Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 31: Refugiul dinaintea Furtunii
La micul dejun, Marea Sală din Hogwarts era cufundată într-o atmosferă apăsătoare. Sesiunea de examene începuse, dar pentru Rosalie, foile de pergament și testele nu mai aveau nicio valoare. Privirea ei sclipitoare s-a oprit asupra scaunului central de la masa profesorilor. Se uita cu o milă profundă și nedeghizată la bătrâna directoare, o vrăjitoare care nu bănuia cu nimic că lumea pe care o conducea cu atâta mândrie urma să fie măturată de un masacru.
Richard, așezat la câțiva metri distanță, a surprins instantaneu acea privire încărcată de compasiune. Maxilarul lui s-a încleștat; oclumentia ei dădea semne de slăbiciune din cauza bunătății sale native de Astropuf. Printr-o mișcare scurtă din cap, i-a transmis semnalul tăcut.
Câteva minute mai târziu, în penumbra laboratorului de Poțiuni, Richard a încuiat ușa și a prins-o de umeri, fixând-o cu ochii lui albaștri, reci și extrem de serioși.
— În zilele care urmează va fi asediul, Rosalie, i-a spus el, iar vocea lui joasă, catifelată, a tăiat aerul ca o lamă. Timpul nostru a expirat. Charlotte a securizat Ministerul, iar eu voi deschide porțile castelului. Tu nu poți rămâne aici. Te trimit la reședința mea protejată din Anglia, chiar acum. O să te duc eu personal, ca să mă asigur că nicio creatură a nopții și niciun spion nu îți iau urma.
Fără să îi lase timp de replică, a strâns-o la piept și, într-un pocnet sec de apariție magică, a smuls-o din realitatea de la Hogwarts.
Când picioarele lor au atins podeaua de lemn a dormitorului mare din casa lui securizată din Anglia, liniștea s-a așternut ca un plumb. Richard a făcut un pas înapoi, privind-o lung, doar în cămașa lui neagră, lăsând masca de Lider operativ să cadă complet în fața ei. Trăsăturile lui palide purtau o gravitate pe care Rosalie nu o mai văzuse niciodată.
— Ascultă-mă bine, Rosalie, a rostit el, pe un ton grav, dar plin de o căldură disperată. Dacă totul merge conform planului, mă voi întoarce și te voi face Doamna Wahlen. Dar dacă... dacă eu nu mă mai întorc din acest asediu, dacă Heinrich sau Ordinul Phoenix mă vor doborî... această casă îți rămâne ție. Am legat-o de sângele tău prin magia pe care ai văzut-o în camera arborelui genealogic. În plus, am securizat o bună parte din moștenirea familiei Wahlen pe numele tău. Vei fi bogată, vei fi liberă și vei fi în siguranță.
Rosalie a simțit cum tot pământul se prăbușește sub ea. Cuvintele lui au lovit-o direct în inimă, spulberându-i scuturile mentale. A făcut un pas rapid spre el, prinzându-l de gulerul cămășii cu degetele tremurânde, în timp ce lacrimile i s-au revărsat în sfârșit pe obraji.
— Nu! Nu accept asta, Richard! — a strigat ea, cu o voce frântă de o durere sălbatică. — Nu accept să nu te întorci! Nu-mi pasă de nicio casă și de nicio moștenire! Nu te-am iubit ca să te pierd pe câmpul de bătălie! Trebuie să te întorci la mine! Promite-mi!
Richard a privit-o de sus, iar în ochii lui albaștri a explodat o pasiune atât de mistuitoare, o posesivitate atât de oarbă, încât a lăsat bagheta să cadă pe masă. Văzând-o cum luptă pentru viața lui, cum refuză moartea pe care el o acceptase ca pe un risc asumat, liderul Devoratorilor s-a predat complet.
A prins-o de talie și a trântit-o înapoi pe pernele mari ale patului, acoperindu-i corpul fragil cu propria lui statură masivă. Nu a mai existat loc pentru reproșuri, pentru planuri militare sau pentru frica de Lordul Întunecat. În acea cameră izolată de restul lumii, sub presiunea timpului care se scurgea spre dezastru, cei doi au făcut dragoste pentru prima dată.
A fost o unire disperată, o explozie de foc și umbre în care trupurile lor s-au recunoscut și s-au stăpânit reciproc. Săruturile lui Richard erau adânci, flămânde, pedepsindu-i teama și transformând-o în pasiune pură, în timp ce mâinile lui mari îi mângâiau pielea caldă, revendicând-o ca pe singurul lui trofeu adevărat din acest război. Rosalie s-a abandonat complet în brațele lui, strângându-l la piept ca și cum ar fi vrut să îi imprime ritmul inimii ei în suflet, pentru a-l ține în viață în mijlocul masacrului ce stătea să înceapă. În acea noapte, pe altarul unui viitor incert, fata de la Astropufi a devenit, în întregime și dincolo de orice magie neagră, a lui.

---

Când primele raze palide ale dimineții au străpuns ferestrele dormitorului, iluzia nopții perfecte s-a destrămat. Timpul expirase. Richard s-a ridicat din pat cu o mișcare calculată, fluidă, iar pe chipul lui palid s-a reinstalat, bucată cu bucată, masca de gheață a Liderului. Rosalie l-a urmărit în tăcere cum își strângea nasturii cămășii negre și cum își potrivea hainele grele de călătorie, pregătite pentru bătălia care avea să schimbe fața lumii magice.
Când el a luat de pe masă masca de argint a Devoratorilor, obiectul acela rece și sinistru care îi ascundea complet umanitatea, Rosalie s-a dat jos din pat. A pășit spre el și, fără să îi pese de armura lui rigidă, i-a oferit o ultimă îmbrățișare, strânsă și disperată, lipindu-și fruntea de pieptul lui solid.
— Te rog... fii extrem de atent, Richard, i-a șoptit ea cu o voce tremurândă, dar plină de o maturitate profundă.
În sinea ei, mintea ei sclipitoare înțelesese perfect un adevăr crucial: pentru el, cel mai bine în acest moment era să o știe în siguranță totală, ferecată în această casă protejată. Știa că dacă ar fi încercat să fugă sau să îl urmeze, ar fi devenit o slăbiciune, iar gândul că ea ar putea păți ceva l-ar fi distras de la misiunea lui, condamnându-i pe amândoi în fața Lordului Întunecat. Deși în adâncul sufletului ei de Astropuf nu era întru totul de acord cu această nouă ordine sângeroasă și cu distrugerea Ministerului, Rosalie îl iubea pe el dincolo de orice ideologie. Pentru a-l păstra în viață, trebuia să accepte și ideile lui, să accepte monstrul pe care alesese să îl urmeze.
Richard a înlemnit sub îmbrățișarea ei, iar brațele lui mari au strâns-o pentru câteva secunde cu o posesivitate sălbatică, îngropându-și chipul în părul ei șaten. Înțelegea sacrificiul ei tăcut și devotamentul orb.
— Mă întorc la tine, Rosalie. Îți promit, a mormăit el, cu o voce joasă care a vibrat direct în pieptul ei. Rămâi aici și nu deschide ușa nimănui. Săptămâna viitoare, lumea va fi a noastră.
S-a desprins încet, și-a așezat masca de argint pe chip, transformându-se din nou în comandantul suprem al armatei întunericului, și a dispărut într-un pocnet sec de apariție magică, lăsând în urmă o liniște de mormânt.

---

La kilometri distanță, în exact aceleași secunde, asediul sincronizat a explodat. În subsolurile Ministerului Magiei, Charlotte a activat breșa, deconectând complet rețeaua de polen zvârr timp de trei ore și blocând Aurorii în propriile birouri, fără nicio cale de a cere ajutoare. În mod concomitent, la Hogwarts, barierele străvechi de protecție s-au prăbușit cu un zgomot asurzitor sub magia neagră a lui Richard. Porțile castelului s-au deschis, iar armata de Devoratori, în frunte cu elevii Viperini din anul șapte, a năvălit pe coridoare, declanșând masacrul în mijlocul sesiunii de examene. Războiul total începuse, în timp ce Rosalie, izolată în colivia ei de aur, putea doar să strângă tricoul lui la piept și să aștepte să vadă dacă bărbatul pe care îl iubea se va întoarce ca un rege sau nu se va mai întoarce deloc.