Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 24: Sub Cămașa Nopții
Richard o privi lung, iar toată armura lui de strateg și lider rigid al Devoratorilor se prăbuși în fața lacrimilor ei. Văzând-o atât de vulnerabilă, strânsă în ghem sub plapumă și rătăcită în tricoul lui prea mare, nu mai putu să reziste distanței pe care o impusese. Făcu doi pași rapizi și se așeză pe marginea patului. Înainte ca ea să se poată retrage, o prinse ferm, dar cu o blândețe neașteptată, de talie și o trase direct spre el, învelind-o în brațele lui puternice.
Rosalie încercă să se opună, dar Richard o strânse și mai tare la piept, îngropându-și chipul în părul ei șaten. O mână îi alunecă pe sub pânza tricoului larg, mângâindu-i pielea caldă a spatelui într-un gest profund posesiv, menit să îi arate că, indiferent de monștrii care o înconjurau, brațele lui erau singurul ei refugiu sigur.
— Lasă-mă... — șopti ea în pieptul lui, dar vocea îi pieri în fața parfumului lui tăios de lemn de tisă și mentă.
— Nu te las, Rosalie, mormăi el direct la urechea ei, cu un glas jos și încărcat de o pasiune aspră. Nu te las să te distrugi singură din cauza acestui adevăr.
Apropierea lui fizică atât de intensă și mărturisirea despre Charlotte au declanșat însă o furtună de furie și dezamăgire în interiorul fetei. Își sprijini palmele de pieptul lui solid și, cu o forță alimentată de durere, îl împinse înapoi atât cât să îl poată privi direct în ochi. Lacrimile îi ardeau obrajii, iar ochii ei sclipitori de Astropuf scoteau scântei.
— Cum ai putut, Richard? — îl acuză ea, cu vocea tremurând de o revoltă aprigă. — Cum ai putut să îmi transformi sora într-o armă? Charlotte a fost la Ravenclaw, avea o minte strălucită, un viitor curat în Minister... iar tu ai venit ca o umbră și i-ai pus acel semn sângeros pe braț! Ai recrutat-o, ai transformat-o într-un soldat nemilos care uneltește din interior!
Se ridică ușor în genunchi pe saltea, înfruntându-l de la egal la egal, fără să se mai lase intimidată de statura lui.
— Iar pe mine... pe mine m-ai ținut în brațe în temnițe, m-ai sărutat pe coridoare și mi-ai spus că vrei să îmi protejezi inocența! În timp ce sora mea îți executa ordinele sângeroase afară! M-ai mințit prin omisiune în fiecare secundă. M-ai lăsat să cred că ești doar un profesor sever cu un secret periculos, când de fapt tu ești mintea sclipitoare din spatele tuturor atrocităților care ne distrug familiile! Te urăsc pentru ce ai făcut din noi, Richard... și mă urăsc pe mine pentru că, în ciuda a tot ce ești, nu mă pot opri din a te iubi.
Cuvintele ei, pline de o durere crudă și de o mărturisire atât de intensă, tăiară aerul dormitorului. Richard înlemni sub palmele ei, cu ochii albaștri fixați pe buzele ei tremurânde. Acuzațiile ei erau adevărate, dar faptul că ea recunoștea, printre lacrimi și furie, că îl iubește încă, îi trezi o dorință sălbatică de a o stăpâni și de a o păstra în umbra lui pentru totdeauna.
Richard nu a mai lăsat-o să rostească niciun alt reproș. Cuvintele ei, amestecul acela devastator de ură, durere și mărturisirea curată a iubirii pe care i-o purta, au spulberat ultima fărâmă de autocontrol a liderului Devoratorilor. Cu o mișcare fluidă și bruscă, o prinse de talie și o trânti înapoi pe pernele moi, acoperindu-i corpul fragil cu propria lui statură masivă.
— Crezi că eu am transformat-o? — îi șopti el direct în față, iar vocea lui fu un mârâit jos, aspru și încărcat de o pasiune sălbatică. — Charlotte a ales singură acea cale, Rosalie. Nimeni nu îi pune Semnul Întunecat cu forța unei minți sclipitoare de Ravenclaw. Ea a vrut putere, a vrut ordinul pe care eu i l-am oferit. Dar nu mă interesează ea. Nu mă interesează Ministerul sau restul lumii în acest moment.
Ochii lui albaștri ardeau ca două flăcări înghețate în penumbra dormitorului, țintuind-o pe loc. Își îngropă degetele mari în părul ei șaten, fixându-i capul pe perne, obligând-o să îi simtă toată forța posesivității sale.
— Ai spus că mă urăști, dar ai spus și că mă iubești. Iar asta te leagă de mine pentru totdeauna, de Villeneuve. Nu mai există cale de întoarcere spre neutralitatea ta confortabilă de Astropuf.
Fără nicio reținere, își coborî buzele peste ale ei într-un sărut devastator, flămând și profund, menit să îi șteargă orice tentativă de revoltă. O săruta cu o intensitate care îi tăia instantaneu răsuflarea, demonstrându-i prin fiecare atingere crudă și posesivă că ea îi aparținea în totalitate lui, indiferent de monștrii din jur. Își strecură mâinile reci pe sub pânza largă a tricoului ei, strângând-o la pieptul lui solid, în timp ce Rosalie se lăsa purtată de valul de foc, realizând că brațele liderului Devoratorilor erau singurul loc din întreaga lume unde își dorea cu adevărat să se piardă, chiar dacă acel loc însemna condamnarea ei la întuneric.
Când s-a desprins în sfârșit din buzele ei, lăsând-o amețită și cu respirația sacadată, Richard a privit-o lung, cu un triumf întunecat în ochi.
Richard se ridică de pe pat cu o mișcare calculată și își potrivi hainele, fără ca măcar o singură cută să îi trădeze gesturile anterioare. Toată căldura și intensitatea sălbatică de dinainte pieriră într-o fracțiune de secundă de pe chipul lui palid. Masca de gheață a liderului Devoratorilor se reinstală complet, lăsând trăsăturile ascuțite la fel de rigide și impenetrabile ca zidurile de piatră de la Hogwarts.
Își îndreptă spatele, privind-o de sus pe Rosalie, care rămăsese întinsă printre perne, cu respirația încă sacadată și înfășurată în tricoul lui prea mare. Ochii lui albaștri, acum reci ca două blocuri de gheață, o țintuiră fără nicio fărâmă de blândețe.
— Ăsta sunt eu, Rosalie, rosti el, iar vocea lui fu un mârâit jos, complet sec și distant. Acum îmi cunoști adevărata identitate. Te aștept jos la masă, iar după aceea... o să îți descopăr totul despre mine.
Se opri pentru o fracțiune de secundă, iar maxilarul i se încleștă violent. O umbră de posesivitate aspră, aproape disperată, îi întunecă privirea tăioasă în timp ce adăugă:
— Însă te avertizez... nu sunt deloc sigur dacă o să te pot lăsa să pleci de aici, în cazul în care nu vei mai dori să fii cu mine după ce afli tout.
Nu mai așteptă niciun răspuns. Se întoarse cu spatele și părăsi încăperea cu pași mari și hotărâți. Ușa se închise în urma lui cu un pocnet sec, lăsând-o pe Rosalie singură în penumbră, copleșită de amenințarea mută din cuvintele lui și de rapiditatea cu care el se putea transforma din bărbatul care o stăpânise într-un străin absolut.
Richard coborî treptele de piatră spre birou, unde — fără ca vreunul dintre ei să știe — o bufniță de la Charlotte se apropia deja de fereastră cu scrisoarea care avea să schimbe cursul întregului război.
Richard coborî treptele de piatră cu o rigiditate calculată, lăsând în urmă penumbra dormitorului și ecoul cuvintelor grele pe care i le aruncase Rosaliei. Intre în biroul său masiv, unde aerul mirosea a pergament vechi și a ceară arsă, și se îndreptă direct spre fereastra înaltă. O bufniță mare, cenușie, cu însemnele de recunoaștere ale mesagerilor secreți ai Ministerului, bătea deja cu ciocul în sticlă.
Deschise fereastra cu o mișcare scurtă de baghetă, luă tubul de piele strâns de piciorul pasării și o trimise înapoi în primăvara de afară. Recunoscu instantaneu scrisul tăios, caligrafic și impecabil al Charlottei. Era o scrisoare codificată, o metodă pe care fosta Ravenclaw o folosea doar în cazuri de urgență maximă pentru a comunica cu liderul ei fără a trezi suspiciunile Aurorilor. Nimănui din cercul lor nu îi păsa de dispariția celor doi Devoratori de rând pe care el îi executase în conac; în marea schemă a războiului, ei nu valorau nimic. Altele erau urgențele care o făceau pe Charlotte să riște un mesaj.
Richard desfășură pergamentul, iar degetele lui mari se strânseră pe margini pe măsură ce descifra rândurile.
„Lidere,” scria ea, „Am reușit să finalizez breșa în sistemul de securitate al Departamentului de Aplicare a Legii Magice. Săptămâna viitoare, rețeaua de pulbere de zvîr a Ministerului va fi complet deconectată pentru mentenanță timp de trei ore. Este fereastra perfectă. Dacă sincronizăm atacul atunci, Aurorii nu vor putea cere întăriri și nici nu vor putea folosi rețeaua pentru a se retrage. Lordul Întunecat a aprobat deja planul și cere ca tu să declanșezi asediul asupra Hogwarts-ului în exact aceleași trei ore. Totul este pregătit din partea mea pentru marea lovitură.”
Însă, în ultimul rând al scrisorii, scrisul Charlottei devenea ușor tremurat, trădând o fisură emoțională în masca ei de spion perfect:
„În plus, am o problemă personală. Sora mea mai mică, Rosalie, a dispărut misterios din reședința noastră din Anglia de o zi întreagă. Îți cer oficial permisiunea să îmi iau o zi liberă de la Minister pentru a o căuta pe sora mea, înainte de a declanșa atacul. Trebuie să mă asigur că este în siguranță.”
Richard lăsă pergamentul pe birou, iar maxilarul i se încleștă atât de tare încât o venă îi pulsă violent pe tâmplă. Capcana militară era pregătită cu o precizie chirurgicală, iar Charlotte își făcuse datoria de Devoratoare de excepție, fără să aibă cea mai mică idee că sora ei se afla chiar în dormitorul de sus, protejată în tricoul lui prea mare.
Asediul sincronizat asupra Hogwarts-ului și a Ministerului era acum bătut în cuie pentru săptămâna viitoare. Richard își strânse pumnul pe masă, privind spre tavan. Trebuia să joace cel mai periculos și sângeros joc dublu din viața lui: să îi refuze Charlottei permisiunea de a pleca în căutarea Rosaliei pentru a menține secretul, să organizeze un atac masiv, și în același timp să decidă cum o va pune pe Rosalie în fața acestui adevăr brutal jos, la masă.