Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 21:Capcana din Ceainărie și Vraja Sângelui
Vacanța de primăvară se apropia de sfârșit, iar reședința din Anglia părea din ce în ce mai sufocantă pentru Rosalie, măcinată de secretele pe care trebuia să le ascundă de Charlotte. Pentru a evada din acea atmosferă apăsătoare, Rosalie a acceptat cu bucurie invitația prietenei sale celei mai bune, care venise să o viziteze. Au ieșit împreună la o plimbare lungă pe străzile pavate ale unei așezări vrăjitorești din apropiere. După câteva ore petrecute făcând cumpărături prin magazinele cu ingrediente și cărți rare, râzând și lăsând pentru un moment deoparte grijile războiului, cele două fete s-au retras într-o ceainărie cochetă și liniștită pentru a bea un ceai cald.
Stăteau la o masă retrasă, lângă fereastră, când s-a întâmplat ceva complet neașteptat. În timp ce povestea entuziasmată despre cursurile de la Hogwarts, Rosalie a simțit un fior ciudat trecându-i prin corp, o căldură bruscă ce i s-a urcat în obraji. Fără ca ea să își dea seama, sub influența emoțiilor și a magiei latente care se trezea în ea, șuvițele lungi de păr au început să își schimbe culoarea, trecând rapid de la nuanța lor naturală la un roz pal, sclipitor.
Prietena ei a înlemnit cu ceașca la gură, privind-o cu ochii mari de uimire.
— Rosalie... — a șoptit ea, punând repede cana jos și aplecându-se peste masă. Părul tău... își schimbă culoarea! Cred că ești un magmetamorf! Cum de nu mi-ai spus până acum? Este o abilitate extrem de rară!
Rosalie a dus panicată mâna la păr, realizând că transformarea fusese total involuntară. Nu apucă însă să își revină din uimire, pentru că în același local, ascunși sub glugi adânci la o masă din colț, se aflau doi Devoratori ai Morții aflați în patrulare. Ochii lur ageri au surprins imediat scena. S-au privit complice, iar sub măști le-au înflorit rânjete sinistre.
Lordul Întunecat le dăduse ordine clare și stricte întregului cerc de Devoratori: avea nevoie urgentă de un animag și de un magmetamorf pentru un ritual străvechi de magie neagră, menit să îi sporească puterile de vampir înainte de asediul sincronizat. Gândul că aveau în fața lor piesa lipsă din puzzle și că vor fi răsplătiți regește atât de liderul lor, Richard, cât și de Liderul Suprem, Lordul Întunecat, i-a încântat la maximum pe cei doi vrăjitori.
Au așteptat în tăcere ca fetele să plătească și să părăsească ceainăria. Le-au urmărit pe străduțele înguste, profitând de faptul că primăvara lăsa loc unei seri cețoase și pustii. Într-o fracțiune de secundă, înainte ca Rosalie sau prietena ei să poată ridica baghetele, Devoratorii au acționat. Le-au atacat din spate cu vrăji de amorțire non-verbale, le-au răpit și le-au strâns în pelerinele lor negre, dispărând într-un pocnet sec de apariție magice.
Când Rosalie și-a deschis ochii, capul îi zvâgnea de durere, iar aerul pe care îl respira era greu, înghețat și mirosea a pucioasă și a moarte. A realizat cu groază că se afla pe podeaua de piatră rece a mării săli de consiliu din conacul Devoratorilor — exact locul unde Richard și fratele lui plănuiau distrugerea lumii magice. Prietena ei zăcea inconștientă lângă ea.
Cei doi Devoratori care le răpiseră pășiră greoi în marea sală de consiliu, lăsându-și glugile negre să cadă pe umeri. Se opriră chiar în fața Rosaliei, privind-o de sus cu niște ochi plini de o cruzime lacomă. Unul dintre ei, un vrăjitor masiv cu fața brăzdată de cicatrice, își scoase bagheta și o îndreptă direct spre chipul ei palid.
— Fă din nou schimbarea! — îi porunci el, cu o voce răgușită care reverberă de pereții reci de piatră. — Fă-ți părul să își schimbe culoarea, acum! Trebuie să ne asigurăm că ești exact cine trebuie. Dacă îl chemăm pe Lider sau pe Lordul Întunecat și se dovedește că ai făcut doar niște simple vrăji de transfigurare, amândoi o încasăm de la ei. Și crede-mă, niciunul dintre noi nu vrea să simtă furia Liderului.
Rosalie se dădu înapoi pe podeaua de piatră, cu respirația tăiată și inima bătându-i în gât. Își strânse degetele, încercând cu disperare să își controleze magia latentă, să își forțeze corpul să reacționeze. Însă frica, durerea de cap și teroarea locului o blocau complet.
— Nu pot... — șopti ea, cu buzele tremurând. — Nu știu cum să o fac la comandă...
— Nu poți? O să te ajutăm noi să poți! — rânji cel de-al doilea Devorator.
— Crucio! — pufni primul, îndreptând bagheta spre ea.
Un val de durere cumplită, ca și cum sute de ace înroșite în foc i s-ar fi înfipt în carne, o puse pe Rosalie la pământ. Scoase un strigăt scurt, strângându-și pumnii pe piatra igrasioasă, dar tortura se opri după doar câteva secunde. Vrăjitorul își coborî bagheta, observând cu ciudă că părul ei rămăsese de un șaten complet nemișcat.
— Nu merge așa. E prea încăpățânată, sau poate chiar nu controlează transformarea, mormăi cel de-al doilea, mutându-și privirea sclipitoare spre fata care abia începea să își revină din starea de inconștiență, chiar lângă Rosalie. Poate este mai bine să o torturăm pe prietena ei. Să vedem cum reacționează când își vede amica urlând de durere.
— Nu! Nu o atingeți! — strigă Rosalie, cuprinsă de o panică sălbatică.
În timp ce Devoratorul se apleca amenințător spre prietena ei, Rosalie a dus instinctiv mâna la gât, vrând să apuce pandantivul ascuns sub gulerul hainelor — acel obiect pe care îl purta mereu și care reprezenta ultima ei speranță. Însă mișcarea ei disperată nu trecu neobservată.
— Ce ai acolo? — urlă vrăjitorul cel masiv.
Cu o mișcare brutală, o înșfăcă de haine și îi smulse pandantivul de la gât, rupând lanțul subțire. În aceeași secundă, celălalt Devorator trimise blestemul Torturii direct spre prietena ei. Sala de piatră a conacului fu inundată de țipetele sfâșietoare, pline de agonie, ale prietenei sale celei mai bune.
Sunetul acelor urlete, pierderea pandantivului și furia neagră care o copleși dădură naștere unei explozii magice fără precedent în interiorul Rosaliei. Simți cum o barieră se rupe în carnea ei, alimentată de disperarea pură. Sub privirile uimite ale celor doi bărbați, șuvițele de păr ale Rosaliei începură să se miște ca și cum ar fi avut viață proprie. Culoarea se schimbă într-o fracțiune de secundă, devenind de un roșu aprins, intens și violent ca sângele proaspăt vărsat, reflectând perfect starea ei de furie oarbă.
Cei doi Devoratori au scos un icnet de satisfacție pură, privindu-i părul de tăciune aprins.
— Este ea! Este magmetamorful! Lordul va fi extrem de mulțumit! — strigă cel cu cicatrice, cu ochii sclipind de lăcomie.
Fără să mai piardă o singură clipă, extrem de încântat că își va primi recompensa, se întoarse spre partenerul său și îi ordonă pe un ton plin de adrenalină:
— Cheamă-l pe Lider!
Celălalt vrăjitor își puse imediat vârful baghetei direct pe Semnul Întunecat de pe antebrațul stâng. Apăsă adânc în carnea tatuată, șoptind incantația care trimitea semnalul de urgență.
La kilometri distanță, în biroul lui de la Hogwarts, Richard simți cum brațul stâng îi ia foc într-o arsură violentă, anunțându-l că este chemat de urgență la conac de către oamenii săi. Nu avea nicio idee că la celălalt capăt al legăturii magice, pe podeaua plină de sânge, se afla chiar fata pe care jurase să o protejeze cu prețul vieții lui.