Întunericul e absența luminii

[Christine Fournier]

Capitolul 38: În Biroul Liderului
Câteva zile mai târziu, în noul și rigidul Minister al Magiei, o agitație discretă a cuprins Departamentul în care lucra Rosalie. Din biroul central al lui Dante sosise o cerere oficială și urgentă: Liderul suprem avea nevoie de un set de informații secrete și documente vechi privind monitorizarea fluxurilor magice, date pe care doar echipa Rosaliei le gestiona.
Niciunul dintre funcționarii de rând nu avea curajul să urce la etajul superior pentru a-i înmâna pergamentele personal omului de gheață. În timp ce toți ezitau, unul dintre șefii de birou ai Rosaliei — un vrăjitor arogant, dar măcinat de panică la gândul că ar putea întârzia livrarea — a intrat val vârtej în încăpere. S-a oprit direct în fața ei, i-a aruncat foile pe masă cu un gest brusc și plin de nervozitate, împrăștiind ușor dosarele, și i-a poruncit pe un ton tăios:
— Ia asta, Villeneuve! Du foile astea la Wahlen chiar acum! Și ai grijă să nu greșești nicio cifră, altfel ne tragi pe toți în jos! Mișcă-te!
Rosalie a privit foile aruncate pe blatul de lemn, menținându-și oclumentia intactă. În ciuda tonului răstit al bărbatului, mintea ei sclipitoare a rămas perfect calmă. A strâns documentele cu o stăpânire de sine impecabilă, deși sub cămașa de la Minister inima a început să-i bată într-un ritm alert. A dat încet din cap, și-a aranjat roba de Villeneuve și a părăsit încăperea.
A urcat treptele de piatră spre sectorul de elită, trecând pe lângă anticamera arhiplină unde două secretare aristocrate, din familii vechi și influente, își aranjau pelerinele de mătase sperând la o privire din partea Liderului. Rosalie a bătut scurt în ușa masivă de stejar negru.
— Intră, a răsunat dinăuntru vocea lui joasă, aspră și profundă.
Când a împins ușa și a pășit în biroul uriaș, Richard era cu spatele, privind pe fereastra înaltă spre cerul cenușiu al Londrei. S-a întors cu o mișcare fluidă, calculată, pregătit să reteză respirația vreunui subordonat incompetent, însă când privirea lui albastră s-a pironit asupra ei, a înlemnit. A fost complet surprins. Toată gheața și rigiditatea de pe chipul lui palid s-au topit într-o secundă, lăsând loc acelei posesivități sălbatice și oarbe care îl stăpânea doar în prezența ei.
Fără să scoată un cuvânt, Richard a pășit rapid spre ușă și a încuiat-o printr-o magie non-verbală extrem de puternică, izolând complet încăperea de secretarele de afară. S-a întors spre ea, i-a smuls dosarul din mâini, aruncându-l neglijent pe o masă laterală, și a prins-o de talie, trăgând-o violent, dar plin de o pasiune mistuitoare, la pieptul lui solid.
— Ce cauți aici, de Villeneuve? — i-a șoptit el direct pe buze, cu o voce joasă și catifelată, incitat de faptul că o avea în sfârșit în propriul lui imperiu.
— M-au trimis de jos... șeful meu mi-a trântit foile pe masă și mi-a poruncit să vin la tine, a apucat ea să răspundă, zâmbind ușor, înainte ca Richard să îi taie complet răsuflarea.
Tensiunea acumulată în zilele de deghizări pe coridoare și gelozia secretă din timpul conferinței au erupt instantaneu. Richard a ridicat-o cu o mișcare sigură și a așezat-o direct pe biroul lui masiv de stejar, dând la o parte sigiliile Ministerului. În acea încăpere oficială, chiar sub nasul pretendentelor care plângeau pe la uși după o simplă atenție, cei doi au făcut dragoste cu o pasiune disperată și flămândă. Săruturile lui erau adânci, revendicându-i buzele și pielea caldă, în timp ce mâinile lui mari îi strângeau corpul fragil sub hainele de la Minister, reconfirmând în fiecare secundă că, dincolo de măști și funcții, ea era singura Doamnă a universului său.

---

O oră mai târziu, după ce și-a aranjat perfect roba și șuvițele de păr, Rosalie a coborât înapoi în departamentul ei. Obrajii îi erau ușor rumeniți, dar scuturile ei oclumentice erau ridicate perfect, păstrând chipul impasibil de Villeneuve.
În secunda în care a trecut pragul, colegii și șeful care o trimisese au lăsat totul deoparte și s-au strâns în jurul ei, privind-o cu o curiozitate tensionată, uimiți că se întorsese întreagă. Acel șef, care mai devreme îi poruncise cu atâta aroganță, a trecut în față, frecându-și acum mâinile speriat, cu o paliditate cruntă instalată pe chip. O întrebă direct, cu o voce în care tremura frica de moarte:
— Domnișoară Villeneuve... cum a fost la Wahlen? A fost mulțumit de informații? Te-a... te-a amenințat în vreun fel? A observat vreo greșeală în dosar?
Rosalie s-a oprit în dreptul biroului ei, a așezat o foaie de pergament și a schițat un zâmbet politicos, dar extrem de distant, cu mintea rulând încă imaginile fierbinți de pe biroul de stejar.
— A fost exact așa cum se spune: extrem de rigid și exigent, a răspuns ea pe un ton perfect plictisit, ducând minciuna la rang de artă în fața lui. A verificat documentele, s-a asigurat că nu există nicio greșeală și mi-a permis să mă retrag. Totul este în regulă, puteți sta liniștiți.
Șeful a scos un suspin colectiv de ușurare, ștergându-și sudoarea de pe frunte, fără să aibă cea mai mică idee că „micuța” Villeneuve fusese stăpânită de omul în fața căruia întreg Ministerul stătea în genunchi.