..True love..

[Isabella River]

"- Era si timpul.." mi-am auzit propria voce in timp ce ma aplecam deasupra lui si il priveam. Am incercat sa schitez un zambet, desi eram sigura ca nu prea reusisem. Insa paru a fi suficient pentru a-l face si pe el sa zambeasca.

"- Ai dormit destul de mult." am soptit in timp ce-mi inaltam privirea spre cerul ce se pregatea sa-si ia ramas bun de la soare.
Niciunul din noi nu a mai spus nimic. Matt se multumi cu a ma lua in bratele lui si am stat amandoi privind in departare fara sa facem nimic. Era atat de ciudat. Atat de simplu. Si totusi era minunat. Mereu simteam ca aveam ceva sa ii spun. Sa ii explic, sa ii vorbesc. Dar cand venea acel moment, ma pierdeam in multitudinea mea de cuvinte si lasam ca lucrurile sa fie explicate de la sine. Il iubeam.. era un fapt, nu o vorba, nu puteam sa o explic.

Si pana si peisajul parea ca se scufunda in banalitatea unei simple zile ce se apropia de sfarsit.
"- Iti mai amintesti..?" am spus brusc fara sa il privesc.
Chicoti usor si am simtit cum inima imi tresalta de bucurie. Cum putea exista ceva atat de melodios? Vocea lui era mereu ca un fel de drog pentru mine. Il ascultam.. si il ascultam.. si voiam mai mult. Si mai mult.
Ma linistea.
"- Ce sa imi amintesc, draga mea?" intreba la randul lui.
"- Cum era la inceput.." am spus fara sa ma abtin din a zambi.

Nu as fi putut niciodata sa uit. Primul "te iubesc" inca imi mai rasuna in minte si la fel si primele momente. Imi placea sa cred ca noi doi eram complet diferiti de restul. Ca faceam parte din putinii care reusisera sa-si gaseasca persoana perfecta pentru ei. Noi ne intelegeam reciproc si nu trebuia niciodata sa ne explicam gesturile.
Eu zambeam pentru ca zambea si el. El radea pentru ca radeam si eu. Iar eu respiram pentru ca si el o facea. Eram unul. Nu mai exista "eu" sau "tu". Doar "noi".

[Matt I. River]

Ce lucru ciudat, m-am gandit eu in timp ce ne intorceam la strada ca sa asteptam autobuzul. Ciudat, nu intr-un mod rau, nu intr-un mod gresit. Ciudat intr-un mod frumos, placut, divin..

"- Iti mai amintesti..?" spuse Iss, privind undeva in zare, acolo unde soarele se unea cu linia pamantului si totul in jurul lui era de un rosu sangeriu.
"- Ce sa imi amintesc, draga mea?" am intrebat-o.
"- Cum era la inceput.."

Am privit-o timp de o secunda sau doua, putin mai mult decat o clipa, incercand parca sa imi dau seama la ce se refera, desi stiam. I-am prins mainile intr-ale mele si i le-am sarutat scurt, zambind.

"- Normal ca imi amintesc.. Acelea au fost momentele cand am invatat si eu ce inseamna fericirea si.. ce inseamna sa iubesti.." am spus, incercand sa o privesc in ochii albastri, insa aceasta era in continuare absorbita de asfintit.
Si era adevarat. Nimeni nu ma mai facuse sa simt asa ceva, niciodata. Absolut nimeni. Ea era totul pentru mine, motivul meu si ratiunea mea.. Inca este.. Si mereu va fi, indiferent ce se va intampla..

..Ce lucru ciudat, m-am gandit eu in timp ce ne intorceam la strada ca sa asteptam autobuzul. Atunci cand realizezi ca te-ai nascut pentru o anumita persoana, ca totul in viata asta are un scop si ca nimic nu e la intamplare, chiar daca asa pare. Cand realizezi ca dupa ce ti-ai gasit jumatatea, incetezi sa mai traiesti pe cont propriu si tot ce iti doresti este sa petreci cat mai mult timp cu ea.. Te simti.. iar intreg.. Ciudat..

[Isabella River]

Mergeam unul langa altul, tinandu-ne de mana, ca de obicei, pe strazile pustii ale Londrei. Noaptea se lasase racoroasa pretutindeni si mi-am simtit trupul cum se cutremura in fiori de gheata.
"- Poftim.. ia asta." spuse Matt calm scotandu-si jacheta neagra si punandu-mi-o pe umeri.

Am zambit si mi-am strans haina in jurul meu. Avea exact acelasi parfum ca el si asta ma facea sa innebunesc pur si simplu.
Am continuat sa mergem, stiind ca trebuia sa ajungem in mai putin de doua ore la trenul ce avea sa ne duca spre Hogwarts.
"- Mi-e frica.." am soptit privind insistent pamantul.
El doar se opri si ma privi putin ingrijorat.
"- De ce?" ma intreba pe acelasi ton de soapta.
"- Odata ajunsi la Hogwarts, ne vom desparti iar.. Fiecare vom avea treburi diferite. Nu vreau sa stam separati. Nu suport asta." am spus asezandu-mi palmele pe pieptul lui si strangand puternic din ochi, pentru a-mi retine lacrimile, am oftat.

[Matt I. River]

Am strans-o la piept cu o oarecare retinere, ca si cum s-ar fi putut sparge in mii de bucati chiar si la cea mai mica atingere. Vroiam sa o protejez, sa ii spun ca totul va fi bine, dar in acelasim timp, nu vroiam ca totul sa sune ca ceva ce nu va putea fi realizat niciodata, ca un vis. Si nu stiu de ce vroiam asta, pentru ca oricum ce a spus ea nu se va intampla. Nu vom fi despartiti.. niciodata..

"- Nu iti face griji, vom ramane unul langa altul." am spus mangaind-o usor pe spate si pe parul moale. "Vreau sa incerc sa obtin un post de profesor."

Iss se impinse deodata si se elibera din imbratisare, stand acum dreapta in fata mea.

"- Un post de profesor? Si mie de ce nu mi-ai spus?" intreba aceasta pe un ton usor acuzator si poate putin sfidator.
"- Am vrut sa fie o surpriza."

Pare logic, nu? E genul de lucru pe care il spun barbatii cand sunt incoltiti si trebuie sa minta in asa fel incat totul sa pare cat mai real si nu absurd. Ei bine, nu era o minciuna. Chiar am vrut sa fie o surpriza.

"- Urma sa iti spun in tren.." am continuat eu.

Vazand ca sotia mea nu da niciun semn ca ar vrea sa vorbeasca, m-am apropiat incet de ea si am imbratisat-o iar. Faptul ca nu s-a dat inapoi, evitandu-ma, era un semn bun. Am stat asa cateva minute, poate cateva ore sau mai mult, ea suspinand usor, imbracata cu haina mea iar eu gandindu-ma la ce as putea spune. Toate lucrurile, toate cuvintele.. pareau lipsite de orice fel de importanta.. As fi vrut sa ii spun atat de multe lucruri, sa ii spun cat de mult tin la ea si ce inseamna ea pentru mine.. Dar cuvintele nu imi veneau deloc in ajutor.. In cele din urma am soptit ceva ce stiam ca nu avea sa para nici ridicol, nici lipsit de orice fel de importanta, ceva care sa ma ajute sa ii explic, oricat de banal ar suna.. Ceva care exprima cel mai bine ce simt pentru ea..

"-Te iubesc.."

[Isabella River]

"- Si eu te iubesc.." am raspuns inainte de a ma lasa cuprinsa in sarutul lui, si am simtit cum bratele sale ma strang mai tare, cu mai multa incredere si ma trage mai aproape de el.
Atunci am simtit cu adevarat ca ma incalzesc si ca frigul din jurul nostru se retrage, facand loc unei calduri superioare lui.

Ajungand in tren, am inchis usa compartimentului nostru si ne-am asezat fata in fata, pe locurile de la geam. Afara incepuse sa ploua si stropi mici brazdau sticla rece umezind-o. Cerul noptii nu se mai distingea, fiind acoperit de o mare de nori intunecati.
Mi-am privit mainile albe si mi-am rotit usor unicul inel de pe mana dreapta. Am ras in sinea mea de mine insami. Uram sa port inele pe degetele de la mana stanga, asa ca cel de la Matt, inelul de logodna, era pe inelarul de la mana dreapta.
Si am continuat sa il rotesc in liniste pana cand o mana calda le acoperi pe ale mele si am ridicat privirea catre ochii verzi ce imi zambeau iubitori.

I-am intors zambetul si i-am mangaiat incet fata. Nu m-am putut abtine sa nu zambesc si mai tare.
"- Cine-i mic si bea laptic?" am intrebat in joaca si apoi am inceput sa rad.
El se prefacu putin suparat si imi raspunse:
"- Dar eu nu sunt mic.."
Am inceput amandoi sa radem si in clipele urmatoare stateam unul langa altul privind ploaia ce nu parea sa vrea sa se opreasca.
Mi-am sprijinit capul pe umarul lui si am inchis ochii..

OFF: Si totusi.. ;; ) Cine-i mic si bea laptic, motanel?

[Matt I. River]

Drumul pana la gara din Hogsmeade paru mai scurt de data aceasta. Poate ca asta se datoreaza faptului ca atunci cand te simti bine si esti fericit, toate par ca se termina prea repede. Iar eu eram fericit in timp ce imi priveam sotia care adormise in bratele mele, cu capul putin mai jos de gatul meu, respirand usor. Probabil ca si eu adormisem sau eram la granita dintre vis si realitate. Totul parea prea bun ca sa fie adevarat. Dar de faptul ca se intampla, aici si acum, eram sigur.

Zecile de kilometrii zburau pe langa noi in timp ce priveam in departare pe fereasta acoperita partial de o draperie rosie, cu insemnele scolii. Am inceput sa ma gandesc la noi, la mine si la Iss si la ce o sa se intample in continuare. As fi vrut sa incerc sa obtin un post de profesor, dar nu stiam daca voi reusi. Insa eram increztor.

Mi-am intors privirea spre usa compartimentului. O multime de fet(z)e necunoscute treceau in ambele directii, cautand un compartiment liber sau poate caruciorul cu mancare. Doi sau trei profesori incercau sa se strecoare printre valurile de elevi, intorcand capul si vazandu-ne, ne salutara. Neputand face mai mult, am dat din cap si am zambit. Ei erau un alt motiv pentru care era fericit. Defapt, de la un timp toate lucrurile, oricat de marunte, ma faceau fericit. Si asta se intampla datorita unei singure persoane..

Cand soarele atinse iar linia orizontului si incepea sa se scufunde parca in pamant, Iss se misca usor si deschise ochii, uitandu-se in sus si zambind. Se ridica putin si ma saruta scurt, facandu-ma sa tremur, asa cum se intampla de fiecare data.
"-Ai dormit bine, draga mea?" am intrebat.
Se multumi doar sa ma priveasca si sa zambeasca in continuare, pana cand..

[Isabella River]

Mi-am ridicat incet capul si l-am privit din nou zambind.
"- Foarte bine.."
Imi intorse zambetul si m-am uitat cu atentie la ochii sai ce inspirau in singul lucru: oboseala.
"- Dar tu? Tu nu ai dormit deloc, dragule?" am intrebat incruntandu-ma curioasa si l-am mangaiat pe fata, apoi am continuat: "Pai foarte obosit."
El doar ridica din umeri si imi lua mana intr-a lui, in timp ce o ridica la nivelul buzelor sale si o saruta.

Am coborat din tren dupa ce ne-am schimbat de hainele incuiate. Afara deja se racise foarte mult, asa ca mi-am pus pelerina mea lunga si neagra care imi placea atat de mult.
"- Abia astept sa ninga.." am spus visatoare in timp ce mergeam langa Matt spre Castel.
"- Da.. va fi minunat." aproba el chicotind.
L-am privit surprinsa si i-am adresat priviri intrebatoare care exprimau un fel de "Si de ce razi?" iar el raspunse simplu:
"- Va fi amuzant sa te bag in zapada, stii.."
Am facut ochii mari si am spus cu un aer ce voia sa fie arogant:
"- N-ai curaj."
"- Asta crezi tu.." ma contrazise si chicotitul deveni un ras in toata regula acompaniat, evident, si de rasul meu.

[spoiler]Din moment ce am fost rugata sa fac o declaratie frumoasaa.. ; [cum numai eu fac].. voi incerca. Dar pana atunci.. :

Eu sunt, eu sunt. =))))
Kiddin'. Sa revenim la subiecte seriose. ;
Tu esti.. e greu sa explic ce insemni pentru mine.. Mereu am incercat sa imi explic mie insami. Si am ajuns la concluzia ca.. tu esti totul pentru mine. Mereu vei fi, indiferent de situatie si de ce se va mai intampla de acum inainte..
Puiul meu, iubitul meu, dragul meu, scumpul meu.. Te iubesc! [/spoiler]

[Matt I. River]

Trasurile din Hogsmeade plecau una dupa alta spre castelul ce se vedea in departare, lasand in urma valuri micute de praf care se pierdeau curand in intunericul noptii. Cateva perechi de ochi iscoditori ne priveau de sus, din copacii ce incadrau drumul catre scoala, ca si cum nu am avea ce cauta acolo. Pasii nostrii se confundau si ei cu freamatul padurii, iar lipsa luminii avea acelasi efect ca si o Vraja de Deziluzionare.

Ne tineam de mana si mergeam pastrand tacerea, probabil amandoi gandindu-ne la acelasi lucru. Trecusera aproape sapte luni de cand ne-am cunoscut. Sapte luni impreuna, sapte luni in care am simtit amandoi acelasi lucru. Eu traiam pentru ea si ea pentru mine. Nu mai eram doi.

In momente ca asta realizezi cat de mult tii la o persoana si mai ales, ce ai fi in stare sa faci pentru a vedea in fiecare zi zambetul pe care il iubesti.

Portile castelului erau inca deschise, parca asteptandu-ne, iar o sclipire galbena, jucausa, ne lumina calea de dupa cele doua usi masive din stejar..

--- RPG Terminat ---

[Raizen Isildur]

Raizen:
240g Isabella Isildur
240g Matt Isildur

Closed.