Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 36: Priviri de Gheață
Tot mai multe nopți, patul cel mare din reședința lor din Londra rămânea rece pe jumătate. Richard era plecat aproape în permanență, absorbit de mecanismele complicate ale noului regim. Oficial, el ocupa o funcție administrativă care nu părea foarte înaltă în organigrama Ministerului Magiei, însă aparențele nu păcăleau pe nimeni. Toți funcționarii, de la Aurori până la șefii de birou, erau pe deplin conștienți că noul Ministru era doar o marionetă de formă, o simplă semnătură pe bucățile de pergament. Adevărata putere, cea brută și decizională, era concentrată în mâinile lui Dante. El lua absolut toate deciziile importante din umbră, dictând noua ordine cu o precizie chirurgicală.
Cu toate acestea, Richard impusese o regulă de la care nu accepta nicio derogare: micul dejun și cina trebuiau luate neapărat împreună, în spațiul lor protejat. În acele momente, fără robele grele de Lider, Richard redevenea bărbatul posesiv și atent. Rosalie profita de aceste clipe pentru a-i povesti cum decurgea o zi obișnuită pentru ea în Departamentul unde reușise să se angajeze ca simplă Villeneuve.
— Este de-a dreptul fascinant să te privesc prin ochii celorlalți, Richard, îi spuse ea într-o seară, zâmbind discret peste marginea ceștii de ceai. Când treci pe coridoare, tuturor le tremură hainele pe ei de frică. Își țin răsuflarea până când pașii tăi dispar la capătul holului. Nimeni nu îndrăznește să îți susțină privirea.
Richard schiță doar un rânjet scurt, plin de o aroganță mândră, mulțumit că zidul de teroare pe care îl construise îi asigura eficiența, dar mai ales că soția lui deținea secretul din spatele acelei măști de gheață.

---

Echilibrul acestui joc dublu a fost însă pus la grea încercare câteva zile mai târziu. În amfiteatrul principal al Ministerului se organiza o conferință de presă și un consiliu general, unde Ministrul-marionetă explica noile reguli stricte privind monitorizarea populației vrăjitorești. Sala era arhiplină, iar undeva în rândurile din spate, Rosalie își nota tacticos directivele, păstrând o atitudine perfect neutră de funcționară devotată.
Richard era prezent și el, stând în picioare în haine negre, undeva în lateralul scenei. Postura lui impunătoare și brațele încrucișate la piept dictau o liniște mormântală în sală. Nimeni nu asculta cu adevărat bâlbâielile Ministrului; toți ochii erau ațintiți pe Dante, așteptând să vadă dacă el aprobă sau nu din cap.
În mijlocul acestei atmosfere tensionate, un tânăr vrăjitor dintr-un departament vecin, complet ignorant în fața realității din umbră, s-a așezat pe scaunul liber de lângă Rosalie. Fascinat de frumusețea ei sclipitoare și nerealizând pericolul, bărbatul a profitat de zgomotul de fundal și a abordat-o direct, cu un zâmbet plin de interes.
— Domnișoară Villeneuve... — a șoptit el, aplecându-se periculos de aproape de ea, încercând să îi capteze atenția. Noile reguli par destul de plictisitoare, nu-i așa? Mă întrebam dacă după această conferință nu ai dori să bem o poțiune revigorantă sau un ceai împreună în Hogsmeade. Mi-ar plăcea mult să te cunosc mai bine.
Rosalie a înlemnit cu condeiul deasupra pergamentului. Înainte de a-i putea răspunde cu acea răceală politicoasă pe care o stăpânea atât de bine, a simțit un fior de gheață trecându-i direct prin corp. Subconștientul ei sclipitor a avertizat-o instantaneu.
A ridicat încet privirea dincolo de umărul tânărului și ochii ei s-au întâlnit cu ai lui Richard.
De la marginea scenei, Dante nu mai privea spre podium. Își mutase ochii albaștri direct asupra lor, fixându-l pe bărbatul care îndrăznea să o curteze pe Rosalie. Maxilarul lui Richard era atât de strâns încât o venă îi pulsa violent pe tâmplă, iar privirea lui devenise o armă mortală, încărcată de o gelozie sălbatică și posesivă. Nu putea interveni public fără să distrugă secretul numelui Wahlen, dar aerul din acea parte a amfiteatrului devenise dintr-o dată irespirabil. Tânărul de lângă ea a înghițit în sec și a tresărit, simțind cum, fără un motiv aparent, o prezență întunecată și necruțătoare îi semna virtual condamnarea la moarte în interiorul Ministerului.

---

Rosalie nu a lăsat invitația acelui bărbat să plutească în aer nicio secundă mai mult. Simțind arșița privirii lui Richard care tăia sala din lateralul scenei, mintea ei sclipitoare a acționat cu o promptitudine chirurgicală. Știa că fiecare clipă în care acel vrăjitor rămânea aplecat spre ea îi scădea șansele de supraviețuire în clădirea Ministerului.
Fără să își piardă calmul sau să își trădeze agitația interioară, Rosalie s-a îndreptat de spate și l-a privit pe tânăr cu o răceală atât de tăioasă, încât zâmbetul galant i-a pierit instantaneu de pe buze.
— Vă mulțumesc pentru invitație, domnule, dar nu sunt absolut deloc interesată, a rostit ela, cu o voce clară, destul de ridicată pentru ca refuzul să fie ferm și definitiv. Timpul meu este dedicat în întregime muncii din departament și nu am de gând să îl pierd cu ieșiri la ceai. Vă rog să mă scuzați, aș vrea să mă concentrez pe directivă.
Tânărul vrăjitor s-a retras instantaneu, înghițind în sec, brusc stânjenit. De la marginea scenei, Richard a văzut execuția perfectă a refuzului, însă furia lui neagră nu a mai putut fi stăpânită în interiorul acelor pereți. Fără să mai aștepte ca Ministrul-marionetă să își încheie discursul lung și plictisitor, Dante s-a întors brusc pe călcâie și a ieșit primul din sala de conferințe, izbind puternic ușa masivă în urma lui. Ecoul acelei lovituri a răsunat ca un tunet în amfiteatrul arhiplin, făcându-i pe toți oficialii să tresară de groază și să amuțească, conștienți că Liderul suprem fusese provocat de ceva sau cineva.
Rosalie și-a coborât privirea în pergament, simțind cum inima îi zvâgnea nebunește în gât. Reușise să evite o scenă publică, dar știa că adevărata furtună o aștepta acasă.

---

Seara s-a așternut peste reședința lor din Londra cu o liniște grea. Cina s-a desfășurat într-o atmosferă bizară; Richard fusese extrem de tăcut, dar fiecare gest al său — felul în care își lăsa paharul de cristal pe masă sau modul în care o urmărea din umbră — emana o tensiune electrică, gata să explodeze.
Abia când au pășit în dormitorul lor mare, iar ușa s-a închis în urma lor cu un pocnet sec de magie protectoare, masca lui de gheață s-a prăbușit complet.
Richard nu a mai lăsat-o nici măcar să își desfacă nasturii pelerinei de la Minister. Cu o mișcare fluidă și bruscă, o prinse de talie și o trânti înapoi pe pernele mari ale patului, acoperindu-i corpul fragil cu propria lui statură masivă. Ochii lui albaștri ardeau în penumbră de o gelozie sălbatică, oarbă și absolut devoratoare.
— Cine era el, Rosalie? — a izbucnit el, iar vocea lui fu un mârâit jos, aspru, care îi trimise un fior fierbinte pe șira spinării. — Cine era vrăjitorul care a îndrăznit să se așeze lângă tine și să îți șoptească la ureche în fața întregului consiliu?
— Richard, l-am refuzat imediat, ai văzut și tu... — a încercat ea să îl calmeze, punându-și palmele pe pieptul lui solid, unde inima lui bătea într-un ritm accelerat.
— Nu mă interesează că l-ai refuzat! — a tăiat el cuvintele, iar degetele lui mari s-au îngropat adânc în părul ei șaten, fixându-i capul pe perne, obligând-o să îi simtă toată forța posesivității sale. — Faptul că un alt bărbat a crezut, fie și pentru o secundă, că are dreptul să te privească așa, să te invite în Hogsmeade și să spere că te poate atinge, mă scoate din minți! Nu suport să fii doar o Villeneuve pe coridoarele alea în timp ce toți imbecilii te curtează fără să știe cui îi aparții!
El s-a aplecat și mai mult, respirând sacadat direct peste buzele ei, lăsându-și toată frustrarea nopților în care fusese plecat să se reverse acum.
— Ai cerut ca această căsătorie să rămână secretă și ți-am acordat libertatea asta, dar prețul este ca în această cameră să îmi plătești fiecare privire pe care o primești de la alții, Rosalie, a mormăit el într-o șoaptă catifelată, dar plină de o promisiune absolută. Ești soția mea. Ești a mea, dincolo de orice Minister și de orice joc dublu.
Fără să îi mai lase timp să respire, Richard își coborî buzele peste ale ei într-un sărut devastator, flămând și profund posesiv, pedepsind-o pentru gelozia care îl chinuise toată ziua. O săruta cu o intensitate sălbatică, dominând-o complet și revendicându-i fiecare centimetru de piele pe sub hainele de la Minister, în timp ce Rosalie se abandona complet în brațele lui. Realiza că, în ciuda fricii pe care el o insufla întregii lumi magice, în patul lor din Londra, acea furie neagră nu era altceva decât dovada unei iubiri obsesives care o voia ferecată pentru totdeauna în colivia lui de aur.