Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 35: Un Secret pentru Viitor
A doua zi dimineață, lumina rece a Germaniei inunda dormitorul masiv din fortăreață. Richard și Rosalie se pregăteau pentru plecarea iminentă spre Londra, unde noul Minister îi aștepta să își ocupe pozițiile în ierarhia umbrelor. Toată lumea din afara acestor ziduri știa deja cine este el cu adevărat; războiul total dăduse la o parte toate secretele, iar Richard nu mai era nevoit să își pună masca de argint. Chipul lui palid, de o frumusețe ascuțită și suverană, rămase la vedere, purtând amprenta clară a Liderului suprem pe care întreaga comunitate magică îl recunoștea și în fața căruia tremura.
Înainte de plecare, Richard s-a întors spre ușa masivă de la intrare și a început să le dea ultimele ordine stricte servitorilor și gărzilor rămase la conac. A vorbit din nou în limba lui maternă, germana, cu acele consoane tăioase, accente dure și un ton plin de o autoritate brutală care umplea spațiul. Rosalie s-a oprit în mijlocul camerei și l-a ascultat, privindu-l cu o expresie ciudată, amestecată cu o uimire reținută în fața asprimii acelor sunete.
Când servitorii s-au retras cu plecăciuni adânci, Richard s-a întors spre ea. A surprins instantaneu privirea ei fixă și a lăsat să îi scape un râs scurt, jos și plin de o ironie caldă. Păși spre ea și, trecând cu o fluiditate incredibilă într-o limbă complet diferită, o întrebă direct în franceză, cu un accent impecabil și incredibil de melodios:
— Tu préfères que je parle ainsi ? Est-ce que cela te plaît davantage ? (Îți place mai mult să vorbesc așa? E mai pe placul tău?)
Rosalie izbucni într-un râs curat și uimit, privindu-l cu ochii mari. Nu se așteptase nicio secundă ca Liderul Devoratorilor să stăpânească atât de perfect limba eleganței și a diplomației.
— Știi și franceza pe lângă toate celelalte? — l-a întrebat ea, amuzată și profund impresionată de geniul lui ascuns. — Richard... dacă tot o vorbești atât de frumos, nu am putea să vorbim în franceză de acum înainte, când suntem doar noi doi? Sună mult mai blând decât germana ta de masacru.
Richard a zâmbit discret, o sclipire de o aroganță mândră apărându-i în ochii albaștri. I-a prins blând bărbia între degete, dar răspunsul lui a venit ca un refuz categoric, plin de acea mândrie dinastică de sânge pur:
— Nu, a reteză el propunerea, cu o voce joasă și catifelată. Poate că tu ar trebui să înveți germana, Rosalie. Până la urmă... numele de familie și l-a schimbat ea, nu eu. Tu ești cea care a intrat în casa Wahlen.
Fata a zâmbit, acceptând provocarea din privirea lui, în timp ce el își potrivea mantia grea de călătorie.
Rosalie s-a apropiat apoi de el, l-a prins blând de mâini și și-a ridicat ochii sclipitori spre ai lui. Trăsăturile ei purtau acum o seriozitate matură.
— Richard... te rog, am o rugăminte înainte de a ajunge la Londra, a șoptit ea, strângându-i degetele lungi. Vreau ca această căsătorie să rămână secretă pentru moment. Doar Charlotte și Heinrich să știe adevărul de pe peretele de granit.
Richard s-a oprit din mișcări, iar sprâncenele i s-au îndreptat într-o linie tensionată de uimire. Ochii lui albaștri au fixat-o cu acea intensitate posesivă care cerea explicații imediate. El plănuise să își urce soția pe un tron de umbre în secunda în care ajungeau la Londra, pentru a-și demonstra triumful total acum, când nimeni nu mai purta măști.
— De ce, Rosalie? — a întrebat el, cu o voce joasă și gravă. — Numele Wahlen este scutul tău absolut. Dacă îl fac public, întreaga lume se va pleca în fața ta, mai ales acum când toți știu cine sunt și ce putere dețin.
— Tocmai de aceea nu îl vreau încă, a explicat ea cu o calmă fermitate, menținându-și privirea direct în a lui. Vreau să mă angajez și eu la Minister. Am o minte sclipitoare, am antrenamentul tău și vreau să îmi demonstrez propria valoare în noul regim. Dacă lumea va afla că sunt Doamna Wahlen, soția temutului Lider pe care toți îl cunosc și de care se tem, toți mă vor privi cu o groază cumplită. Voi fi izolată într-o colivie de aur. Eu îmi doresc să îmi fac prieteni sinceri, oameni care să mă aprecieze pentru cine sunt, nu pentru numele de care tuturor le este frică. Lasă-mă să fiu doar Rosalie de Villeneuve pentru o vreme, până când lucrurile și noua ordine se vor stabiliza complet în Anglia.
Dante a înlemnit, privind-o de sus. S-a gândit un pic, rulând scenariul prin mintea lui de strateg. Își dorea să o posede în fața tuturor, să arate lumii cui îi aparține sub acest cer, dar înțelepciunea și dârzenia din cuvintele ei l-au cucerit din nou. Realiza că oclumentia ei și mândria de Villeneuve o transformau într-o femeie mult mai puternică decât ar fi crezut fratele său. Nu avea nevoie de un trofeu fragil, ci de o parteneră capabilă să meargă umăr la umăr cu el prin noul imperiu al umbrelor.
Pe buzele lui a apărut un zâmbet discret, încărcat de o mândrie profundă. S-a aplecat și a sărutat-o lung, apăsat, pecetluind acest nou pact secret dintre ei.
— Bine, a acceptat el, iar vocea lui a redevenit acea șoaptă catifelată care o stăpânea complet. Căsătoria noastră rămâne secretul nostru dincolo de granițe. Vei intra în Minister ca o Villeneuve, dar să nu uiți nicio secundă, când vei păși pe coridoare sub privirile altor bărbați, al cui nume este scris în granitul din spatele tău. Întorci mereu în colivia mea.
Rosalie a dat aprobator din cap, cu inima bătându-i de fericire. Jocul lor dublu căpăta o nouă dimensiune, mult mai fascinantă, chiar și într-o lume în care adevărata identitate a lui Richard era acum știută de toți. Richard a strâns-o la piept și, într-un pocnet sec, au dispărut spre Londra, pregătiți să conducă noul regim, fiecare în rolul său stabilit.