Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 17: O Noapte fără Măști
Richard simțea cum cuvintele ei îi pătrund adânc în piept, topind straturile de gheață pe care și le construise de-a lungul anilor. În sinea lui, realiza cu o claritate izbitoare că o iubește. O iubea cu o intensitate care îl speria, dar mândria lui de lider și secretele întunecate pe care le purta îl împiedicau să recunoască acest lucru cu voce tare. Nu putea să rostească acele cuvinte, însă nu mai era nevoie. O liniște profundă, pe care nu o mai simțise niciodată, îl copleși în momentul în care o simți pe Rosalie strânsă în brațele lui.
Cu el, ea era în deplină siguranță. Richard își încleștă ușor degetele în jurul taliei ei, jurându-și în gând că niciun Devorator din lume nu se va atinge de ea. Nici măcar Lordul Întunecat nu ar fi putut să o smulgă din colivia de aur pe care el i-o construise în acele temnițe. Ea era a lui, iar el era gata să devină un monstru și mai mare pentru a o proteja.
El se aplecă ușor și îi șopti la ureche, cu o voce joasă și neobișnuit de caldă:
— Rămâi cu mine în această noapte, Rosalie...
Fata ridică privirea spre el și, fără nicio ezitare, dădu aprobator din cap.
A fost prima seară cu adevărat liniștită pentru amândoi de când începuse anul școlar. În spatele ușilor închise ale laboratorului său privat, lumea exterioară și războiul sângeros încetaseră să mai existe. În acele ore magice, ea nu mai era eleva de anul șapte de la Astropufi, iar el nu mai era profesorul rigid sau Devoratorul nemilos. Au lăsat deoparte toate rolurile. Au râs în penumbra camerei, au jucat șah vrăjitoresc pe o masă mică de lemn și au luat împreună cina, Richard aducând mâncare direct de la bucătăriile spiridușilor prin magie.
Dante era atât de diferit față de orele de Poțiuni. Lipsit de asprimea lui obișnuită, era atent, ironic într-un mod jucăuș și surprinzător de blând. Rosalie era extrem de fericită, iar râsul ei curat umplea încăperea, alungând toate umbrele. Privind-o, Richard conștientiză pentru prima dată cât de mult îi place să o vadă cum râde, cum ochii ei sclipitori se luminează și cum obrajii îi recapătă acea culoare vie pe care el încercase să o stingă.
Mai târziu, în timp ce flăcările din șemineu aruncau reflexii leneșe pe pereți, Rosalie se cuibări mai bine lângă el și îl întrebă, cu o curiozitate discretă, despre familia lui.
Richard înlemni pentru o secundă, iar o umbră de ezitare îi întunecă ochii albaștri. Își roti bagheta între degete, privind spre foc, înainte de a-și aduna gândurile.
— Este o familie veche, Rosalie... originară din Germania, rosti el în cele din urmă, cu o voce gravă, plină de ecoul trecutului. O viță de vrăjitori de sânge pur care se întinde pe multe generații. Dorința de a păstra această linie intactă, neatinsă de lumea înconjurătoare, a fost mereu o moștenire sacră pentru noi. Am fost crescut în spiritul acestei mândrii sângeroase, o datorie pe care nu am putut-o ignora niciodată.
Se întoarse spre ea, fixând-o cu privirea, realizând că acum, împărtășindu-i acest adevăr despre originile lui pure, o aducea și mai adânc în universul lui secret.
Rosalie îl ascultă în tăcere, privind cum flăcările din șemineu îi conturau profilul ascuțit. Fiind și ea provenită dintr'o familie veche de vrăjitori cu sânge pur — linia de Villeneuve având rădăcini adânci în istoria magică a Franței —, știa exact ce înseamnă pentru unii vrăjitori acea obsesie de a păstra intactă puritatea liniei genealogice. Înțelegea mândria, dar și presiunea uriașă care apăsa pe umerii unui moștenitor.Cu toate acestea, privind spre degetele lui lungi care îi mângâiau subtil părul, Rosalie nu se putu abține să nu pună întrebarea care o măcina cel mai mult, acum că poția de legare a limbii dispăruse.
— Înțeleg moștenirea, Richard... — șopti ea, ridicându-și privirea direct în ochii lui albaștri. Dar de ce ai devenit devorator? O minte ca a ta... de ce ai ales să porți acel semn și să te pui în slujba noului Lord Întunecat?
Richard înlemni, iar mângâierea lui se opri pentru o fracțiune de secundă. O tensiune rece, mult prea familiară, amenință să distrugă liniștea pe care o construiseră cu atâta greutate în acea seară. În mintea lui de strateg, semnalele de alarmă se aprinseră instantaneu. Trebuia să ocolească răspunsul complet. Ceea ce i-a spus în continuare nu a fost o minciună, ci pur și simplu o jumătate de adevăr, menit să nu îi dea absolut nimic de bănuit — nici faptul că el era liderul suprem al Devoratorilor, și cu atât mai puțin secretul cel mai bine păzit al noului regim: acela că Lordul Întunecat era chiar fratele lui mai mare, transformat în vampir cu câțiva ani în urmă.
Richard își recăpătă rapid masca impenetrabilă, deși ochii lui rămaseră tulburați în penumbră. Își întoarse privirea spre flăcări, încercând să pară detașat.
— Lumea din afara acestor ziduri nu este atât de simplă, Rosalie, rosti el, alegându-și cuvintele cu o precauție extremă. Uneori, nu tu alegi tabăra, ci circumstanțele și alianțele vechi de familie o fac pentru tine. Când ești crescut în rândul aristocrației magice, ești atras în vârtej înainte de a realiza. Noul Lord... promite o ordine pe care mulți din clasa noastră o consideră necesară. Am crezut că magia mea își va găsi adevărata valoare acolo.
Rosalie îl privi lung, simțind că în spatele acelor cuvinte evazive se ascunde o greutate mult mai profundă și mai periculoasă. Totuși, din respect pentru el și pentru fragilitatea momentului lor, decise să nu insiste. Trăgea aer în piept, își potrivi mai bine capul pe umărul lui și încercă să schimbe direcția discuției, oferindu-i un zâmbet cald.
— Bine... dar acum este rândul tău, spuse ea, dându-l ușor de gol cu degetul pe piept. Întreabă-mă și tu ceva despre familia mea. Doar nu o să vorbim doar despre Germania.Dante izbucni într'un râs scurt, jos și plin de o ironie jucăușă care o făcu pe Rosalie să ridice o sprânceană.
— Să te întreb despre familia ta? — spuse el, privind-o de sus cu o satisfacție întunecată în ochi. Nu te oftica, Rosalie, dar știu deja totul despre tine. Încă de la început, de când ai început să îmi atragi atenția în temnițe, am făcut cercetări amănunțite despre linia Villeneuve.
El se opri pentru o secundă, iar privirea lui deveni brusc extrem de profundă. Prin ironia absolută a sorții, acele cercetări îi dezvăluiseră un detaliu tulburător, pe care îl păstra doar pentru el. Descoperise că sora mai mare a Rosaliei, o fostă studentă de la Ravenclaw, fusese recrutată chiar de el în rândurile lor. Era una dintre cele mai capabile și nemiloase recrute ale sale, o Devoratoare de excepție care executa ordinele cu o precizie sângeroasă. Însă, privind-o pe Rosalie cu inocența ei curată de Astropuf, Richard își dădu seama că ea probabil nu știa absolut nimic despre viața dublă a surorii ei. Iar acela nu era secretul lui ca să îl dezvăluie acum, stricând liniștea acestei nopți.
— Știu de unde provii, știu ce istorii poartă numele tău, continuă el, acoperindu-și gândurile și strângând-o mai tare în brațe. Așa că nu mai avem ce să descoperim acolo. În această cameră, singurul lucru care contează este ceea ce se află aici. Cu mine.