandu-mi daca vroia si Layla din ea. Priveam stelele eterne ce i le daruisem lui atunci cand cazuse ca un inger vatamat la pamant. Imi luase steaua, dar nu stiuse s-o intretina si s-o adape. Nu dorise nici macar o clipa sa o lase sa straluceasca sub razele lui blande, doar o ratacise printre fulgii de zapada ce zambeau timid spre noi.
"La ce te gandesti ?", ma intreba Layla sec.
"La viata, la mine, la tine, la NOI !", i-am raspuns eu tipic, spunandu-i pe de o parte adevarul ce numai eu il puteam intelege, caci totul era acoperit cu un usor cearsaf de Evitare.
"Mie inca nu-mi vine sa cred ca fumam pe acoperis, langa camera parintilor tai."
"Nici mie, dar uita ca o facem.Uite ca nu-mi pasa, cel putin atata timp cat nu vad ei asta. , i-am replicat eu indiferenta, doar continundu-mi vanatoarea de stele ."
"Facem ceva ? Poate vrei sa jucam 20 de intrebari ...", interveni ea, vazand ca nu ma simteam pe de-a intregul bine.
"Bineee ..."
"Ce simti cand fumezi tigara asta ?"
"Durere si liniste.", veni raspunsul prea direct pentru a putea sa-l recepteze. Am intre zarit un oftat, iar apoi doar cufundarea in propriile ei ganduri.
"Dar tu ?"
"Sperante si amintiri ...", imi raspunse Layla, incet, parca doar scancind, dar eu intelesesem perfect sensul cuvintelor.
Incerca sa se ascunda dupa acelasi zid dupa care isi gasise refugiul prea mult timp, iar acum, tot mergand de-a lungul zidului isi daduse seama ca nu mai avea incotro, caci zidul se terminase de mult in inima mea iar acum ramasesera doar pulberea de cenusa ce o mai acoperea vag.
Uneori cand era langa mine puteam sa-i simt incordarea din spatele rasului cristalin, ce parea atat de pur, dar de fapt de multe ori era doar ramasitele negre ale carbunilor carbonizati de o iubire nascanda sau poate doar murinda.
Layla, da, iar asta era doar o parte din ea, o parte minunata, dar cate o data mult prea trista.
"Intram ?"
"Da. S-a facut frig.", am incuviintat eu, deschizand larg geamul si intrand prin "gaura" ce o formasem, aterizand drept in pat, acesta parca simtindu-mi frustrarea si scartaind scurt.
"Mereu mi-am dorit ca fumul meu sa ajunga la stele si sa le spuna povestea mea, invaluindu-le cu farmecul zilei de maine."

~ Revenire ~

"Esti bine ?", ma intreba Luna dintr-o data.
"Da, cred ca da.", am mintind eu, stiind ca Layla avea sa-si dea seama de puterea negativa ce domnea in mine dupa retrairea clipei de acum o luna.
"E bine !", o asigura astropufa pe Luna, facand-o sa para convinsa de sentimentele mele false.
"Multumesc ", i-am soptit lui Layla in vant.

'Pentru ca prietenia noastra sa fie pictata in mii de culori diferite, ce vor ramane pe veci pe acest tablou pe care-l purtam fiecare in piept, simtind cum ceva ne inteapa de fiecare data cand gresim. Prietenia e doar un lucru de care nu te poti lisi, ceva ce nu poti lasa intr-o gara ... nici macar ma ultima statie.'