Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 33: Castelul din Pădurea Neagră
Plecarea spre Germania s-a făcut sub acoperirea nopții, printr-o succesiune de apariții magice coordonate de Richard. Când realitatea s-a stabilizat în sfârșit, Rosalie s-a trezit în fața unei fortărețe mărețe din piatră cenușie, înălțată pe creasta unui munte măturat de vânt, la marginea Pădurii Negre. Era reședința străveche a familiei Wahlen, un loc încărcat de o magie pură, bătrână și severă, unde Richard își petrecuse copilăria și unde învățase primele taine ale alchimiei.
Rosalie a decis să o cheme la ceremonie doar pe sora ei, Charlotte. Nu a vrut să își expună prietena la pericolele din jurul noii dinastii, iar Charlotte, acum o piesă grea în noul Minister de la Londra, a sosit la castel cu o robă elegantă, dar cu o postură rigidă, înțelegând solemnitatea momentului.
Înainte ca jurămintele să fie legate, Richard a condus-o pe Rosalie în marea sală de mese a conacului german pentru a lua cina. Încăperea era uriașă, dominată de grinzi masive de stejar și de un șemineu de piatră în care flăcările trosneau puternic. Lumina sfeșnicelor de argint arunca umbre lungi pe pereți, oferind locului o măreție aspră.
În timp ce stăteau la masa lungă de lemn, câțiva servitori bătrâni ai conacului, îmbrăcați în haine de un verde închis, s-au apropiat în tăcere pentru a le servi mâncarea. În acel moment, Richard s-a întors spre ei. Rosalie s-a oprit cu tacâmurile în mână, ascultându-l. A fost pentru prima dată când l-a auzit pe Richard vorbind în limba lui maternă, germana.
I s-a părut incredibil de ciudat să îl audă exprimându-se așa. Fiind crescută în spiritul eleganței franceze, unde fiecare cuvânt suna melodios, fluid și aproape ca un cântec, limba germană i s-a părut extrem de brutală, ascuțită și dură. Consoanele puternice și accentele tăioase pe care Richard le rostea cu o naturalețe perfectă îi puneau în evidență autoritatea nativă. Această limbă aspră se potrivea perfect cu structura lui impunătoare și cu rolul de Lider operativ, amintindu-i Rosaliei, încă o dată, că bărbatul de care se îndrăgostise în temnițele de la Hogwarts provenea dintr-o lume mult mai aspră și mai periculoasă. Richard a observat uimirea din ochii ei sclipitori, a schițat un zâmbet scurt și discret, iar servitorii s-au retras în tăcere, lăsându-le spațiul lor privat.


Mai târziu, ceremonia a fost organizată în marea sală de ritualuri a fortăreței, unde un perete masiv de granit pulsa în linii de aur, gata să înscrie noul nume în tușul sângelui pur. Rosalie pășea încet, îmbrăcată într-o rochie lungă din mătase albă, dar cu mânecile strânse pe brațul unde iluzia Semnului fusese complet șters prin magia lui Richard; acum, legătura lor era reală, dincolo de orice deghizare.
În timp ce pășea spre Richard, care o aștepta în fața altarului de piatră într-o robă neagră de gală, privirea ei sclipitoare a scanat penumbra sălii. Lângă sora ei, Charlotte, care stătea cu capul plecat într-o supunere deplină, Rosalie a înlemnit. O siluetă înaltă, de o paliditate supranaturală, purtând o mantie grea cu blană și având ochii sângerii fixați pe ea, asista la nuntă.
Era Lordul Întunecat. Vampirul Heinrich stătea acolo, nemișcat, privindu-le jurămintele cu un scepticism crunt și tăios, încercând să descifreze dacă această unire subită ascundea vreo slăbiciune a fratelui său sau dacă era, într-adevăr, doar mutarea dinastică necesară pentru continuarea sângelui lor pur.
Rosalie a ajuns în fața lui Richard, l-a prins de mâinile lui mari și calde, iar în timp ce ritualul era rostit de un bătrân vrăjitor german, s-a aplecă ușor spre el.
— Richard... — a șoptit ea, cu o voce extrem de joasă, fără să își desprindă ochii mari de pe chipul lui palid. — Fratele tău... Lordul Întunecat este lângă Charlotte. Se uită sceptic la noi. De ce este aici?
Richard nu a clipit, iar maxilarul lui a rămas o linie perfectă, de gheață. Îi strânse degetele cu o posesivitate caldă, transmițându-i toată siguranța de care avea nevoie în fața monstrului suprem.
— Eu l-am chemat, Rosalie, i-a răspuns el în șoaptă, iar vocea lui joasă și catifelată i-a liniștit instantaneu inima. Am vrut să asiste personal la această ceremonie. Trebuie să vadă cu ochii lui cum sângele tău Villeneuve se leagă definitiv de numele Wahlen pe acest perete străvechi. Când magia acestei fortărețe te va recunoaște oficial drept soția mea și viitoarea mamă a moștenitorilor mei, Heinrich nu va mai avea nicio pârghie prin care să se poată îndoi de decizia mea. Își dorește continuarea liniei noastre mai mult decât orice. Privirea lui sceptică este doar ultima lui încercare de a ne speria. Rămâi fermă.
Rosalie a tras adânc aer în piept, ridicându-și mândră bărbia sub cerul Germaniei, gata să își amestece sângele cu al lui și să devină, în fața Liderului și a Lordului, Doamna absolută a noului regim al umbrelor.