Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 20: Umbre la Masa de Familie
Reședința familiei de Villeneuve din Anglia era inundată de lumina blândă a primăverii, însă în interiorul ei plutea o răceală pe care Rosalie nu o mai simțise până atunci. Întoarcerea acasă pentru vacanță ar fi trebuit să fie un refugiu, un moment de respiro departe de zidurile de piatră de la Hogwarts și de atmosfera apasătoare a temnițelor. Însă realitatea din afara școlii devenea pe zi ce trece tot mai tulbure.
În timpul unei cine formale în marea sufragerie a reședinței englezești, argintăria strălucea sub candelabrele de cristal, iar discuțiile curgeau leneș. Totul părea normal, până când sora ei mai mare, Charlotte, fosta studentă de la Ravenclaw care lucra acum în interiorul Ministerului Magiei, schimbă brusc cursul conversației.
— Ministerul este blocat în vechi proceduri birocratice, spuse Charlotte, tăind tacticos o bucată de friptură, cu o calmă siguranță în glas. Lucrurile s-ar mișca mult mai eficient dacă nu am mai pierde atâta timp cu reglementările stricte... și dacă am curăța structurile de cei care nu înțeleg cu adevărat tradițiile noastre. Sincer, ar fi mult mai bine în Minister fără cei cu sânge-mâl. Ei nu au nicio legătură cu magia noastră străveche.
Rosalie încremeni cu paharul de cristal la jumătatea drumului spre buze. O privi pe Charlotte, observând o sclipire rece și tăioasă în ochii ei, o rigiditate care nu îi aparținea surorii pe care o știa.
— Iar zvonurile despre rebeliune sunt complet exagerate de presă, continuă Charlotte, schițând un zâmbet discret și ridicând din umeri. Devoratorii Morții nu sunt atât de cruzi și de răi pe cât îi crede toată lumea. Ei vor doar o ordine firească. Vor să ne protejeze moștenirea de sânge pur de degradare.
Cuvintele surorii ei au căzut ca niște blocuri de gheață în mintea Rosaliei. O suspiciune bruscă, neagră și violentă i s-a declanșat în piept. Își aminti instantaneu de noaptea din laboratorul lui Richard, când el îi arătase Semnul Întunecat de pe braț și îi vorbise despre familiile vechi care sunt atrase în vârtejul războiului înainte de a realiza. Să fie oare posibil ca și Charlotte...?
Rosalie își coborî privirea spre farfurie, simțind cum inima îi zvâgnea nebunește în gât. Încercă să își calmeze gândurile, respirând adânc. „Nu... nu se poate. Poate sunt eu prea paranoică”, își spuse ea în sinea ei, încercând cu disperare să își găsească o scuză rațională. „Trăiesc de atâtea luni ascunzând secretul lui Richard, sunt înconjurată de secrete la Hogwarts... am început să văd Devoratori peste tot, chiar și în propria mea familie.”
Se convinse că obsesia lui Charlotte pentru puritatea sângelui era doar o urmare a educației stricte primite de la părinți și a mândriei specifice aristocrației magice din Anglia. Nici prin gând nu-i trecea că sora ei era deja o Devoratoare de excepție, recrutată chiar de bărbatul pe care îl iubea, și că în acel moment Charlotte lucra la sincronizarea unui asediu sângeros care avea să distrugă lumea magică. Rosalie își ridică din nou bărbia și îi zâmbi sec surorii sale, hotărâtă să își îngroape bănuielile, fără să știe cât de aproape fusese de adevărul absolut.
După terminarea cinei, atmosfera grea din reședință o împinse pe Rosalie să caute refugiu în biblioteca familiei. Penumbra încăperii, mirosul de cărți vechi și fotoliile masive de piele îi aminteau vag de Secțiunea Interzisă de la Hogwarts, oferindu-i un strop de confort. Încerca să citească un tom de alchimie, însă rândurile i se amestecau în fața ochilor. Gândurile ei zburau neîncetat la Richard și la cuvintele tulburătoare ale surorii sale.
Liniștea a fost spartă de foșnetul unei rochii de mătase. Rosalie ridică privirea și o văzu pe Charlotte pășind elegant printre rafturi, cu o cană de ceai în mână. Sora ei mai mare o privi lung, cu acea agerime specifică foștilor studenți de la Ravenclaw, și se așeză pe fotoliul de vizavi, fixându-se cu o curiozitate caldă, dar pătrunzătoare.
În lumea exterioară, nimeni din Minister nu îl bănuia pe Richard; era mult prea tânăr pentru ca cineva să creadă că are vreo legătură cu magia neagră. Însă Charlotte știa perfect cine este el cu adevărat. Știa că este marele lider al Devoratorilor, cel care îi dădea ordinele din umbră, și era pur și simplu curioasă să afle cum se purta temutul lor comandant în rolul de simplu profesor de școală. Cu toate acestea, Charlotte ținea enorm la Rosalie. Pentru ea, sora ei mai mică era mult prea inocentă, prea pură și prea slabă pentru a putea suporta greutatea realității sângeroase din afara zidurilor, așa că își promisese să o protejeze, ținând-o departe de adevărul cel întunecat.
— Ai fost extrem de tăcută la masă, Rosalie, începu Charlotte, pe un ton blând, dar studiat. De când te-ai întors de la Hogwarts pentru vacanță, parca ești cu gândul în altă parte. Zi-mi, cum mai este atmosfera pe acolo? Am auzit câte ceva despre noul vostru profesor de Poțiuni, Dante. Se zvonește că este extrem de sever. Tu ce crezi despre el, Rosalie? Cum se poartă la ore?
Întrebarea o luă prin surprindere pe Rosalie, dar își menținu chipul impasibil, strângând cartea în poale. Mintea ei sclipitoare rulă rapid strategii de apărare. Nu trebuia să lase să se vadă nicio urmă din legătura lor.
— Profesorul Dante? Este absolut îngrozitor, confirmă Rosalie imediat, pe un ton perfect plictisit și plin de o frustrare simulată excelent. Este un adevărat tiran în temnițe. Nu acceptă nicio greșeală, scade puncte din orice nimic și ne ține închiși pentru eseuri mediocre. Majoritatea elevilor îl evită pe cât posibil. Eu doar îmi văd de poțiunile mele și încerc să nu îi atrag atenția în niciun fel.
Charlotte sorbi tacticos din ceai, iar pe buze îi înflori un zâmbet discret, plin de o satisfacție ascunsă. Își imagina cu amuzament cum marele și necruțătorul lider al Devoratorilor își pierdea timpul punând la punct niște copii naivi de școală. În același timp, se simți ușurată; răspunsul Rosaliei îi confirma bănuiala că sora ei mai mică era complet străină de jocurile periculoase ale puterii. Era mai bine așa. Inocența ei de Astropuf o ținea în siguranță.
— Îngrozitor, spui? — repetă Charlotte, ridicându-se și mângâind-o complice, dar cu o afecțiune sinceră pe umăr. Ei bine, unii oameni trebuie să fie duri pentru a-și face meseria. Este mai bine să rămâi în banca ta și să nu îl superi, micuțo. Concentrează-te pe studiile tale.
Rămasă singură în întuneric, Rosalie lăsă cartea să cadă pe masă și răsuflă adânc, cu palmele tremurânde. Tocmai jucase cel mai riscant teatru din viața ei, confirmând masca de monstru a lui Richard în fața propriei sale surori. Charlotte o credea prea slabă pentru adevăr, fără să bănuiască o secundă că Rosalie împărtășea deja cel mai mare secret cu bărbatul care le conducea pe amândouă, dar din două unghiuri complet diferite.