Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 30: Întâlnirea 
Sâmbăta următoare, ziua ieșirii în Hogsmeade a sosit sub un cer cenușiu de primăvară. Rosalie a părăsit castelul cu gluga pelerinei trasă pe cap și mânecile lungi trase bine peste mâini, ascunzând iluzia Semnului Întunecat. S-a îndreptat direct spre ceainăria mică și retrasă de la marginea satului, unde fusese stabilită întâlnirea.
Când a împins ușa de lemn, mirosul de scorțișoară și ceai cald a întâmpinat-o, dar atmosfera era incredibil de tensionată. Într-un colț ferit, la o masă în penumbră, o aștepta Charlotte. Sora ei mai mare purta o robă elegantă de călătorie, dar chipul ei caligrafic și tăios era marcat de o paliditate cruntă și de o disperare nedeghizată.
În secunda în care Rosalie s-a așezat la masă, Charlotte a înșfăcat-o direct de încheietura mâinii stângi, fixând-o cu niște ochi mari, plini de o groază profundă și de o mulțime de întrebări care stăteau să explodeze.
— Rosalie... — a șoptit Charlotte, cu o voce tremurândă, strângându-i degetele atât de tare încât o durea. Spionii mei de la Hogwarts mi-au trimis mesaj în zori. Au spus că el te-a chemat... că Liderul ți-a pus semmul în temnițe. Spune-mi că nu e adevărat! Arată-mi brațul, Rosalie! Acum!
Rosalie nu a ezitat nicio secundă. Sub privirea disperată și încărcată de suspiciune a surorii ei, și-a ridicat încet mâna stângă și, cu o mișcare fluidă, și-a tras mâneca lungă a pelerinei în sus, dezgolindu-și antebrațul palid.
Charlotte a scos un icnet înăbușit de durere, iar ochii i s-au umplut instantaneu de lacrimi. Acolo, pe pielea curată a Rosaliei, se contura perfect, în tuș fumuriu și sinistru, iluzia Semnului Întunecat. Craniul cu șarpele ieșindu-i din gură pulsa cu un realism înfiorător, o capodoperă a magiei negre pe care Richard o crease pentru a o proteja.
— Nu... nu se poate... — a șoptit Charlotte, strângându-i încheietura cu degetele tremurânde, în timp ce o neputință cruntă o copleșea. Nu trebuia să accepți Semnul, Rosalie! De ce ai făcut-o? Tu nu ești suficient de puternică pentru a rezista ordinelor Liderului sau ale Lordului! Magia asta te va strivi. Ești doar un copil... 
În acea exactă clipă de vulnerabilitate și disperare, penumbra din jurul mesei lor a fost tăiată de o siluetă înaltă și impunătoare. Fără să ceară permisiunea și fără să scoată vreun zgomot, Richard s-a așezat la masa lor, chiar pe scaunul de lângă Rosalie. Purta hainele lui negre de călătorie, dar chipul lui, lipsit de masca de argint, era de o răceală absolută, tăioasă și suverană. Ochii lui albaștri s-au pironit direct asupra Charlottei, transformând atmosfera din ceainărie într-o capcană de gheață.
Charlotte a înlemnit instantaneu, recunoscându-și Comandantul. S-a îndreptat de spate, masca ei de Devoratoare de excepție din Minister reinstalându-se parțial peste trăsăturile Ravenclaw, deși în ochi încă îi sclipea teroarea pentru sora ei mai mică.
— Lidere... — a rostit Charlotte cu o voce joasă, plecându-și ușor capul în semn de respect, deși degetele i se strângeau pe marginea mesei.
Richard a aruncat o privire scurtă spre antebrațul dezgolit al Rosaliei, apoi și-a mutat ochii înapoi spre sora ei. Pe buzele lui perfect conturate a apărut o linie fină, rigidă, plină de o autoritate care nu accepta nicio replică sau contestare a deciziilor sale.
— Ai cerut o întâlnire, Charlotte, a rostit el, iar vocea lui joasă, catifelată și profundă a umplut spațiul dintre ele ca un blestem mut. Ai trimis scrisori pline de revoltă, spunându-mi că sora ta este doar un copil și nu este potrivită pentru rândurile noastre. Însă, după cum vezi, decizia a fost luată. Rosalie poartă deja semnul intunecat. Ea a dovedit mai mult curaj și mai multă loialitate intrând în conac decât mulți dintre soldații mei de elită. Iar acum, că suntem toți trei la aceeași masă... venise momentul să stabilim regulile acestui joc înainte ca examenele de la Hogwarts să înceapă și asediul să fie declanșat.
Rosalie a rămas perfect nemișcată, cu brațul încă dezgolit, privind direct spre sora ei. Sub masă, a simțit cum genunchiul lui Richard s-a presat discret de al ei, o atingere posesivă și protectoare.
Charlotte înlemni pe scaun, iar aerul din jurul mesei păru să se subțieze periculos. Se aștepta la o mustrare militară sau la amenințări ideologice despre puritatea sângelui, dar Richard făcu un gest scurt cu mâna, izolând masa lor cu un farmec de liniște non-verbal, extrem de puternic. Masca lui de gheață se strânse, iar ochii lui albaștri o țintuiră pe fosta Ravenclaw cu o autoritate care nu lăsa loc de replică.
— Ascultă-mă bine, Charlotte, rosti Richard, iar vocea lui coborî într-un registru jos, tăios și lipsit de orice inflexiune de emoție. Nu i-am pus semnul pentru că aveam nevoie de un alt soldat în prima linie. Rosalie este sub protecția mea directă, din ordine și motive care mă privesc exclusiv pe mine ca Lider.
Își sprijini palmele mari pe blatul de lemn, aplecându-se ușor spre ea, privind-o cu o duritate ce îi amintea Charlottei exact cine era bărbatul din fața ei.
— Îți spun acest adevăr acum ca să știi cum să o protejezi în fața Lordului Întunecat și să nu mai creezi probleme în marea schemă a planurilor noastre. De astăzi înainte, nu mai vreau să aud nicio întrebare din partea ta. Nu mai trimite scrisori pline de panică și nu mai căuta motive sau ocazii să o abordezi pe Rosalie ca să o descoși. Orice interacțiune neobișnuită sau agitație din partea ta va crea suspiciuni inutile printre ceilalți Devoratori și în fața Lordului. Rosalie își va vedea de examene, iar tu îți vei vedea de postul tău de la Minister. Să nu îți mai bagi nasul în deciziile mele, Charlotte. Ai înțeles?
Charlotte înghiți în sec, privind când spre Liderul ei, când spre Rosalie, care își menținea oclumentia intactă, cu brațul încă dezgolit. Își dădu seama că, deși nu înțelegea pe deplin dedesubturile acestei alianțe ciudate, sora ei mai mică era protejată de cel mai puternic scut posibil din acest castel. Înclină încet capul în semn de supunere, acceptând noul ordin tăcut.

Richard se ridică de la masă cu aceeași mișcare fluidă și calculată care îi caracteriza fiecare gest. Masca lui de Lider redevenise perfectă, impenetrabilă. Își aruncă o ultimă privire scurtă spre Rosalie, o privire care purta o promisiune tăcută și protectoare, apoi făcu un pas înapoi. Anulă farmecul de liniște dintr-o singură mișcare discretă de baghetă.
— Vă las să vă încheiați discuția, rosti el pe un ton rece și detașat, adresându-se Charlottei. 
Se întoarse și părăsi ceainăria, lăsându-le pe cele două surori singure în penumbra colțului retras. De îndată ce ușa de lemn se închise în urma lui, aerul dintre ele păru să se destindă, iar Charlotte se aplecă imediat peste masă. Își fixă sora mai mică cu o privire amestecată de uimire, îngrijorare profundă și o curiozitate tipică unei foste studente de la Ravenclaw. Nu mai văzuse niciodată o astfel de dinamică în jurul Comandantului ei.
— Cum ai ajuns să fii atât de apropiată de Lider, Rosalie? — o întrebă Charlotte direct, cu vocea coborâtă până la o șoaptă tensionată. Cum este posibil ca profesorul Dante să te ia sub aripa lui în felul ăsta?
Rosalie își ridică încet mâneca pelerinei, acoperind iluzia Semnului Întunecat, și își potrivi o șuviță de păr în spatele urechii, apelând la tot controlul mental pe care îl învățase în timpul orelor de Legilimanție.
— Nu știu, Charlotte... pur și simplu s-a întâmplat, răspunse ea evaziv, menținându-și chipul calm.
Charlotte o studie preț de câteva secunde, refuzând să fie dusă de nas atât de ușor. Ochii ei sclipiră de o bănuială bruscă.
— Aveți o relație? — întrebă ea, tăind firul ocolitor al Rosaliei.
Fata de la Astropufi simți un fior cald pe șira spinării, dar își păstră masca intactă. Își ridică privirea și o fixă pe sora ei cu o nuanță subtilă de îndrăzneală în ochi:
— Depinde ce înțelegi tu prin relație.
Charlotte își reținu răsuflarea, realizând în acea secundă că sora ei mai mică ascundea mult mai mult decât lăsa să se vadă. Îngrijorarea de soră mai mare reveni cu o forță uriașă, iar următoarea întrebare scăpă de pe buzele ei înainte de a o putea cenzura:
— Te-a sărutat?
Rosalie rămase pentru o clipă tăcută în fața ceștii de ceai care începuse să se răcească, simțind cum sub această întrebare directă, toate secretele nopților din temnițe și ale clipelor din casa lui protejată presau să iasă la iveală.
Rosalie coborî privirea spre ceașca de ceai, lăsând tăcerea să plutească preț de câteva secunde chinuitoare în colțul întunecat al ceainăriei. Charlotte o urmărea fără să clipească, cu inima bătându-i în gât. Își strângea degetele pe masă, așteptând un refuz, o minciună sau o defensivă copilărească.
Însă Rosalie își ridică încet ochii mari, privind-o direct în suflet. Controlul ei oclumentic rămase intact, dar o licărire de o sinceritate profundă și matură îi transformă expresia.
— Da, m-a sărutat, recunoscu ea cu o voce joasă, dar perfect sigură.
Făcu o scurtă pauză, refuzând să dea mai multe detalii despre nopțile petrecute în dormitorul lui, despre atingerile lui posesive de pe coridoarele pustii sau despre promisiunile din casa lui protejată din Anglia. Nu era cazul să îi spună totul. Doar o privi pe sora ei mai mare, lăsând confirmarea simplă să atârne în aerul greu al încăperii.
Charlotte rămase extrem de uimită, cu buzele ușor întredeschise, incapabilă să mai scoată vreun cuvânt. Mintea ei, antrenată la Ravenclaw și călită în uneltirile reci de la Minister, refuza pur și simplu să proceseze o asemenea realitate. În viziunea ei, Comandantul — marele și necruțătorul lider al Devoratorilor, cel care tăia vieți cu o simplă mișcare de baghetă — era un monstru de gheață. Nu credea, nici în cele mai nebunești scenarii, că el ar fi capabil să protejeze cu atâta îndârjire pe cineva din alte motive decât propria lui cauză militară. Pentru el, oamenii fuseseră mereu doar pioni. Iar acum, sora ei mai mică, o Astropufă pe care o credea vulnerabilă, era excepția de la regulă.
— Tu... tu chiar ești sub protecția lui personală, șopti Charlotte într-un final, cu o voce în care groaza se împletea acum cu o uluire profundă. Nu-mi vine să cred... Ai grijă, Rosalie. Un om ca el poate fi la fel de devastator când iubește, cum este și când distruge.
Rosalie dădu doar încet din cap, strângându-și mânecile pelerinei peste brațul cu falsul Semn, știind că prăpastia se închisese. Charlotte înțelesese în sfârșit de ce nu trebuia să își mai bage nasul.