Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 12: Secretul din Secțiunea Interzisă
Următoarea oră de Poțiuni se scurse într'o tensiune aproape palpabilă. Richard își reluase masca de gheață, trecând printre bănci ca o umbră întunecată, însă privirea lui refuza cu încăpățânare să zăbovească pe ultima bancă. Rosalie, la rândul ei, își canalizase toată energia în prepararea licorii, lucrând cu o precizie chirurgicală, fără să ridice ochii spre el.
Când clopoțelul anunță sfârșitul cursului, elevii își strânseră în grabă lucrurile, grăbindu-se să scape din atmosfera apăsătoare a temnițelor. Rosalie însă găsi un pretext: își scăpă intenționat flaconul cu ingrediente sub bancă și începu să își adune pergamentele cu o încetineală studiată. Așteptă până când ultima pelerină dispăru dincolo de ușa masivă de stejar.
Rămasă singură în penumbra laboratorului, își îndreptă spatele și păși încet spre catedră. Richard stătea cu spatele la ea, scriind ceva pe un pergament lung, însă auzi pașii ei opriți la doar un metru distanță.
— Domnule profesor, rosti ea, revenind la tonul formal, dar cu o sclipire de determinare în ochi.
El se întoarse încet, privind-o de sus cu o sprânceană ridicată.
— Am o rugăminte, continuă Rosalie, fără să ezite. Am nevoie de un bilet de permisiune semnat de un profesor pentru a avea acces în Secțiunea Interzisă a bibliotecii. Dacă aș cere acest lucru de la șeful casei mele sau de la alți profesori, aceia ar putea deveni suspecți și ar pune prea multe întrebări.
Richard o privi preț de o secundă, iar pe buze îi înflori un râs scurt, jos și plin de ironie.
— Și ai impresia că eu nu ar trebui să fiu suspect, de Villeneuve? De ce i-ar da cel mai sever profesor de Poțiuni o astfel de permisiune unei eleve de la Astropufi? — o întrebă el, aplecându-se ușor spre ea, cu ochii albaștri îngustați. La ce îți trebuie acces acolo?
— Vreau să citesc cărți mai avansate, răspunse ea imediat, privindu-l direct în ochi. Cărți care nu se găsesc în programa obișnuită a anului șapte.
Richard ezită. Știa cât de sclipitoare era mintea ei și ce potențial uriaș ascundea, dar Secțiunea Interzisă adăpostea tomuri periculoase, magii care o puteau schimba sau care o puteau aduce prea aproape de secretele lui. Totuși, refuzul ei de a implica alți profesori arăta că încă îi proteja identitatea cu sfințenie. După câteva clipe de tăcere chinuitoare, el scoase o bucată mică de pergament, își mână condeiul cu o mișcare rapidă, lăsându-și semnătura elegantă în tuș negru, și i-o întinse fără un alt cuvânt. Rosalie luă biletul, îi mulțumi printr-o înclinare scurtă a capului și părăsi temnițele.

---

Timpul trecu cu repeziciune, iar iarna îmbrăcă castelul Hogwarts într-o mantie albă și grea de zăpadă. Decembrie aduse cu sine fiorul sărbătorilor, dar și entuziasmul general pentru evenimentul anului: Balul de Crăciun. Coridoarele erau pline de șoapte, râsete și băieți care își adunau curajul pentru a lansa invitații.
Într-o după-amiază, în timp ce ieșea de la Bibliotecă, Rosalie a fost oprită de un băiat din propria ei casă, un Astropuf amabil cu care mai vorbise la masă. Cu obrajii îmbujorați, acesta o întrebă dacă vrea să meargă cu el la bal. Luată complet prin surprindere, cu mintea zburând instantaneu la Richard și la nopțile înghețate de pe pajiște, Rosalie îl refuză politicos, bălbâind o scuză.
Însă, imediat ce băiatul se îndepărtă dezamăgit, Rosalie se opri în mijlocul coridorului, strângându-și cărțile la piept. O realizare rece o lovi direct în inimă. La ce se gândea? Richard alesese clar să trăiască fără ea. El își ridicaseră zidurile de gheață, o transformase într-o străină și o împinsese înapoi în lumina ei, preferând să își continue viața dublă și periculoasă de Devorator de unul singur. El nu avea să o invite niciodată. El nu avea să danseze cu ea sub vâsc.
O strângere de mândrie și durere îi inundă sufletul. Își ridică bărbia și își promise în sinea ei că lucrurile aveau să se schimbe. Dacă un alt băiat avea să o mai invite la bal, avea să accepte fără să mai ezite. Era timpul să își trăiască propria viață de elevă în anul șapte, lăsându-l pe Richard în întunericul pe care el însuși îl alesese.
Zilele lungi petrecute printre rafturile prăfuite ale bibliotecii deveniră refugiul perfect pentru Rosalie. Biletul semnat de Richard îi deschisese porțile Secțiunii Interzise, un loc încremenit în timp, unde mirosul de pergament vechi și magie grea plutea în aer.
Într-o seară târzie, pe când castelul era deja cufundat în liniște, ea stătea la o masă retrasă, ascunsă în penumbra ultimului rând de rafturi. Rosalie studia acolo poțiuni avansate și antidoturi complexe, încercând cu disperare să înțeleagă substanțele obscure și periculoase pe care un Devorator le-ar fi putut folosi. Lumina unei singure lumânări îi lumina chipul concentrat și paginile îngălbenite.
Un fior rece pe șira spinării o făcu să tresară. Simțind o prezență familiară, ea a pus elegant o alta carte deasupra tomului de poțiuni, mimând un studiu banal. Când ridică privirea, inima îi stătu în loc. Richard stătea la capătul rândului, cu mantia neagră conturându-se amenințător printre cărți. În calitatea lui de profesor supraveghetor, făcea runda de noapte. Pașii lui nu scoseseră niciun sunet. Ochii lui albaștri coborâră spre biletul de permisiune așezat la marginea mesei — semnătura lui elegantă în tuș negru sclipea sub lumina slabă.
Richard o privi lung, în tăcere, bănuind potențialul din ochii ei sclipitori, dar fără să dea de înțeles dacă i-a ghicit sau nu secretul. Masca lui de gheață rămase pe poziții, iar după câteva clipe grele s-a întors și s-a îndepărtat în umbră. Imediat ce s-a îndepărtat el, Rosalie a profitat de liniște și, cu degetele tremurânde, a rupt o pagina dintr-o carte — o pagină ce conținea o formulă rară de antidot pe care trebuia să o ascundă.

---

A doua zi, hotărârea lui Rosalie de a-și relua viața normală fu pusă la încercare. În timp ce mergea spre Marea Sală alături de prietena ei, un băiat din anul șapte de la Ravenclaw o opri în dreptul scărilor mari. Era un tânăr inteligent, zâmbitor și destul de popular. Cu emoție în glas, o întrebă dacă ar vrea să îi fie parteneră la Balul de Crăciun.
Rosalie simți o strângere scurtă în piept. Pentru o fracțiune de secundă, chipul lui Richard îi apăru în minte, însă își aminti imediat promisiunea pe care și-o făcuse pe coridor. Richard alesese să trăiască fără ea, ascuns în secretele lui de Devorator. Ea trebuia să meargă înainte.
— Da, mi-ar face mare plăcere, răspunse ea, schițând un zâmbet cald și sincer.
Băiatul răsuflă ușurat, îi zâmbi larg și îi promise că o va aștepta la intrarea în sală în seara balului. Prietena ei scoase un sunet entuziasmat, începând deja să planifice detaliile despre rochii, dar Rosalie simțea doar o liniște stranie. Făcuse pasul. Nu mai exista cale de întoarcere.

---

Vestea că Rosalie Villeneuve avea un partener pentru bal se răspândi rapid, așa cum se întâmpla mereu la Hogwarts.
Seara următoare, în timpul cinei, Richard stătea la masa profesorală, tăind tacticos din mâncare. Însă, bucăți din bârfele elevilor de la mesele din apropiere ajunseră până la el. Câțiva băieți discutau despre partenerii pentru bal și menționară numele ei alături de cel al băiatului de la Ravenclaw.
Mâna lui Richard încremeni pe cuțit. O gelozie ascunsă, violentă și complet neașteptată îi inundă venele ca un venin. Maxilarul i se încleștă atât de tare încât o linie tensionată îi apăru pe profilul feței. Își ridică încet privirea spre masa Astropufilor și o găsi. Rosalie zâmbea, ascultând-o pe prietena ei, iar obrajii ei aveau din nou acea culoare plină de viață.
Gândul că un alt băiat o va ține de mână, că va dansa cu ea sub decorațiunile de iarnă și că va fi aproape de acea inocență pe care el o dorea doar pentru el, îi amenința serios masca de gheață. Își strânse degetele pe sub masă, simțind cum Semnul Întunecat de pe braț îi pulsează dureros, ca un avertisment. El o împinsese deoparte pentru a o proteja, dar să o vadă mergând mai departe cu altcineva era un test mult mai dur decât s-ar fi așteptat vreodată.