Lectia VII

[Crysella Blythe]

OOC: Ce cãuta Dumbledore? Mã auzise la sfârºitul anului trecut fãcând o prezicere detaliatã ºi apoi s-a adeverit exact. Nu ºtiu exact ce, nu m-am gândit încã, dar dacã se va ivi întrebarea din partea altcuiva (a ta, cã doar nu a unui elev trezit din senin) voi inventa ceva suficient de intrigant încât sã îi surescite atenþia lui Albus Dumbledore însuºi. Dupã ce se adeverise prezicerea, îºi spusese sã nu rateze ocazia sã consulte profesoara de Previziuni despre Viitor. (Hmm, aici survine întrebarea de ce naiba nu a fãcut audienþã separatã cu “tine” ºi cu “mine”, de ce s-a ivit taman la ora asta, care nici mãcar nu era prima din an… dar bãnuiesc cã pot fabrica ceva.)
Ce cãuta Plesnealã? Exact la sfârºitul orei lui avusesem o “viziune” (mai degrabã o strãfulgerare) a ceva foarte urât care urma sã i se întâmplã, ºi mi-a scãpat pe buze dupã ce viziunea s-a încheiat, iar având în vedere faptul cã Plesnealã mã pedepsise sã stau în prima bancã pentru cã greºeam mereu Poþiunile, m-a auzit chiar în vacarmul de elevi care îºi strângeau ceaunele ºi cãrþile ºi pãrãseau sala de clasã.
Aºa cã Plesnealã a vrut sã mã escorteze la profesoara de Previziuni, imediat ce i-am spus cã “îmi pare rãu… dar mã gândeam la ora de Previziuni despre Viitor… o avem dupã aceea…”, bineînþeles afirmând cã “ora dumitale fantezistã nu îþi dã dreptul sã spui minciuni legate de profesorii de la Hogwarts!”, însã pe hol ne-am întâlnit cu Dumbledore, care vroia sã mã întrebe ceva înainte sã asiste la ora la care trebuia sã-mi “dovedesc talentele”. Pânã la urmã am fost escortatã de amândoi la clasã ºi Dumbledore nu m-a mai întrebat nimic.
Cât despre întârziere, scãrile fuseserã blocate între douã niveluri (doar se miºcau între diferite direcþii) de un duel iscat între doi membri ai Clubului Dueliºtilor (unul îl umilise pe altul la o întrunire), care le afectase magia sau ceva de genul acesta, iar repararea lor, deloc complicatã, a necesat timp, pentru cã incantaþiile erau foarte lungi. (Le-a reparat Dumbledore.)




Plesnealã rânji cu satisfacþie: “Adevãrat, aceastã orã nu are NIMIC în comun cu arta subtilã a poþiunilor…”
Dumbledore îl fulgerã cu privirea. M-a trãznit întrebarea: oare talentul în Occlumanþie al lui Plesnealã se manifestã ºi asupra lui Dumbledore? Sigur gândea un reproº usturãtor la adresa respectului dintre diferite arte magice…
“…de obicei, însã de data aceasta domniºoara Blythe a fost cea care a amestecat borcanele, fãcând o previziune deloc probabilã asupra a ceva ce urmeazã sã se întâmple cu MINE în ora MEA. ªi apoi a afirmat cum cã ora dumneavoastrã ar urma dupã a mea. Iar prezicerea ei era urmãtoarea: în…”
“Domnule profesor, îmi pare rãu cã vã întrerup” începu Dumbledore, “însã nu mai bine o lãsãm pe domniºoara Blythe sã ne povesteascã? Apoi, dupã ce dumneavoastrã îi confirmaþi sau renegaþi prezicerea, sau viziunea, mai exact, iar eu aflu dacã domniºoara Blythe are sau nu talent de prezicãtor (sper sã fie adevãrat, ºcoala noastrã ar avea numai de câºtigat ºi ar putea deveni în timp, ºi cum multã muncã desigur, la fel de bunã ca dumneavoastrã), eu ºi domnul Plesnealã vom pãrãsi ora. Nu vrem sã vã influenþãm elevii ºi…”
Nu am mai auzit ce spunea Dumbledore, fiind atentã la Plesnealã. Acesta scruta clasa ºi puteam sã jur cã fãcea conexiuni în minte, între elevii de la orele lui ºi ºi cei pe care îi avea în faþã. În unele cazuri erau aceeaºi… oare avea sã le facã ceva doar pentru cã pe mine mã luase gura pe dinainte? Mãcar de i-ar ironiza, dar sigur le-ar cãuta nod în papurã cu prima ocazie, ba chiar le-ar da note de T dacã ar putea (dar nu erau anul V).
“Pãi… am început eu cu o voce care trãda panica. Nu am vrut sã… adicã sã jignesc… domnul profesor Plesnealã este ãã… foarte… ãããããã…”
“Sã zicem cã vã accept scuzele.” zise Plesnealã mieros. Totuºi, ochii îi strãluceau.
<<Ce naiba? Nici mãcar nu i-am cerut scuze. Gândacul ãsta slinos face aºa doar pentru cã e Dumbledore aici.>>
Profesoara mã urmãrea cu atenþie. Ochii ei pãreau sã citeascã prin mine… oare era ºi ea expertã în Legilimanþie? Mi-am îndreptat privirile, hotãrâtã, asupra unei pene de scris rupte aruncate pe podea, ºi am început sã turui cât mai repede ca sã scap odatã de situaþia asta.
“Viziunile mele sunt, de obicei, mai vagi, mai puþin detaliate ºi lipsite de sunete. Însã aceasta a fost diferitã. Pur ºi simplu
încercuiam în manualul de Poþiuni numerele eexerciþiilor
primite ca temã când am auzit un fel de vâjâit ciudat. Am întors capul ºi n-am vãzut pe nimeni lângã mine, nici în stângã, nici în dreapta. Domnul profesor mã pusese singurã în bancã, iar în rândul din spatele meu nu stãtea nimeni. Atunci am clipit repede, convinsã cã îmi vâjâie urechile de la nesomn, de pildã, sau de la faptul cã aveam cearã în urechi, ºi imediat ce i-am deschis, într-o fracþiune de secundã… am vãzut o salã de clasã. Pãrea diferitã, dar am recunoscut-o: era laboratorul de Poþiuni. Mi-am rotit privirea prin clasã ºi m-am vãzut pe…” am tresãrit vizibil ºi am continuat “pe mine… ºi ca sã rezum… toatã clasa râdea de Plesnea…adicã de domnul profesor… care îºi bãgase mâinile într-un cazan plin de poþiune caldã ºi mâinile lui… rãmãseserã înþepenite… ºi la sfârºit, când a reuºit sã scoatã mâinile… erau acoperite de negi. ªi…” am adãugat foarte repede ”m-am trezit cu o durere înþepãtoare în plexul solar ºi vãzând totul în ceaþã. Nu mai ºtiu ce am zis, dar bãnuiesc cã era legat de viziune. ªi… cam atât.”
Toatã clasa se opri din respirat ºi îºi ridicã ochii din manuale ºi pergamente.
Plesnealã avea ochii mai bulbucaþi ca Sybil Trelawney, fosta profesoarã de Previziuni despre Viitor.
“Am fãcut-o. Am zis. Gata.”
Nici mãcar nu am dat atenþie vorbelor pe care profesoara le-a zis.